22.5 C
Roșiorii de Vede
vineri, martie 29, 2024

N. ROMANESCU, primarul de geniu al Craiovei

Omagiu de Sf. NICOLAE

ROMANESCU,

primarul de geniu al Craiovei și magicul său Parc

            Nicolae P. Romanescu a fost un rasat om de cultură, vizionar de standard occidental, întemeietorul școlilor profesionale din țara noastră, cel dintâi mare ecologist din istoria României, cu adevărat UN ALTFEL de Primar al Craiovei (patru mandate: 1898, 1901-1905, 1914-1916, respectiv, 1929), bibliofil și colecționar avizat de picturi și piese de artă decorativă străină.

De la vârsta de 31 de ani și-a câștigat rangul de înalt demnitar, fiind deputat (1884-1921), apoi senator de drept (adică pe viață) și vicepreședinte al Senatului.

De numele său – intrat efectiv în legendă și păstrat viu în memoria craiovenilor – se leagă faima de inițiator și coautor al unor acte legislative cu impact imediat, major și decisiv în epocă, precum noul tarif vamal ori reorganizarea școlilor primare.

În anul 1885, a înființat prima școală de menaj din Craiova, pentru ca în 1901 să promoveze cel dintâi atelier-școală din țară.

S-a afirmat ca un incontestabil vizionar de inspirație franceză, ctitor de proiecte edilitare originale și cu pecete de prioritate absolută, în comunitățile urbane de la sudul Carpaților Meridionali: parcuri și pavimente stradale, iluminat public, aducțiuni de apă potabilă, canalizare, salubritate, igienă publică, până la rețele de electrificare sau de tramvai.

Acestora li s-au adăugat extinderea și modernizarea abatorului, ca și edificarea primei piețe agroalimentare centrale.

Este vorba despre inițiative, obiective și realizări efective în Craiova, cu excepția tramvaiului.

A fondat și a asigurat directoratul politic al ziarelor Opiniunea și Acțiunea liberală (1887-1893). A fost membru marcant al Oficiului Internațional pentru protecția legală a muncitorilor din Basel.

Provenea dintr-o familie de viță nobilă, fiind fiul lui Petrache Romanescu, fervent luptător la 1848, și nepot al lui Ioniță Romanescu (fratele lui Petrache, tatăl), martir al ciocnirii militare de la Drăgășani, în timpul marșului lui Tudor Vladimirescu spre București, în 1821, pentru abolirea domniilor fanariote și re-înscăunarea domnitorilor autohtoni.

Viitorul primar pentru eternitate, cel ce a fixat Craiova pe harta Europei și a metamorfozat natura în veritabile obiective turistice -, s-a născut la 18 februarie 1854, după unele surse, după altele în 1853, iar după data înscrisă pe bustul din Parcul Romanescu, în 1855. A trecut în veșnicie la 31 august 1931.

A venit pe lume, așadar, la câțiva ani după revoluțiile din 1848.

Era încă fraged prunc în 1857, când la Craiova s-a jucat Hora Unirii, imortalizată de Theodor Aman într-un tablou magnific prin dinamism, frenezie, vibrație cromatică și sugestie irepresibilă de iureș dezlănțuit, fără putință de a fi stăvilit vreodată de vreo forță ocultă.

La 24 Ianuarie 1859, pe când, pe înscrisurile oficiale, se turna ceara roșie a sigiliilor votului istoric de constituire a Principatelor Române, primă treaptă pentru viitorul stat național -, Nicolae P. Romanescu era pe punctul de a depăși pragul celei dintâi copilării.

Proclamarea Independenței de stat, prin vocea grav baritonală a ministrului de Externe: Mihail Kogălniceanu, la 9 Mai 1877, avea să răsune înălțător în inima și mintea tânărului Nicolae P. Romanescu abia întors, de nici doi ani, în țară, din Franța, unde urmase cursurile liceale, apoi pe cele universitare, în sociologie, literatură și drept, în Franța și Belgia (la Paris  și Liege).

