21 C
Roșiorii de Vede
miercuri, aprilie 24, 2024

Nevoia de miracol

Conferințele „Mircea Vulcănescu”

Nevoia de miracol. Religia populară în România de azi

Invitat: sociologul Mirel Bănică

19 noiembrie 2014, ora 17.30, Studioul Horia Bernea

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită la o nouă conferință din ciclul „Mircea Vulcănescu”, care va fi susținută de sociologul Mirel Bănică, pe tema Nevoia de miracol. Religia populară în România de azi. Conferința va avea loc pe data de 19 noiembrie 2014, la ora 17.30, în Studioul Horia Bernea și va fi centrată pe ideea revenirii în forță a ceea ce numim în mod generic „religie populară” în spațiul public românesc.

Fie că este vorba de mari pelerinaje sau mesaje publicitare cu încărcătură religioasă deturnată în marketing, religia populară continuă să câștige teren. Vor fi abordate principalele trăsături ale religiozității populare: afectivitatea, emoția, pragmatismul sau, tendințele anti-intelectualiste, nevoia de miracol, relația adesea tensionată cu religia „oficiala” etc. Toate acestea în contextul morții anunțate a satului românesc, altădată principalul rezervor și câmp de manifestare al religiei populare. Religia populară, astăzi, este un fenomen de compensație, o metaforă a fluidității parcursului religios al omului.

Mirel Bănică este doctor în științe politice al Universității din Geneva (2004). Între 2005 și 2008 a efectuat stagii de cercetare la Universitatea Laval, Canada, și la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale, Paris. În prezent este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Este semnatarul a numeroase publicații printre care: „Biserica Ortodoxa Română, stat și societate în anii 30”, Ed. Polirom, 2007; „Enervări sau despre bucuria de a trăi în România”, ed. Polirom, 2007; „Religie în fapt. Studii, schițe și momente”, Ed. EIKON, 2011; „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, Polirom, 2014.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este un muzeu naţional aflat sub autoritatea Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o cladire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicatiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.

Intrarea este liberă.

Articole Conexe

Ultimele Articole