Dan Lupescu despre…
MIHAI PASTIEA – Fiu al Luminii,
drapat în narator insolit
Triplă lansare de carte, joi, 5 Mai 2016, ora 16,
la Biblioteca Judeţeană ,,AMAN” – Dolj
Dăltuit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca orice om locuit de Duhul Sfânt -, Mihai Pastiea (absolvent al secţiei de Relaţii Internaţionale a ASE Bucureşti, manager al Agenţiei de turism Neotour International, profesionist al călătoriilor cu virtuţi cognitive şi spirituale, dar – înainte de toate -, Fiu al Luminii, drapat în narator insolit) ne-a dăruit, intempestiv, în 2011, două volume dodoloaţe de proză, format B5, care totalizează 744 de pagini. Acestora li s-a adăugat, în 2013, un ,,bolţar” şi mai şi, prin sine însuşi, tot pe format trei sferturi din A4 (coala ministerială), însumând 624 de pagini. Aşadar, aproape 700 de file – adică de o sută de ori cifra divină şapte – sau circa 1.400 de pagini: 7 x 200 de ori cifra Sfintei Duminici, în care Dumnezeu, încheindu-şi Lucrarea, s-a odihnit.
Primele două volume se intitulează Pe aripile gândului şi, respectiv, Gânduri hai-hui, purtând girul Editurii Sigma (Bucureşti), ambele fără pagină de gardă, fără menţionarea redactorului de carte (consilierului editorial) şi nici a corectorului – de unde deducem că aceştia nu au existat, ceea ce, pe alocuri, se şi resimte. Cel de-al treilea volum: Codul de la Tărtăria poartă sigiliul Editurii RCR Editorial.
Adrian Popescu este autorul tuturor coperţilor – sugestive şi respectând prima regulă a graficii de copertă, ceea ce, în România, se întâmplă destul de rar, nu puţine edituri fiind patronate de veleitari şi ignoranţi în domeniu, care cred că tot ce zboară se mănâncă, fără a şti că, aşa cum grăieşte o butadă dintr-o zonă a mirobolantei Chine, avioanele pot fi exceptate…
Fire jucăuşă şi de o inteligenţă sclipitoare, logodind în acelaşi trunchi uman aşchii fulgurante din personaje celebre ale ultimei jumătăţi de mileniu, precum Marco Polo şi Don Juan, Don Quijotte, Sancho Panza, Rosinanta, Dulcineea del Toboso -, Mihai Pastiea radiază, prin tot ceea ce gândeşte, creează şi făptuieşte, energie pozitivă, frenezie şi dinamism, robusteţe mentală, fizică şi spirituală. Soclul acestor calităţi, care sporesc corola charismei bărbatului Mihai Pastiea şi asigură palpitul veşnic viu, tonusul reconfortant şi farmecul naraţiunilor sale îşi are obârşiile în anii vârstei de aur: copilăria, când Bunica i-a modelat sufletul şi mugurii viitoarei personalităţi, luându-şi ca repere fundamentale credinţa şi iubirea, speranţa şi lumina, răbdarea, încrederea şi iertarea.
Aidoma iniţiaţilor zamolxieni, Matei Paşca, protagonistul celor trei romane, constituie, în planul ficţiunii literare, alter-ego-ul ,,povestaş”-ului seducător care este Mihai Pastiea.
După ce treci de copertele interioare ale celor trei volume, te frapează câte o prefaţă – semnată nu de vreun critic, istoric literar ori alt specialist în literatura beletristică, ci de …Autorul. Este cât se poate de clar că acesta nu cunoaşte regulile jocului: anume că prefaţa/ cuvântul înainte/ predoslovia nu pot fi semnate de autor. Conform standardelor agreate, de multe secole, în toată lumea civilizată, autorul unui volum are tot dreptul să semneze o notă asupra ediţiei sau o lămurire, necum prefaţa… Cel puţin la fel de ciudat este faptul că fiecare dintre volumele amintite se încheie cu câte o ,,Bibliografie selectivă” -, ceea ce este imperios necesar la finele unei lucrări ştiinţifice, academice, nu însă şi la încheierea uneia de ficţiune.
