Minunatele Sonete muzicale ale domnului Florian Chelu Madeva
Florian Chelu Madeva, creatorul Sonetului muzical, s-a născut la Oradea, la 21 Martie 1952, avându-i ca părinţi pe Alexandrina, de pe meleagurile lui Mihai Eminescu, şi pe Gheorghe, din Olteanca, Teleorman, meleaguri binecuvântate de Dumnezeu cu oameni de seamă ai culturii române, printre ei numărându-se şi Constantin Noica. Este căsătorit cu talentata interpretă Iuliana Băican Chelu şi au o fiică, Alexandrina, nume sugerat de către marele Noica, care le-a fost şi naş de cununie, cu care Florin Chelu s-a aflat într-o rodnică corespondenţă, la rândul ei o talentată poetă, interpretă de sonete muzicale, pentru că aşa cum mărturiseşte: „Fiinţa mea este concepută pentru a crea, spre a aduce în faţa oamenilor un zâmbet şi o speranţă”.
Venit în Bucureşti pentru a comemora împlinirea a 450 de ani de la moartea lui Michelangelo Buonarroti, unul dintre titanii Renaşterii, Florian Chelu Madeva a lansat în sala Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în ziua de 18 februarie 2014, volumul „MICHELANGELO BUONARROTI – SONET”, avându-i alături pe marii poeţi Ana Blandiana şi Radu Cârneci, dar şi pe Alexandrina Chelu şi David Luke Michael Bryan, un tânăr britanic îndrăgostit de România, cu o voce unică, fabuloasă prin generozitatea şi timbrul său inconfundabil.
Florian Chelu Madeva nu este la prima „aventură” în lumea sonetelor muzicale, este deja la cel de-al cincilea volum, dacă nu mă înşel, adăugând măiestrie muzicală sonetelor româneşti, sonetelor Shakespeariene, ale Louisei Labe, dar şi ale altor scriitori însemnaţi, deţinând chiar marcă înregistrată pentru “Sonetul muzical” la Oficiul Român al Drepturilor de Autor, încă din noiembrie 2001.
Întâlnirea cu publicul select din Rotonda Muzeului Literaturii Române a început, nici nu se putea altfel, cu un Sonet muzical, pe versurile minunate ale lui Michelangelo Buonarroti, interpretat cu măiestrie de muzicianul Florian Chelu Madeva.
Glumind, acesta a spus: „Când am de-a face cu literaţii, mă dau muzician şi când am de-a face cu muzicienii, mă dau literat şi, uite-aşa, dialectica funcţionează de la Socrate-ncoace! În acest volum sunt toate sonetele lui Michelangelo, iar acesta pe care l-am interpretat, ca un salut de întâlnire, pentru că un cântec este mai mult decât o salutare, mai mult decât un „bună ziua”,este primul sonet rămas de la Michelangelo. Desigur, Michelangelo mai are şi sonete neterminate, dar le-am ales, evident, numai pe cele terminate. Poate că n-aş fi venit acum la Bucureşti, dar am făcut acest drum, în primul rând, pentru domnul Zeletin, de care mă leagă o prietenie neaşteptat de frumoasă, de mai bine de patru ani, şi Domnia sa m-a rugat să vă spun că, deşi nu a putut veni din cauza unor probleme ale vârstei înaintate,este aici, cu noi. Am să o rog pe doamna Ana Blandiana să ne spună câteva cuvinte, dar, înainte de toate, vreau să mărturisesc că-i datorez enorm distinsei noastre poete, unul din primele sonete pe care le-am scris, vă şi spun data exactă, 21 Martie 2003, l-am scris pe versurile pe care mi le-a dăruit, de ziua mea, de ziua lui J. S Bach, de ziua Poeziei şi a Echinoxului de Primăvară, un sonet care se numeşte „Şi totuşi”, şi pe care-l vom interpreta astăzi.”
C. D. Zeletin, despre care a vorbit Florian Chelu, este cel care a tradus sonetele lui Michelangelo Buonarroti, în număr de 76, spirit complex, autor de cărţi extrem de bine primite şi aproape toate premiate, cu realizări excepţionale în domenii ca medicina, biofizica, cibernetica etc.
