Categorized | Prima Pagină

Momentul fericit al întemeierii unei familii…

Posted on 14 December 2016

„Momentul fericit al întemeierii unei familii trebuie marcat și de o rugăciune”

 

Cele două instituţii fundamentale ale statului, Biserica şi Legea, au datoria urgentă de a lua atitudine şi a-şi rosti crezurile şi adevărurile, pentru urgenta desţelenire a ogorului  din gândirea noastră. Am găsit necesar să bat cu timiditate şi respect la uşile celor două instituţii, Legea şi Biserica, şi să le adresez aceleaşi întrebări. Mi-au răspuns o distinsă judecătoare, Mădălina Elena Afrăsinie, şi un preacucernic preot, Cătălin Eugen Păunescu.

 

 casatoria-la-romani

Ion Bădoi: Adulterul a fost condamnat din cele mai vechi timpuri, atât de Biserică, dar şi de legea laică, dar, în urmă cu 10 ani, a fost dezincriminat, nemaifiind infracţiune. Aşadar, adulterul nu mai rupe legătura dintre soţi, care se stabilise prin Taina căsătoriei? Putem să consfinţim prin lege o replică dintrun film, chiar spumoasă fiind:  “Cel mai mare păcat al bărbatului este să refuze o femeie care-l doreşte” sau este doar obedienţa unor legiuitori în faţa directivelor primite, care au considerat adulterul căzut în desuetudine?

Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Una din marile ,,probleme” ridicate de Hristos este aceea că păcatul trupesc implică în aceeași măsură mintea și inima, ca și trupul: ,,Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârșești adulter. Eu vă spun că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28). Pofta care aduce cu sine adulterul rupe legătura creată între soți prin Taina Căsătoriei. Legătura conjugală poate fi durabilă numai dacă e construită pe încredere și fidelitate. În Vechiul Testament, idolatria este condamnată ca o formă de adulter; Mântuitorul Hristos condamnă adulterul care contravine scopului divin de a face din bărbat și femeie ,,un singur trup”.

Cred că adulterul a căzut în desuetudine ca urmare o unei liberalizări a conceptelor și dărâmării unor tabuuri referitoare la relațiile din familie. Este poate și o spălare pe mâini a unui for judecătoresc care trebuia să aplice pedeapsa pentru adulter după ce acesta era definit și înțeles într-un context general. Resorturile săvârșirii unui adulter sunt legate de unirea trupească. Într-o societate care se vrea lipsită de orice frustrare, de ce să punem frâu unei pofte, ar fi putut spune legiuitorul.

Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi fost dezincriminat nu știu cine ar fi fost interesat, ca for judecătoresc, să dovedească faptul că cineva a săvârșit adulter.

Prin acest fapt, societatea secularizată a făcut ceea ce era de așteptat să facă: restrângerea spațiului moralității. Este moral numai ceea ce acceptă doi soți; ceea ce depășește pereții casei este relativ și astfel pasul spre instrumentalizarea moralei a fost făcut.

madalina-elena-afrasinie-1

Mădălina Elena Afrăsinie: Dezincriminarea infracțiunii de adulter nu este altceva decât o adaptare a legislației penale cu vremurile moderne.

Nu o consider ca fiind obediență a autorităților față de directive primite, ci, repet, legilslația penală ține sau încearcă să țină pasul cu evoluția socității.

Ion Bădoi: Cum explicaţi faptul că deşi s-a introdus căsătoria civilă încă din data de 1 decembrie 1865, în România, cu intenţia vădită de a se diminua rolul Bisericii, căsătoria religioasă este foarte importantă şi cu mare impact în viaţa tinerilor?

Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Sunt tineri care se simt legați de Biserică. Momentul fericit al întemeierii unei familii trebuie marcat și de o rugăciune. Frumusețea slujbei și lăcașul de cult conturează imaginea unei nunți ,,perfecte”. Sunt și tineri care, din dorința de a nu supăra părinții, le împlinesc această dorință de a veni și la Biserică, deși aici găsesc multe ,,necunoscute”, de la ce semnificație are vinul și pișcotul, până la semnul Sfintei Cruci.

Mădălina Elena Afrăsinie: Poate pentru că frica De Dumnezeu este mult mai mare decât teama de lege!

Ion Bădoi: Deşi în România, în Codul familiei, nu se defineşte căsătoria, putem spune că aceasta este o instituţie fundamentală, socială, cu un rol determinant în cultivarea şi răspândirea valorilor care au asigurat existenţa speciei umane. Ce întreprinde instituţia Domniilor Voastre pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare şi perpetuare a Instituţiei căsătoriei, a omului.

Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Nu de mult, putem vorbi de implicarea Bisericii Ortodoxe Române, prin sprijinul acordat Coaliției pentru familie, în redefinirea, din punct de vedere constituțional, a ceea ce înseamnă familia. Sprijinul moral și financiar acordat copiilor din familiile monoparentale este trăit ca un mijloc de a proteja familia.

Mădălina Elena Afrăsinie: Căsătoria este reglementată în Codul civil,  cod civil care a intrat în vigoare în data de 01.10.2011.

Potrivit ”art. 259 alin.1 C. Civ. Căsătoria (1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”.

Deci, potrivit codului civil, căsătoria a fost definită.

Dacă eu fac ceva pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare și perpetuare a Instituției căsătoriei?

Nu mi-am pus această întrebare până acum, dar cred că rostul meu pe Pământ este cu totul altul. În caz contrar, probabil mi-aș fi găsit linistea într-o mânăstire.

Când este vorba despre asigurarea condițiilor de dezvoltare și perpetuare a omului,  recunosc, încerc (nu știu și dacă reusesc), prin ceea ce fac ca mamă, judecător să îl fac pe om să nu uite că este OM…iar asta nu costă nimic.

Ion Bădoi: De-a lungul secolelor, Instituţia căsătoriei a avut o importanţă uriaşă, ca să-şi piardă din însemnătate odată cu apariţia egalităţii în drepturi a femeii, cu tot ce înseamnă această libertate, a metodelor contraceptive, a „exploziei” familiei monoparentale etc. S-a vorbit chiar de un „atentat” la libertatea individuală. Care este opinia Dvs.?

preacucernicul-parinte-paunescu-eugen-catalin

Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Generațiile care s-au succedat în decursul ultimelor decenii au acumulat o oarecare frustrare determinată de lipsa egalității dintre bărbat și femeie. Istoria este martoră a unor societăți patriarhale, a unor timpuri cu caracter matriarhal și a unei forme de a accede la putere a femeilor. Cred că totul plecă de la lipsa înțelegerii zestrei noastre anatomice și a modului de a sluji în familie și în societate. De ce unii s-au născut bărbați, iar altele femei este o taină a ceea ce înseamnă darul și răspunsul pe care Dumnezeu îl așteaptă de la noi. Suntem chemați să slujim în lume în dimensiunea unei sexualități pe e care nu ne-am ales-o noi. În schimb, o putem împlini.

Bunăoară, prin metodele contraceptive s-a dorit eliberarea femeii de o anumită condiționalitate și programarea nașterilor în funcție de diverse motivații. Reversul a fost imprevizibil: trupul femeii devine obiect al propriilor plăceri și monedă de schimb în relațiile familiale, sociale și profesionale. Nu putem nega faptul că și în lumea creștină au supraviețuit concepții care subestimează femeia și o așază pe o poziție inferioară bărbatului. Egalitatea bărbatului cu femeia este proclamată limpede în Noul Testament și în tradiția sfinților părinți. Dar ea nu înseamnă desființarea sau uniformizarea deosebirilor dictate de natura bărbatului și a femeii sau de poziția și funcția lor aparte în familie și societate. Egalitatea nu înseamnă amestecarea deosebirilor sau omitere a însușirilor și funcțiilor aparte, ci recunoașterea și punerea în valoare a particularității și misiunii speciale a fiecăruia. Dacă vom urmări, în Sfânta Scriptură, modul cum sunt relatate cele două evenimente marcante ale creștinismului, Nașterea lui Hristos și Învierea Sa, vom înțelege mesajul precis al creștinismului. Astfel, la Nașterea Mântuitorului vin magii de la răsărit și păstorii, fără să găsim prezentă vreo femeie. În schimb, Mântuitorul înviat se arată pentru prima dată femeilor mironosițe care au venit să împlinească un anumit ritual. Găsim în cele două relatări mesajul creștinismului pentru care, în biserica lui Hristos, chemarea la mântuire se adresează și bărbatului și femeii, în egală măsură.

Consecințele unor familii monoparentale, pentru copii, ca și pentru societate, sunt dintre cele mai devastatoare. Trebuie luat în discuție faptul că un copil este o lume foarte complexă, un imens depozitar al tuturor comportamentelor părinților, de la zămislire și mergând toată viața. Cei care, în numele egalității sexelor, refuză să înțeleagă acest fapt, riscă să transforme copiii într-un teren de luptă fără nici un învingător, ci numai cu învinși.