Istoricul Toma Rădulescu, ex-șef de secție la Muzeul de istorie și arheologie al Olteniei, susține cu îndreptățire, pe ton irefragabil: „Felul cum a gândit evoluția și revoluția unui oraș mare, centrul unei zone istorice cum era Oltenia, ne aduce aminte de marii primari ai unor țări foarte dezvoltate din acele momente ca Franța, Marea Britanie, Belgia și Germania, pe care le-a cunoscut îndeaproape. (…) Este considerat primul mare ecologist al României, în sensul asigurării unor suprafețe de spații verzi, în cadrul orașului, pe cap de locuitor, fapt pentru care a fost criticat de unii – pe motiv că dorea să facă din Craiova un fel de Munchen, fără să avem posibilitățile nemților. El a replicat dur: Se poate !. Și s-a putut. Realizându-se renumitul nostru parc, înscris cvasi-instantaneu pe harta parcurilor celebre din Europa. Îndrăznețul proiect era semnat de arhitectul peisagist francez Edouard Redont și a primit medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris din 1900. Au fost aclimatizate 250 de specii prețioase de arbori (precum: păducelul involt; Pinus Excelsa Wall, extrem de rar, originar din Himalaya; Tamarix tertanadra Pall, gigantici arbori de seqvoia… etc)  și s-au conturat, de la cota zero, dealuri, văi, drumuri, alei, poteci, cursuri de apă, podețe și poduri.”.

A izbutit performanța unei autentice mutații genetice, transformând Craiova – dintr-un focar al gunoaielor și infecțiilor de tot felul – într-un oraș simbol.

Într-o amplă sinteză – publicată de cotidianul Gazeta de Sud chiar sub genericul „Primarul de legendă al Craiovei, Nicolae Romanescu, a transformat Bănia într-un oraș simbol”, articol preluat de site-ul adevărul.ro -, se precizează că, imediat după ce a fost ales primar, Nicolae P. Romanescu a demarat unul dintre cele mai impresionante proiecte românești de amenajări de parcuri și grădini.

În studiul său „Saltul la urbanismul modern”, istoricul Luchian Deaconu oferă multe și generoase detalii.

O retrospectivă, cu multe puncte de vedere inedite ori mai puțin cunoscute, a scris Laura Cheța (https://zigzagprinromania.com/blog), din care se cuvine să reținem, adăugând înșine detalii noi, că Parcul Romanescu din Craiova:

– este considerat cel mai mare parc natural din Estul Europei (96 ha), al treilea din întreaga Europă și al patrulea sau al cincilea din lume;

– din vremea mandatului de ministru al Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național al acad. Răzvan Theodorescu (2001-2004), Parcul Romanescu din Craiova este înscris în Lista Națională a Monumentelor Istorice, ca rezervație de arhitectură peisajeră;

– a fost amenajat între anii 1901-1903;

– la inaugurarea sa, în  1903, au participat M.S. Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand și prim-ministrul DIMITRIE Sturza;

– a intrat în circuitul public sub denumirea Parcul Bibescu (după război: Parcul Poporului), întrucât era plasat pe locul unei moșii și grădini a familiei Bibescu, cumpărate de Primăria Craiovei;

– după anul 1848, grădina modelată de un specialist neamț, la cererea marelui logofăt Iancu Bibescu, a intrat într-o stare accelerată de degradare;

– în 1853, magistratul orașului Craiova cumpără această grădină în ruină, în vederea transformării într-o grădină publică, viitor loc de relaxare pentru localnici, amenajare care, după Unirea Principatelor, a fost amânată sine die;

– desemnat primar al Craiovei în 1898, Nicolae P. Romanescu stabilește un proiect de modernizare a orașului, care includea grădini publice și parcuri;

