Dan Lupescu…LENI
Epilog deschis
Şi, totuşi, subconştientul îmi dă ghes să nu închei acest volum: ,,Leni Pinţea-Homeag. 45 de ani pe rug”, înainte de a aduce în lumină încă o corolă de gânduri lăstărite în spaţiul de taină al ultimelor cinci săptămâni: în arcul de lumină ce îngemănează data naşterii poetului fără de pereche, Mihai EMINESCU, 15 Ianuarie 1850 – declarată Ziua Culturii Naţionale -, cu aceea a venirii pe lume, la Hobiţa (Peştişani, Gorj), a părintelui sculpturii mondiale moderne, Constantin BRÂNCUŞI, la 19 Februarie 1876 – legiferată, şi ea, ca Sărbătoare Naţională.
Din învolburarea de trăiri – recapitulative, la capătul scrierii prezentei cărţi – încerc să decantez, succint, în acest secund Epilog deschis, câţiva dintre vectorii de forţă ai destinului omului Leni Pinţea-Homeag, ai marii tragediene Leni Pinţea-Homeag, ai devotatului rob întru cultură tradiţională, cultură majoră şi modernitate a teatrului universal: Leni Pinţea-Homeag – unic vultur, cu tărie de stei şi scânteieri de cremene, ţâşnit din Poarta Carpaţilor Meridionali, din ţara Rucărului şi a Branului, a Cheilor Dâmboviţei şi a Grădiştei, acolo unde se înfruntă, prin priviri de foc şi fulgere întemeietoare, Munţii Bucegi şi cei ce poartă numele regal Piatra Craiului. Singuratica, pierduta în negura timpului Piatră a Craiului – adică a Dinastului ce va fi domnit pe aici acum două-trei mii de ani! – ne-ar putea vorbi pe dată, dacă, purtători ai baghetei magice fiind, i-am putea dezlega limba, graiul din piatra nemuritoare.
Şi prea frumoasă, ca basmul basmelor (mereu purtat în străfunduri de memoria ancestrală), ar fi POVESTEA pe care, abia acum, Carpatul, Piatra Craiului s-ar îndura a ne-o murmura.
Ne-ar ruga, cu voce şoptită, abia perceptibilă, să nu o mai comparăm pe Leni Pinţea-Homeag, nici cu Sarah Bernhardt, nici cu Maria Fillotti, Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Callas ori Katina Paxinou -, cu nimeni să nu o mai punem în corelaţie, pentru a nu-i ,,ştirbi” din prestanţă, din farmec şi din decenţă, din bun simţ şi simţ al măsurii, din delicateţea deloc fragilă, deloc supusă efemerului, a Cuminţeniei Pământului, a cărei smerenie ne grăieşte despre măreţia şi fermitatea tâlcurilor străvechi, despre respectarea unor coduri morale, cutume şi datini, obiceiuri şi pravile păstrate, respectate, perpetuate cu străşnicie peste veacuri multe. Evident, cine ne-ar pretinde aşa ceva nu poate fi decât un novice, un ignorant sadea, care nu a auzit de perspectivă istorică, de înscriere în context, specific al judecăţii de valoare etc. etc.
Am afirma, într-un atare context, cuprinşi de aura mirifică a Basmului, că – deşi făurită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (căruia dăruitu-i-a locaş de rugă şi de închinare la poalele Muntelui, în Moieciu de Jos) -, Doamna Teatrului Românesc şi Mondial de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea: Leni Pinţea-Homeag este Unica. Aşa după cum fiecare fiinţă umană unică este, chiar dacă, în ADN-ul său interior, în lamura minţii şi inimii sale sunt comprimate codurile matusalemice ale miilor, poate sutelor de mii de specii precursoare, pe care le ,,rezumă” şi le înnobilează, urcându-le pe o nouă treaptă, le perpetuează, la capătul unui lanţ trofic pe care nu se ştie dacă îl va mai continua cineva…
Peste tot pe unde Bunul Dumnezeu i-a rânduit să-şi poarte lumina şi umbrele spiritului său, ale trupului de humă, dar şi ale aurelor energetice şi sacre, cu care este învăluită, ca fiecare dintre noi, oamenii -, Doamna Leni a dus cu sine şi a răsădit rădăcinile adânci, străfunde, stră-stră-vechi ale locului unde a văzut lumina acestei lumi: Bran-Moieciu de Jos, adică a locului în care magia a prins viaţă, inclusiv prin naşterea sa. Ori, poate, îndeosebi, prin naşterea sa. A purtat cu sine şi a dus, peste tot, pe Terra, Spiritus Loci. Aşa cum o făcuseră, mai înainte, George ENESCU şi Constantin BRÂNCUŞI.
Luminată permanent de modelul şi de icoana părinţilor săi, Maria şi Nicolae -, Omul Leni, Actriţa Pinţea, Patriotul Homeag şi-au urmat idealurile cu o voinţă de fier, s-au perfecţionat şi s-au auto-perfecţionat continuu, cu tenacitate de Inorog şi tărie de Zimbru Carpatin, Zimbru întemeietor, heraldic, pentru ca, sub luminile rampei, să-şi poată împlini impecabil, cu inspiraţie, profesionalism şi vocaţie UNICE Pasiunea domniei sale de o viaţă: Teatrul, în care a investit, permanent, devoţiunea definitorie numai pentru un sacerdot adevărat.