Vădit emoţionată, dar luminată de bucuria reîntâlnirii cu un vechi şi apropiat prieten, doamna Ana Blandiana a spus: „Sunt bucuroasă că Florian Chelu a ajuns la Bucureşti împreună cu echipa lui pentru că era necesară sosirea lui aici, fiindcă multe dintre evenimentele culturale ale ultimilor 25 de ani se peterec mai ales în alte oraşe decât în Bucureşti. Eu sunt aici în calitate de martor al acestei opere. Eu am corespondat cu Florian, am aflat despre lansările de la Oradea ale acestor cărţi, care, la un loc, reprezintă un adevărat monument artistic. Nu sunt, recunosc, un specialist în domeniul muzicii, dar sper din toată inima să fie recunoscut ca un compozitor de primă mână. Sufletul îmi spune asta, dar ceea ce mi se pare extraordinar este felul în care el, ca muzician, a făcut acest minunat proiect de închinare a muzicii lui marii poezii, sonetelor”.
Pentru a-şi cenzura puţin patetismul, aşa cum mărturiseşte, poeta Ana Blandiana povesteşte un moment dramatic, dacă n-ar fi şi umoristic, de la mijlocul anilor `80, când Uniunea Scriitorilor este mutată din clădirea de pe Calea Victoriei, şi o echipă „specializată” a sosit pentru a demonta anumite obiecte. Dintr-o încăpere, iese Dan Hăulică, directorul apreciatei reviste „Secolul XX”, care-şi avea sediul în acea clădire, şi-i întreabă:
– Ce vreţi să faceţi?
– Vrem să demontăm candelabrul, îi răspunde unul dintre „specialişti”, gata să înceapă operaţiunea. Vrem să-l ducem la Casa Poporului.
– Aţi înnebunit? Nu vă daţi seama ce este acest candelabru, îl întreabă Hăulică pe cel care i se părea a fi mai demn de înţelegere din toată echipa?
– Ce este, întrebă acesta uşor încurcat?
– Este un sooneeet!!!
Specialiştii în demolări, fascinaţi de magia acestui cuvânt pe care nu-l mai auziseră niciodată până atunci, mormăind ceva de genul „dacă e un sonet, atunci…”, au plecat din Casa Monteoru fără frumosul candelabru.
„ Marea poezie a Evului Mediu a început cu sonetele, continuă Ana Blandiana, şi acum există din ce în ce mai puţini poeţi care scriu sonete, nu numai pentru că poezia modernă este mult „mai trăznită”, ci pentru că a scrie sonete este ceva mai greu decât a scrie poezii albe. Noţiunea de sonet este ceva extraordinar, faptul că Florian Chelu a hotărât să creeze o întreagă operă de lieduri pe sonetele lumii, faptul că a început cu Shakespeare şi a ajuns la Michelangelo, că, între timp, a pigulit tot ce s-a scris important în literatura română şi a pus pe muzică, mi se pare nu numai o operă pentru care scriitorii trebuie să-i fie recunoscători, dar mi se pare chiar o Operă. Ceva menit să rămână. Sunt convinsă că este vorba de ceva ce întotdeauna îşi va găsi locul şi în istoriile literare, şi în istoriile muzicii. Pentru faptul că cineva, un muzician, a făcut muzică pentru sute de sonete am vrut să-i aduc acest omagiu şi să-i mărturisesc recunoştinţa mea, ca şi admiraţia mea din adolescenţă. Am o singură amintire cu el, de pe Corso, nu ştiu dacă dumneavoastră ca bucureşteni ştiţi ce-nseamnă Corso în oraşele ardeleneşti, strada principală pe care se plimbă băieţii şi fetele, şi se uită unii la alţii. Se uită, numai! Ne-am întâlnit pe Corso, la Oradea, o dată, şi am mers câţiva paşi, şi m-a întrebat: Ai fost la Păltiniş? Nu ştiu dacă el mai ţine minte. Eu am spus Nu. Şi ce aştepţi, m-a întrebat imediat?! Iar eu m-am simţit atât de vinovată. Nici nu-mi trecuse prin cap, cum să mă duc la Păltiniş?! Trebuie să mărturisesc că n-am fost la Păltiniş, nici înainte, nici după, dar vreau să spun că el avea un fel de autoritate asupra celuilalt. Eu cred că publicasem o carte, dar el mi-a spus cu atâta autoritate: Dar ce aştepti ca să te duci?! Ce faci pe lumea asta, dacă nu te duci la Păltiniş?
Mi-a rămas în minte legătura noastră, care a fost şi prin mama mea, care ţinea enorm la el, dar şi el la ea. Mama avea o calitate extraordinară, aceea de a strânge tinerii lângă ea. Tot timpul, casa ei era plină de oameni, toţi mai tineri decât ea, iar eu o rugam, înainte de a veni la Oradea, să fim măcar o jumătate de zi numai noi două! Îl felicit pe Florian Chelu pentru opera lui, felicit Muzeul Literaturii şi publicul său de elită. Mi-a făcut o mare bucurie să vă întâlnesc, mari actori, scriitori, care formaţi o elită fixă a acestei Rotonde, că v-aţi întâlnit pentru a cunoaşte un mare artist, un compozitor de primă mâna, care este Florian Chelu”.
După ce i-a mulţumit doamnei Ana Blandiana, Florian Chelu Madeva a îndemnat asistenţa să-i urmărească scrierile viitoare, chiar memoriile, în care importanta poetă a literaturii române va avea „un loc mai mult decât important”.
„Apropo de Păltiniş, continuă autorul sonetelor muzicale, voi fi scurt şi modest. Constantin Noica s-a văzut obligat să mă ia în braţe, m-a căsătorit, m-a obligat să-i dau fiicei mele numele Dina, fiindcă el era Dinu. Lui îi datorez , deasemenea, tot, la fel şi doamnei Blandiana. Eu sunt om de teatru. Să ştiţi că, printr-o întâmplare, astăzi împlinesc 39 de ani de când m-am angajat la Teatru. Şi pentru că vreau să-i cântăm doamnei Ana Blandiana, înainte de a pleca, un sonet muzical pe versurile lui William Shakespeare, David, te rog să spui primul vers. “
Din partea cealaltă a mesei se aude un glas puternic, catifelat şi înveşmântat într-o dulce melodie:
“ Why didst thou promise such a beauteous day
And make me travel forth without my cloak,
To let base clouds o’ertake me in my way,
Hiding thy brav’ry in their rotten smoke?”
Având atât de multe de spus, dar într-un timp pe care trebuie să-l drămuiască cu chibzuinţă, Florian Chelu atacă subiecte pe care nu are cum să le mântuiască, pentru a folosi un cuvânt din Teleormanul de odinioară, de la traducătorii români ai sonetului la istoria sonetului şi de la începuturile sale în ceea ce înseamnă Sonetul muzical la instituţiile pe care italienii le-au creat cu sucursale în toată Europa: Papalitatea şi Sonetul! Mulţumeşte domnului C. D. Zeletin pentru ajutorul dat în înţelegerea textelor lui Michelangelo, având convorbiri telefonice zilnice, şi ceea ce trebuia să fie o surpriză pentru celebrul traducător a fost o colaborare fructuoasă. Promite ca la 13 Aprilie 2015, ziua în care poetul, eseistul, omul de cultură va împlini 80 de ani, să-i dedice un volum al poeţilor italieni, Vol I, pentru că vor urma şi altele!
A urmat frumosul Sonet 34 al lui Shakespeare, apaludat îndelung de către cei prezenţi în Rotonda Muzeului Literaturii Române.
Maestrul sonetului românesc, poetul Radu Cârneci, a spus:
„ Azi este o zi nu doar comemorativă pentru Michelangelo, ci este o sărbătoare a poeziei şi a muzicii. Iată, acest domn, plin de talent şi de intenţii bune, a realizat aceste volume de lieduri pe mari sonetişti, pe mari sonete, pe mari împliniri ale geniului uman în poezie. Este un proiect extraordinar această îngemănare, această îmbrăţişare deosebit de strălucitoare între poezie şi melodie. Un lucru deosebit, nu s-a prea făcut aşa ceva. Iată, 5 volume, un efort extraordinar, greu şi costisitor, ca timp şi ca muncă. Sunt bucuros că particip la această mare sărbătoare a poeziei şi a muzicii. Sunt foarte bucuros, este un lucru cu totul excepţional şi să ne bucurăm de acest moment pentru că merită. Mie mi-a luat aproape 10 ani de zile ca să fac acele trei volume ale sonetului românesc, aproape 1300 de pagini, unde am descoperit lucruri deosebit de valoroase. Blandiana nu are dreptate, astăzi se cultivă sonetul, ca o replică importantă la poezia proastă, multă poezie proastă, care se scrie astăzi. A reînviat interesul pentru sonet, această bijuterie a Evului Mediu şi a Renaşterii. Este o reacţie firească, importantă la drama culturii şi poeziei româneşti de astăzi. Şi nu numai româneşti, în general. E o decădere morală, etică şi artistică la care acest domn, Florin Chelu Madeva, dă un răspuns pe măsura necesităţii. Sunt foarte bucuros şi-l felicit pentru îndrăzneală! E un lucru deosebit. Îmi face plăcere să vă prezint cu laude, motivate, această tânără poetă, Alexandrina Chelu, fiica bărbatului, care scrie un sonet deosebit de gingaş, plin de puritate. Este o molipsire genetică, de la Dumnezeu şi de la dumneata, Florin Chelu! O gingaşă poetă, cu lucruri deosebite. I le-am citit cu mare interes şi cu bucuria că, iată, la vârste fragede se scrie poezie profundă, frumoasă, de iubire, de filozofia iubirii. Mare lucru! Adică, în loc să se însăileze pagini întregi de cotidian murdar, abject uneori, iată, avem nevoie de asemenea poezie care purifică, care înfloreşte, care curăţă, care purifică sufletul, ochii, privirea, gândul. E un lucru foarte important. Trăim vremuri proaste, suntem murdari, cotidianul este acesta care uneori ne învrăjbeşte cu noi înşine. Avem nevoie de asemenea oameni, de asemenea creaţii, şi sunt fericit că particip la acest eveniment, şi-l felicit pe domnul Florian Chelu, care este plin de har. Mişcarea lui, volubilitatea aceasta îi stă, mie nu mi-ar sta! Eu sunt, nu mai bătrân, dar am alte căutări ale vieţii. Dânsul are această prospeţime, această prezenţă, această zburătăcire matură! Sunt bucuros de această întâlnire. Nu mă aşteptam la o asemenea plină de culoare zi, zi frumoasă. Să fiţi bucuroşi şi dumneavoastră. Merită să-l lăudăm pe acest bărbat, dar şi pe tânărul acesta foarte talentat(David Luke Michael Bryan), care spune frumos şi frazat, şi cu har. Avem nevoie de asemenea momente, de a ne întâlni cu poezia şi muzica. Asemenea momente ar trebui, cred eu, să fie mai dese. Să vii mai des pe-aici, domnule Florian Chelu!”
Având promisiunea autorului Sonetelor muzicale că va reveni pe 23 Aprilie cu William Shakespeare, la 450 de ani de la naştere, cu ediţia a II-a a Sonetelor muzicale Shakespeariene, maestrul Radu Cârneci anunţă o idee care-l preocupă de foarte multă vreme, aceea de a se constitui Fundaţia Sonetului Românesc. Ar fi o replică superioară la ceea ce se întâmplă în poezia românească de astăzi, a ţinut să precizeze poetul. “ Eu nu spun că nu se scrie şi poezie albă foarte frumoasă, foarte interesantă, a continuat maestrul Radu Cârneci, dar în majoritatea cazurilor sunt lucruri de un cotidian grobian, şi nu ne mai trebuie. Suntem sătui. Aş vrea, aşa cum face compozitorul pe marile sonete Shakespeariene, ale lui Michelangelo, să facem un lucru bun, să fie o instituţie culturală care să coordoneze această idee superioară a poeziei româneşti, şi nu numai”.