– admirat și iubit pentru pitorescul său, parcul oferă un cadru romantic de o noblețe aparte, reunind lacuri de peste 4 hectare luciu de apă, Podul Suspendat (pe odgoane groase împletite din fire de oțel), insulă pentru lebede, Castelul Fermecat (botezat așa de Barbu Bohoreanu, la începutul anilor 1970), Grădină zoologică (vulpi polare, lei, jaguari, tigri, lupi, lame, iaci, porcușori de Guineea, struți, păuni, păsări de pradă…), hipodrom (20 ha), amfiteatru pentru spectacole în aer liber, restaurante, refugii, sculpturi busturi ale lui Eminescu, Brâncuși, Arghezi și a altor personalități din Panteonul Spiritului Românesc…

În existența sa de 115 ani, Parcul Bibescu/ Poporului/ Romanescu a cunoscut în două rânduri ample lucrări de conservare și restaurare, conform proiectului inițial al arh. Edouard Redont: prima oară în anii 1988-1989, la cerea expresă a președintelui Consiliului Popular Județean Dolj: Ion Traian Ștefănescu, iar a doua oară în primii ani ai veacului XXI, sub impulsurile energice și consecvente ale primarului Cetății Băniei: Lia Olguța Vasilescu, când, printre multele altele, a fost extins sistemul de iluminat public pe toate aleile (zeci de kilometri) și s-au introdus, în sol, 35 km de țevi pentru irigatul „cu picătura”, direct în zona rădăcinilor, miilor de copaci, arbori și arbuști ce au supraviețuit vremii și vremurilor.

Precizând că Parcul Romanescu constituie „unul dintre cele mai uimitoare locuri de vizitat din lume, care păstrează tainice întâmplări petrecute în acest loc magnific” -, muzeograful Toma Rădulescu menționează, fulgerător, câteva:

  • la inaugurare, în 1903, regele și regina NU au fost lăsați să intre cu caleașca dinastică, fiind invitați să meargă pe picioare/ per pedes;
  • primele lebede de pe lac au fost …mâncate în 1904, când aici a poposit un regiment de la Rădăuți; de ziua unui ofițer, acesta le-a cerut oștenilor să-i gătească o gâscă, numai că ordonanțele respective au …tocat (într-un birt) banii primiți și, la ananghie, au hotărât să sacrifice o lebădă; după prepararea la foc, carnea acesteia s-a înnegrit și adevărul avea să iasă la iveală;
  • în ziua de 10 Mai – Ziua Regalității -, în fiecare an, la hipodrom, se organizau, până în 1947, spectacole-reconstituiri din istoria neamului românesc;
  • la începutul secolului XX, în apa lacului din parc au fost botezate mai multe familii de origine turcă;
  • la patru decenii de la inaugurarea parcului, în octombrie 1943, cu ocazia suitei de manifestări Săptămâna Olteniei, la intrarea principală a fost dezvelit bustul din bronz al lui Nicolae Romanescu.
  • Somptuosul Portal de la Intrarea principală în Parc a fost construit în 1956, fiind gândit ca un memento-cap de perspectivă al Căii Unirii, când vii dinspre km zero al Craiovei, trecând pe lângă Palatul „Jean Mihail”/ Muzeul de Artă, Banca Națională, Palatul Administrativ/ Prefectura/ Consiliul Județean (operă a arh. Petre Antonescu și al ing. constructor italian Giusseppe Peressuti), complexul „Minerva”, Palatul „Romanescu”/ Casa Universitarilor, Universitatea de Medicină și Farmacie (sediul vechi, din fostul Liceu Comercial „Gheorghe Chițu”);
  • primul Campionat Balcanic de călărie din România s-a desfășurat pe hipodromul din Parcul Romanescu;
  • tot aici, au avut loc mai multe ediții ale Crosului Balcanic, acum câteva decenii, când atleta craioveană Natalia Andrei (cu obârșii în Gorj, la Căpreni) era mare campioană a României și în competițiile internaționale (probele de 1.500 m, 3.000 m și o milă terestră).

