ROMÂNII DIN BANATUL SÂRBESC
MAREA SĂRBĂTOARE A CRĂCIUNULUI
ÎN NICOLINŢUL VREMURILOR TRECUTE
Obiceiurile rămase de la străbunii noştri
Un nou decembrie ne-a bătut la poartă. E timpul fulgilor de nea, e timpul sărbătorilor .
În fiecare an, ele ne aduc pace în suflet, gânduri mai bune şi speranţe în viitor.
Încercăm să le păstrăm magia, practicând, an de an, obiceiurile rămase de la străbunii noştri. Cu toate că, trecerea anilor aduce multe schimbări, mergându-se cu paşi rapizi spre alte vremuri, farmecul Sărbătorilor de iarnă a reuşit să rămână dintotdeauna acelaşi.
Având ca punct de plecare cele povestite de Parascheva Chia Agadişan, (n.1926) şi Anuica Gherga (n.1923) din Nicolinţ, Banatul sârbesc, am încercat să fac o scurtă întoarcere în timp şi să prezint, cât de cât verosimil, ambianţa Sărbătorilor de iarnă din această localitate.
Ziua de Ajun
Ca orice sărbătoare, Ajunul Crăciunului subînţelegea o serie de lucruri şi activităţi ce se făceau doar în ziua respectivă. Astfel, în ziua de Ajun se începeau pregătirile pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Femeile pregăteau colacii mici, ce se dădeau în ziua următoare de pomană celor trecuţi în lumea umbrelor. Tot acum se făceau colacii care se puneau în tristă copiilor atunci când mergeau cu colacul, se împletea colacul pentru naş, şi colacul Crăciunului, care aveau o împletitură mai deosebită, numită în patru, şi mai avea şi o margine împletită, se mai făcea un colac ce se numea uşarniţă şi avea mai multe crestături pe margine, fiecare simbolizând rodul la o anumită cultură sau vitele din bătătură ( acest colac se dădea purcarului sau văcarului, în dimineaţa următoare Crăciunului), apoi colacul în care se punea un ban şi care se mânca în seara de Ajun (cel care nimerea banul, avea obligaţia să-l ducă la biserică în ziua de Crăciun).
În această zi, în casă trebuia să fie linişte şi pace pentru ca aceasta să domine pe parcursul întregului an. De aceea se spunea copiilor să fie cumunţi şi să nu se ia la bătaie, pentru că, în caz contrar, se vor îmbolnăvi de bube. Tot în acestă zi, nevestele pregăteau (în casă trăiau mai multe generaţii şi erau, deobicei, mai multe rânduri de nurori şi mai mulţi copii) prăjiturile, atât de mult deosebite de cele din ziua de azi. Erau prăjituri simple făcute din untură, zahăr, făină, puţine ouă şi gem, pentru ca, pe parcursul anilor, asortimentul lor să fie cât mai variat şi bogat.
Ziua de Ajun este zi de post, aproape că nu se mănâncă nimic, iar pentru masa de Ajun se pregătea ciorbă de peşte, fasole bătută şi peşte sărat sau dulce şi, în mod obligatoriu, plăcinte cu dovleac.
Înainte de cină, şi acum rolul principal revine celor mai în vârstă membrii din familie, avea loc un ritual bine stabilit. Străbunica, pentru că ea cunoştea cel mai bine orânduirea lucrurilor şi a datinilor, se înfăşura în brăcire, lăsând capeţii să spânzure pentru ca strănepoţii să se prindă de ele, lua ciurul unde erau puse seminţe de grâu şi de porumb şi, împreună, se îndreptau spre ogradă. Străbunicul mergea în faţă, la brâu şi-a înfipt câţiva ştiuleţi de porumb pentru ca anul să fie săţos. Bărbaţii purtau ştiuleţi la brâu atunci când hrăneau animalele, iar, în unele cazuri, femeile când frământau colacii. Când întreg alaiul, ajungea la jărada de paie, străbunicul umplea un sac cu paie. În acest timp, străbunica mergea cu strănepoţii după ea şi spunea mereu „clonc, clonc, clonc…”, iar copii răspundeau „piu, piu, piu…” Când se ajungea la fântână, străbunica punea ciurul deasupra fântânii şi cernea grăunţele din ciur, spunând: ” porci, gâini, gâşte…”, amintind toate animalele şi orătăniile din gospodărie, pentru ca în anul ce vine, acestea să fie din belşug. Ajunşi în casă, străbunicul aruncă paie prin cameră, dar lasă şi în sac pentru că trebuie să-l pună pe tăvanul cuptorului, sau în cazul când acesta nu exista, se punea un scaun lung lângă cuptor.
Apoi, familia se aşeza la masă, şi atunci se rupea colacul în care s-a pus banul. După cină, străbunica aducea un coş cu nuci şi le aruncă prin cameră iar copii se străduiau să adune cât mai multe nuci. Urma apoi un moment deosebit, mai ales pentru copii. În timpul zilei, se tăia din grădină o creangă dintr-un pom care se punea pe două bucăţi de lemn în formă de cruce, această creangă, fiind bradul de Crăciun. Se împodobea cu bomboane, nuci vopsite în auriu (se bătea un cui în nucă pentru a se putea lega o aţă), mere şi turtă dulce. De menţionat că turta dulce era în formă de cal, inimă, cap de fată, aveau lipite oglinjoare şi erau foarte frumos decorate, fiind cel mai drag cadou pe care îl primeau copii de Crăciun, dar şi la alte sărbători.