Mădălina Elena Afrăsinie: .” Eu cred că femeile sunt nebune când pretind că sunt egale cu bărbaţii; ele sunt de departe superioare şi întotdeauna au fost”(William Golding).

Instituția căsătoriei a evoluat (sau involuat, potrivit opiniei unora) concomitent cu evoluția (sau involuția) societatii.

Faptul că femeia și-a conștientizat importanța în societate a contribuit la cimentarea libertății individuale.

Și apoi, cine suntem noi ca să le judecăm?

Ion Bădoi: Este foarte important de ştiut cum vedeţi „Instituţia căsătoriei” în secolul XXI, rolul Statului şi al Bisericii, între a reglementa sau nu uniunile dintre oameni, libertate sau libertinaj etc.

Pr. Cătălin Eugen Păunescu: La una din conferințele ținute peste ocean, cu o subtilă ironie, V. Frankl sugera  publicului american: ,,După ce ați construit Statuia Libertății pe coasta orientală, ar trebui să construiți o Statuie a Responsabilității pe coasta occidentală….” Cred că acest ,,reproș” adresat americanilor este valabil și pentru europeni. O libertate fără responsabilitate înseamnă anarhie, iar o responsabilitate fără libertate înseamnă tiranie, autoritarism, dictatură. Credem că libertatea este sinonimă cu multiplicarea privilegiilor și a drepturilor. Dacă acest fapt se produce fără asumarea unei responsabilități nu suntem capabili să dezvoltăm tot ceea ce oferă libertatea. Bine, aici nuanțele pot fi legate de o libertate interioară, individuală, socială. În mod cert familia, ca o instituție de bază a societății, presupune și libertate și responsabilitate. Fără un bărbat și o femeie responsabili și liberi de orice condiționări exterioare și interioare, familia autentică riscă să se transforme fie într-un ghetou, fie să devină locul vindecării unor frustrări. Un ierarh român spunea că ,,cea dintâi împărăție este familia; prinții și prințesele sunt copiii; legea de viață este iubirea; hotarul acestei împărății este fidelitatea, iar pavăza este rugăciunea.”

            Cred că față de secolele trecute ne-am schimbat doar dorințele și ne trudim să le împlinim. Familia este prin definiție spațiul mântuirii generațiilor și cea care poate să dea consistență unei societăți. Dacă ceva trebuie făcut în societate românească a secolului XXI este investiția totală în vindecarea rănilor familiei; nu putem avea o societate sănătoasă cu familii bolnave. Cum nu putem avea familii vindecate cu soți bolnavi. În numele unei libertăți de orice fel, am mumifiat, am egiptianizat familia, punând povara rezolvării problemelor sociale pe umerii unor indivizi pentru care singura recunoaștere este cea a unui cod numeric personal. Fiecare dintre noi venim dintr-o familie, am întemeiat la rândul nostru familii și cred că putem spune aceasta și unei lumi pentru care libertinajul, concubinajul și întâlnirile de-o seară, cred că înseamnă iubire, atașament și respect. Pot înțelege că nu toți sunt făcuți pentru a fi soț și soție; dar toți suntem chemați să împlinim ,,chipul lui Dumnezeu” cu zestrea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o.

            Îmi aduc aminte cu mare emoție, ori de câte ori trec pragul casei, de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur (un monah autentic): ,,Ori de câte ori dai un sfat soției tale, întotdeauna să începi prin a-i spune ce mult o iubești.”

 institutia-casatoriei

Mădălina Elena Afrăsinie: ”Instituția Căsătoriei”…eu nu văd căsătoria ca pe o instituție. Și îmi permit, din nou să citez : “Lanţurile nu pot ţine unită o căsătorie, ci firele, mii de fire minuscule care leagă oamenii împreună de-a lungul anilor” ( Simone Signoret)

Pornind de la citatul anterior menționat, Statul trebuie să intervină doar atunci când este vorba despre drepturi și libertăți civile, pentru că Statul nu poate interveni în sentimentele soților. Nu poate dicta soților cât, cum și când trebuie să iubească.

Dacă este necesară reglementarea uniunii (civile) dintre oameni?

Având în vedere cauzele înregistrate pe rolul instanțelor, problemele de drept care se ridică, răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. În ceea ce privește rolul Bisericii, prefer să nu îmi dau cu părerea, eu nefăcând parte, așa cum îmi place mie să spun,  din categoria ”românilor universali”, adică din categoria celor care se pricep la toate.

                                                                               A consemnat

                                                                                         Ion BĂDOI

ion-badoi

 

Arhiva

Activitate

Vizite: