28.7 C
Roșiorii de Vede
marți, aprilie 16, 2024

Municipiul Alexandria se dezvoltă

Municipiul Alexandria se dezvoltă prin Programul Operaţional Regional

liviu-vasilica-un-monument-al-culturii-teleormanene

Răzvan Murgeanu, secretat de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a semnat, marţi, 24 august 2010, patru contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, ale căror beneficiari sunt locuitorii oraşului Alexandria. Valoarea totală a proiectelor este de 120.642.654 lei. Dintre cele 4 proiecte, 3 sunt parte integrantă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, iar unul vizează reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman.

Proiectul Sistem pentru managementul iluminatului public în municipiul Alexandriavizează crearea unui sistem de iluminat public nou şi modern, creşterea eficienţei energetice, asigurarea unui sistem de management al iluminatului public şi integrarea acestuia în ansamblul celorlalte sisteme care alcătuiesc Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Noul sistem de iluminat public va acoperi integral oraşul, va cuprinde tronsoane de străzi şi cartiere de locuinţe, zone în care nu a existat acest serviciu public, zone de mare interes public şi intens circulate, precum şi zonele care concentrează activităţile economice principale ale acestui oraş.

Prin proiectul „Sistem de supraveghere în vederea creşterii siguranţei şi prevenirii criminalităţii în municipiul Alexandria, instituţiile publice şi zonele identificate cu risc sporit de infracţionalitate vor fi dotate cu echipamente noi de supraveghere.

Prin proiectul Sistem pentru managementul traficului rutier în municipiul Alexandria” se urmăreşte fluidizarea şi creşterea siguranţei traficului rutier, prin modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare la nivelul a 16 intersecţii. De asemenea, va fi creat un Centru de Comandă şi Control unic pentru coordonarea activităţilor de management trafic, supraveghere video, comandă şi monitorizare iluminat public.

Proiectul Reabilitare Spital Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman urmăreşte îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală şi repartizarea teritorial-regională echilibrată a acestora, pentru asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la serviciile de sănătate. Pe perioada de implementare a proiectului se vor efectua lucrări de intervenţie arhitecturală şi lucrări de intervenţie la instalaţiile electrice, sanitare, de gaz medical şi la instalaţia HVAC.

Biroul de presă

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Articole Conexe

Ultimele Articole