Poetul Radu Cârneci îl invită, în aplauzele celor prezenţi, să spună câteva cuvinte pe acad. Mihail Diaconescu, dar nu înainte de a “da tonul” printr-un minunat sonet musical, în interpretarea Alexandrinei Chelu, acompaniată de Michael Bryan şi neobositul şi talentatul compozitor Florian Chelu Madeva.
“Mă surprinde în mod cu totul şi cu totul deosebit, a spus d-l Mihail Diaconescu, o asemenea întreprindere, care nu este la îndemâna oricui şi la care nu se înhamă decât nişte oameni care trec cu adevărat prin valorile perene ale artei, respectiv ale sonetului, această regină a poeziei, cum o numesc mulţi, cu un termen care a devenit deja comun şi pe care nu-l pot evita nici eu în scurta mea alocuţiune. Nu-i cunosc pe aceşti talentaţi artişti, azi îi văd pentru prima dată şi, prin urmare, surprinderea şi bucuria sunt cu atât mai mari şi cu atât mai deosebite. Înţeleg că dumneavoastră v-aţi înhămat, scuzaţi termenul mai puţin literar, la o muncă cu totul de excepţie, o muncă neplătită în nişte vremuri în care toată lumea se gândeşte la câştig. E bine că vă gândiţi la posteritate şi la eternitate şi cred că veţi câştiga fiindcă sunteţi şi unici, şi valoroşi, şi veniţi cu ceva absolut nou în poezia şi cultura română. Meritul dvs. este cu atât mai mare cu cât o faceţi, repet, fără scopuri pecuniare şi o faceţi numai din credinţa în această formă de poezie, sonetul, şi cu credinţa că vă veţi câştiga un loc în istoria culturii române şi, de ce nu, în istoria culturii europene. Nu folosesc cuvinte mari, doar vă spun cu sinceritate că eu cred în întreprinderea dvs. . Nu mă pricep la muzică, sunt doar un consumator de muzică, nu sunt creator de muzică, însă, prin piesele pe care le-aţi prezentat astăzi atât de frumos şi de original, cred că aţi convins şi, mai mult decât atât, ecoul activităţii dvs. se va face auzit şi dincolo de pereţii acestei săli. Eu vă urez mult success şi vă mulţumesc că m-aţi urmărit”.
Au mai vorbit, în cuvinte elogioase la adresa autorului sonetelor musicale şi scriitorii Florentin Popescu, Petru Solonaru, Mihai Prepeliţă şi Anatol Covali, autorul unui volum de versuri, apărut anul trecut, intitulat “365 de sonete”.
S-au mai interpretat sonete musicale compuse pe versurile lui Mihai Eminescu, Ana Blandiana, Michelengelo, Louise Labe şi C. D. Zeletin, cei prezenţi răsplătind cu aplauze meritate pe interpreţi şi pe compozitorul Florian Chelu Madeva.
Un moment deosebit, emoţionant, aproape ascuns privirilor celor prezenţi la această impresionantă manifestare artistică, preocupaţi de imortalizarea pe camere video a acestor clipe de magie culturală, a fost acela în care cel care semnează aceste rânduri i-a recitat aproape confidenţial maestrului Radu Cârneci un sonet. Rugat să-l mai recite, vădit emoţionat, poetul l-a sărutat pe frunte şi i-a mulţumit. Era un sonet al maestrului Radu Cârneci ,din anii `70, şi pe care aproape că-l uitase.
L-am ”răpit” pentru câteva momente pe Florian Chelu Madeva din mijlocul celor care doreau să-i mărturisească admiraţia pentru această întâlnire deosebită, şi l-am întrebat dacă această “revoltă artistică” din compoziţiile sale nu o consideră specific teleormăneană…
“Da, da, se leagă oarecum. Eu vreau să vă spun că teleormăneanul Noica are două sonete, pe unul l-am şi aşezat în primul volum al sonetelor româneşti. Eu sunt legat de Teleorman prin tatăl meu, care este din Olteanca, aproape de Turnu Măgurele. Sunt foarte fericit că mă trag din această zonă de unde este şi Noica, dar mama mea este din Botoşani. La mine, Noica şi Eminescu sunt două susţineri fundamentale”.
Ion BĂDOI