Să reținem și amănuntul conform căruia, cu un an înaintea decesului său, Nicolae P. Romanescu a donat Fundației Alexandru și Aristia Aman bogata sa bibliotecă și colecție de artă, incluzând tablouri din școala italiană și olandeză din secolele XVI-XVII, mobilier, porțelanuri, tapiserii, panouri și fragmente de frescă de la Biserica Crețești (Dolj).

„În anul 1903, la 31 august, primarul Nicolae Romanescu a murit. A lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în picioare, nu culcat, ca să poată vedea și de acolo orașul Craiova, pe care l-a iubit atât de mult” – scrie, în volumul său „Oameni și evenimente craiovene”, omul de cultură Petre Gigea-Gorun, primar al Băniei în anii 1965-1968, prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Județean Dolj (1968-1979), consilier prezidențial (1979-1980), ministru al Finanțelor, Guvernator al României la Banca Mondială și la Fondul Mondial Internațional (1981-1985), ambasador al României în Franța și la sediul central, din Paris, al UNESCO (1986-1990).

Grație Excelenței Sale Petre Gigea-Gorun și Intelectual Clubului „Mihai Viteazul”, pe care îl conduce -, abia din anul 2008 se respectă unica dorință de adio a lui Nicolae P. Romanescu: aceea ca, de ziua sa onomastică, Sf. Nicolae, să fie pomenit prin sfințirea și împărțirea unei colive. La primele nouă asemenea momente comemorative, slujba religioasă de „Veșnică pomenire” a fost oficiată de preotul Izvoranu, iar cea din 6 decembrie 2018 – de părintele Tudorică Mihalache, paroh la Biserica „Sf. Paraschiva”, din vecinătatea Parcului Romanescu.

            În încheiere, vă rog să rețineți că Edilul Nicolae P. Romanescu a fost atât de meticulos și corect, încât a ținut, ZILNIC, evidența strictă a cheltuielilor banilor publici, dar și a celor proprii – dăruiți comunității din Craiova, pentru construirea diverselor obiective de interes civic maxim.

Nicolae P. Romanescu s-a dovedit, cu adevărat, și a rămas în legendă ca UN ALTFEL de primar: a dat bani, a donat bani, NU a luat bani, nu a furat !…

Fie-i numele în veci slăvit !

Dumnezeu să-l ocrotească și să-l învăluie în Lumina Iubirii sale Divine !

                                                              DAN LUPESCU

P.S. : Pe când Nicolae P. Romanescu era student la Liege (în Belgia) i se naște, la 11 octombrie 1897, fiul: Marcel Romanescu, viitor diplomat de vocație, la Vatican, în 1920; la Roma – 1921, Varșovia, Haga, Madrid, Cairo, Copenhaga, Belgrad. În 1924, Marcel Romanescu a îndeplinit importanta misiune diplomatică de secretar al Comisiei româno-ungare pentru aplicarea Tratatului de la Trianon. S-a afirmat ca poet și traducător, debutând cu versuri, la vârsta de numai 16 ani, în revista „Capitala”. Publică, apoi, în „Viața literară și artistică”, alături de Emil Gârleanu, Mihail Cruceanu, Paul Constant. În anii 1926-1929, a condus revista „Flamura” din Craiova, împreună cu Radu Bardeș.

Perpessicius – precizează Florea Firan – îl aprecia ca pe unul dintre „meșterii iscusiți ai sonetului românesc”, iar Eugen Lovinescu, pentru „armonia limpede și grațioasă, ce ne face să-l încadrăm pe poet printre neoclasici”.

  1. Călinescu îl plasează pe Marcel Romanescu printre „moderniști”, în celebra sa Istoria literaturii române de la origini până în prezent, din 1941.

 

                                                                                    Craiova, 2-3 decembrie 2018

 

 

 

Articole Conexe

Ultimele Articole