În seara de Ajun se făcea foc la stradă, unde se adunau vecinii, la o ţuică caldă şi o vorbă frumoasă, iar copiii plecau la colindat.
Este foarte interesant că paiele aruncate în cameră se adunau a treia zi de Crăciun şi se duceau la a treia casă din vecini, se puneau la poartă, şi se spuneau anumite cuvinte, pentru ca astfel, relele din casă să se ducă în altă parte. De asemenea, cojile de la nucile mâncate în seara de Ajun, se adunau şi se puneau în poartă la a treia casă, pentru ca purecii să se ducă acolo, spunându-se:
„Hai purici, puricoane,
Muroni, muroane,
Strigoi, strigoane,
Duceţi-vă la a treia casă
De la noi,
Acolo să staţi
Acolo să vă culcaţi….”
Prima zi de Crăciun
În dimineaţa zilei de Crăciun, cea mai în vârstă femeie din familie îşi aduna nepoţii pentru ca să-i pună cloţă pe sacul cu paie adus în ajun. Spunea copiilor să fie cuminţi, pentru ca, în primăvara ce vine, cloşca să clocească bine ouăle şi să scoată mulţi pui, apoi lua ciurul şi-l cernea deasupra lor, spunând mereu „colnc, clonc”, la care copiii răspundeau „piu, piu”. Apoi, copiii primeau cârnaţ prăjit şi bani.
Pe urmă, mama sau bunica pregătea traista, ţesută în război, în care se punea colacul, o bucată de cârnaţ şi prăjituri pentru ca, cei mici să poată pleca cu colacul. Tot acum, pe străzile satului se auzea muzică şi chiote de veselie. Călăreţii, feciori şi oamenii mai tineri, mergeau în coloană, pe armăsarii îmbodobiţi de sărbătoare, cântând şi chiuind. În acestă zi, pe spinare cailor se arunca un chilim frumos, ţesut în război. În urma lor veneau săniile împodobite cu chilimuri, caii aveau zvoniţuri, iar tinerele femei şi fetele mari purtau iacne de pliş şi cârpe de pliş cu ciucuri, şi se plimbau cu mândrie alături de soţii sau părinţii lor.
În această zi, masa de prânz era mai deosebită – supă, carne de pasăre cu sos, sarmale, carne de porc prăjită, cârnaţi, diulciuri.
Cel mai important eveniment al zilei era hora din mijlocul satului. Aici se adunau cu mic cu mare, tinerii ca să-şi poarte frumoasele haine de sărbătoare şi să fie văzuţi de întrega comunitate, părinţii să-şi admire odraslele şi „să pună ochii” pe o fată, respectiv fecior, în vederea întemeierii unei căsnicii, iar copiii să se bucure de merele trase în zahăr, bomboanele de mătase, dar mai ales, de turtele dulci, frumos împodobite şi cu oglinjoară.
Pentru acestă zi, şi hainele erau mai deosebite. Bărbaţii purtau cizme, cioareci, cojoc şi clăbăţ, iar alţii, căput de granadin şi pantaloni priciş, fetele şi nevestele tinere se găteau cu cizmuliţe albe, ciorapi albi sau roz, poale brodate şi întârite, ţoale de catifea cu coroane şi jachete din acelaşi material, dar ceva mai gros. Fetele erau piriacie-n mulcie, cu galbeni pe cap şi cu pană. Nevestele tinere purtau pe cap zlată şi atât fetele cât şi nevestele purtau blană de vulpe în jurul gâtului. În acordurile tarafului de lăutari, ce răsunau deasupra satului, se scurgea lin bucuria acestei prime zile de Crăciun.
A doua zi de Crăciun
Şi a doua zi de Crăciun îşi avea farmecul ei. Se ştia dintotdeauna că acestă zi este menită pentru mersul la nănaş. Se aranja frumos straiţa, ţesută în mod sepcial pentru acestă ocazie, se decora cu un prosop brodat, iar în traistă se punea colacul special făcut pentru nănaş, şunca ( un şold întreg de la porc, uscat pe coş ), câţiva cârnaţi şi prăjituri, iar tinerele neveste, îmbrăcate ca în ziua precedentă, mergeau să aducă omagiu naşilor de familie. Se ştia, din moşi strămoşi, că naşul de familie odată ales, trebuie păstrat din generaţie în generaţie. Aici erau aşteptate cu friptură de porc şi cârnaţi, prăjituri şi băutură.
În a treia zi de Crăciun
Viaţa începea deja să intre în făgaşul ei normal.
Rămânea, însă, bucuria Sărbătorilor de Iarnă, amintirea celor întâmplate, şi gândul că, în curând, va bate un nou an la poartă.
Drd. Eufrozina Greoneanţ