Mihai Pastiea şi-a luat această măsură de precauţie pornind, probabil, de la temerile fierbinţi generate mai ales într-o societate precum cea din România, bântuită de fantoma plagiatului -, plagiat al cărui sens este, deseori, abia bănuit, dar niciodată înţeles, în profunzime, nici de cei ce-l incriminează, nici de cei ce-l …apără, nu o dată cu îndârjire neghioabă. Prostia-i prostie, fudulia-i fudulie, iar de vanitate (nu orgoliu, care-i ceva pozitiv!) şi trufie doar preotul, la spovedanie, ne mai poate, cât de cât, spăla…
Precauţia la care ne referim a fost luată din cauza faptului că o bună parte din cele 1.400 de pagini reprezintă sinteze extrem de interesante, scrise cu acribie documentară şi acurateţe stilistică despre istoria, totdeauna copleşitoare, a locurilor vizitate ori a celor ce urmează a fi vizitate, despre cetăţile, ruinele, vestigiile arheologice şi obiectivele culturale de maxim impact din Peninsula Scandinavia şi din ţări precum: Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Austria, Ungaria, Grecia, Turcia (în cel dintâi volum); despre ,,cursul itinerant” România-Spania şi retur, susţinut în autocar (în al doilea roman); despre expediţia fabuloasă pe urma vechilor civilizaţii din România, Bulgaria, Grecia, Cipru şi Egipt (în Codul de la Tărtăria).
Fascinat de maxime şi de reflecţii celebre, autorul plasează, imediat după ,,Prefaţă” câte un moto: ,,Lasă-te purtat pe aripile gândului bun. Şi vei vedea că Dumnezeu e alături de tine.” (n.n. fără precizarea ,,sursei”) – la volumul Pe aripile gândului (care, vrând-nevrând, ne trimite la celebrul roman Pe aripile vântului – pentru care romanciera Margaret Mitchell a primit Premiul Pulitzer în 1937 – şi la ecranizarea de fulminant succes, din 1939, regizată de Victor Fleming, cu Vivien Leigh, Clark Gable şi Leslie Howard în rolurile principale, film distins cu nouă premii Oscar); ,,Ferice de acela care şi-a dobândit o comoară de gânduri divine!” (Empedocles) – la volumul Gânduri hai-hui (generic care ne poate face să ne zboare imaginaţia la eclatanta carte pentru copii şi juniori Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi de Nikolai Nosov); respectiv: ,,Gândurile mari vin din inimă” (Vauvenargues) – la cel de-al treilea şi cel mai voluminos prunc literar, pe până acum, al lui Mihai Pastiea: Codul de la Tărtăria.
Dacă în capodopera Hanul Ancuţei – nouă ,,povestiri în ramă”, publicate în 1928 de Mihail Sadoveanu – locul cu puteri, parcă, magice în care toate se întâmplau, trecând din viaţă în poveste şi invers, era chiar Hanul Ancuţei, plasat la răspântii de drumuri şi timp – cu acel ceremonial savuros în care Comisul Ioniţă (cel ce stârnea mereu poveştile, provoca pofta de incursiune în trecut a participanţilor-povestaşi) promitea, iarăşi şi iarăşi, că el va rosti cea mai frumoasă suită de poveşti, dar pe care nu apuca să o mai spună -, aici, în cele trei romane ale lui Mihai Pastiea acest topos devine chiar …autocarul, un soi de han itinerant, în care se întâlnesc, apoi se răsfiră nu doar toate drumurile/ itinerariile programate, dar şi toate întâmplările ,,reale” sau fictive, ca şi cele evocate ori anticipate.
Rolul Comisului Ioniţă este luat de ghidul profesionist, protagonistul cu prenume de evanghelist, Matei (Paşca). El este cel ce rânduieşte mărturisirile (narările) de la microfonul autocarului, şi tot el domoleşte aplauzele cu care este răsplătit el sau cei ce-şi încheie itinerariile conturate prin viu grai.
Dragoste şi acţiune, note de mister, telenovelă şi parfum de femeie, aventuri amoroase şi chiar suspans îşi dau întâlnire în cele trei romane semnate de Mihai Pastiea, pe un subiect care s-ar putea să fie, până la această oră, unic, la scară planetară: turismul cultural în grup – unde însăşi existenţa grupului este mod de cunoaştere, de instruire şi comunicare, act de cultură, artă a dialogului şi de socializare -, Universitatea itinerantă N&T (pe roţi!): ,,Turism pentru educaţie” şi ,,Educaţie pentru Turism” constituind o iniţiativă managerială şi un proiect interactiv de indubitabil profesionalism.
Botezate, parcă, într-un nor enigmatic, romanele Pe aripile gândului, Gânduri hai-hui şi Codul de la Tărtăria îţi captează în aşa măsură atenţia, interesul încât – pentru a descâlci alte şi alte noduri gordiene, care plutesc fascinant pe valurile, când liniştite, când brusc învolburate ale naraţiunii – nu ai altă şansă decât aceea de a le citi până la capăt, pe cât posibil dintr-o răsuflare, aşa după cum credem că au şi fost scrise.
Ele sunt, evident, romane cu caracter educativ, însă deloc scolastice, greoaie, ci, dimpotrivă, duduind de viaţă, cucerindu-ţi inima, mintea şi sufletul, denotând o stare de spirit tonică, în care se regăsesc elanul şi efervescenţa specifice anilor studenţiei, dar şi armonia, siguranţa de sine şi rigoarea apogeului primei tinereţi, conjugate cu prospeţimea zorilor celei de-a doua tinereţi, când şi bărbatul şi femeia descoperă realitatea conform căreia răbdarea şi iertarea constituie a doua minte a omului.
Universul epic al trilogiei romaneşti scrise de Mihai Pastiea este clădit sub arcadele de lumină ale unor cuvinte cu valenţe mitice, care răzbat din fluidul viu al textului, chiar dacă nu sunt consemnate ca atare: ,,Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni, 4:32); ,,Iubirea este Lumină, este gravitaţie, este putere, este Dumnezeu. Iubirea este o forţă universală” (Albert Einstein); ,,Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt” (Dumitru Stăniloae); ,,Esenţa istoriei este <paradoxul libertăţii>: libertatea ca necesitate înţeleasă de a face jocul lui Dumnezeu, un <loc geometric în care se realizează trupul lui Hristos>.” (…) ,,Eu am simţit în carne că aura există.” (Alexandru Mironescu).
În viitoarele cărţi ale lui Mihai Pastiea este foarte posibil să descoperim, din ce în ce mai profund incizate, fulgere de înţelepciune japoneză din următorul tezaur: ,,Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă”; ,,Când desenezi o ramură, trebuie să simţi adierea vântului”; ,,Fericirea vine în casa în care se râde”; ,,Râurile adânci curg liniştit”.
Şi, cine ştie?, privind din zarea Codului de la Tărtăria, poate că al patrulea roman al Domnului Mihai Pastiea ne va pune faţă în faţă cu adevăruri de genul acesta: Zamolxe a trăit în zarea anilor 1.470-1.360 înainte de Hristos; Existenţa Legilor Belagine=Legile Frumoase este confirmată de toţi cronicarii antici: Herodot, Strabon, Iordanes ş.a.; Conform Fontes II, p. 19: ,,Belaginele stau la temelia civilizaţiei umane”; Diodor din Sicilia afirma: ,,Zamolxe pretindea că lui îi dăduse legile Hestia”; Zamolxe a adus pelasgilor Legile Belagine; tot el a pus bazele Şcolii Zamolxiene, care mai târziu (circa 535-464 î.H.) avea să fie consolidată de Zalmoxe, ea numindu-se, de atunci, Şcoala Zalmoxiană; Deceneu le-a promovat…, Moise le-a preluat, dar le-a …spart; Apoi a venit Hristos care nu le-a ,,stricat”, ci le-a ,,împlinit”; Viaţa spirituală autohtonă a tracilor, a geto-dacilor s-a desfăşurat totdeauna sub influenţa legilor lui Zalmoxe, regăsite – aproape în totalitate, sub o formă sau alta – în Noul Testament; Există o continuitate spirituală între zamolxianism-zalmoxianism-creştinism; Religia ortodoxă este cea mai apropiată de principiile şi valorile creştinismului, dar şi ale zalmoxianismului; Legea Iubirii este comună celor două curente spirituale; Primul principiu al zalmoxianismului este cuprins în îndemnul: ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi! Şi astfel îl vei cunoaşte pe Dumnezeu.”.
Cu 1400 de pagini scrise şi publicate în trilogia sa pe până acum, Mihai Pastiea se afirmă ca un reprezentant matur al genului literar pe care R.M. Alberes l-a situat sub zodia lui Proteu, ,,păstor al unei turme de monştri şi mai monstruos decât ei”. Nicolae Balotă apreciază că este semnificativă alegerea acestei figuri mitologice reprezentând monstruozitatea, dar, înainte de toate, simbolizând metamorfoza. Proteismul – punctează acelaşi critic român Nicolae Balotă -, proteismul, adică metamorfoza generală a formelor, nu este doar o lege a devenirii, ci o tendinţă esenţială a romanului, îndeosebi a romanului contemporan. Caracterul proteic al romanului este indubitabil şi strâns legat de condiţia omului modern. Aprofundând, pe îndelete, studiile de referinţă ale criticului şi istoricului literar francez R.M. Alberes: Istoria romanului modern şi Metamorfozele romanului -, prozatorul Mihai Pastiea poate realiza un salt spectaculos în tehnicile de redactare şi, mai ales, în arta construcţiei romaneşti.
DAN LUPESCU
Craiova, 4 Mai 2016