Într-o permanentă, inepuizabilă luptă cu Timpul, învestită, pare-se, cu valenţe fizice de Titan, dar şi cu virtuţi metafizice de Luceafăr, mistuită mereu, neîncetat, zi de zi, clipă de clipă pe rugul Iubirii – rug căruia nu i-a îngăduit să o metamorfozeze într-o searbădă, palidă cenuşă, ci, dimpotrivă, ea a fost cea care a ars rugul, printr-o flacără cu mult mai puternică, flacăra Pasiunii întru om şi Dumnezeire, urcată până la treapta supremă: Amor intellectualis Dei, Iubirea Spirituală, de Dumnezeu, Cel în Trinitate întrupat -, Doamna Leni Pinţea-Homeag şi-a întărit, încet, dar sigur, resorturile lăuntrice, citind cu înfrigurare, studiind cu o dorinţă sălbatică de nestăvilit marile valori ale culturii româneşti şi universale, clădindu-şi nu numai o vastă cultură umanistă, ci şi un soclu extrem de puternic din asimilarea duhului capodoperelor marilor gânditori. Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim, să receptăm viaţa şi creaţia Actriţei Leni Pinţea-Homeag ca pe un templu al Oracolului din Delfi ori ca pe succesiunea de porţi spre alte şi alte dimensiuni ale spiritului, din Bucegi -, am conchide, cu siguranţă, că, alături de pilonii îndemnului ,,Cunoaşte-te te tine însuţi (însăţi)!”, acest unic făurar de sine, ca fiinţă complexă, de mare rafinament şi subtilitate adeseori tăcută, această creatoare a peste 90 de roluri, care a susţinut peste 330 de spectacole pe toate continentele Terrei, a purtat, nevăzut, săpată pe frunte, ca o aripă de albatros, şi reflectată, pe frontispiciul templului care este, cheia de boltă sintetizată de Mihai Eminescu, în însemnarea conform căreia: ,,Când îl citeşti pe Kant, mintea ţi se deschide ca o fereastră prin care pătrunde lumina unui soare nou”.
Numai aşa, credem, cea născută în ziua de 9 aprilie, în valea voievozilor de sub Munţii Piatra Craiului, Doamna Leni Pinţea-Homeag a găsit forţa destinică de a-şi ciopli – cu frenezie brâncuşiană şi cu siguranţă cuantică, cvasi-demiurgică efigia de VULTUR UNIC, zvâcnit în tăriile cerului, de unde, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, a cucerit aplauzele frenetice ale spectatorilor şi sufragiile unanime ale regizorilor, criticilor şi istoricilor de teatru, de pe toate continentele.
Văzând lumina sub geana şi sprânceana Castelului Bran, ale Reginei Maria şi ale Prinţesei Ileana, trăindu-şi vârsta de aur, copilăria, în Ţara Branului (Bran=Brâu/ Curcubeu), Poartă a Carpaţilor, protagonista acestui volum-album probează din plin că:
- Viaţa, soarta şi zborul său profesional i-au fost mai totdeauna ocrotite de proverbul românesc, semnalat şi cules de Bogdan Petriceicu Hasdeu, care grăieşte aşa: ,,Curcubeul este brâul lui Dumnezeu”;
- Cariera sa n-a fost decât o perpetuă înălţare, o naştere neîncetată întru Lumină;
- Obstacolele, durerile cu care s-a confruntat au întărit-o, i-au dat noi şi noi impulsuri, nu au biruit-o. De fiecare dată, gândul său zbura spre Dumnezeu şi, după fiecare rugăciune, se autoîncuraja, rostind, ca sub hipnoză: „Suferinţele îl întăresc pe om şi sunt uneori mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter” – concluzie de viaţă la care ajunsese BRÂNCUŞI pe la mijlocul veacului trecut, dar pe care, cu decenii înainte, o nemurise în ,,Cuminţenia Pământului”, expresie şi simbol al înţelepciunii urmaşilor daco-geto-tracilor, a luminii pururi vii din Spiritul Arhaic al stră-românilor de acum 15.000-13.000-8.000 de ani, de când au întemeiat Europa Veche, migrând, concomitent, spre Vestul şi spre Nordul bătrânului continent, radiind, totodată, spre India (în al cărei spirit EMINESCU se regăsea profund, sistematic; India unde BRÂNCUŞI mărturisea că se simte Acasă!);
- În viaţa şi în creaţia emblematice ale Phaedrei-Leni Pinţea rezonează, cu ecouri grave, de clopot patriarhal, inima megaliţilor din Carpaţi, în special a Marelui Sfinx din Bucegi, a Babelor ce i-au străjuit pruncia – ,,altare megalitice” despre care redutabilul arheolog peruan Daniel Ruzo, istoric şi savant de prim rang al planetei, evidenţia, încă din anul 1978: ,,Am cercetat munţii celor cinci continente de pe planeta noastră. În Carpaţi am întâlnit monumente unice, dovedind că pe locurile acestea a existat o mare civilizaţie”, cu mult anterioară piramidelor din Egipt ori civilizaţiei Sumerului.
Azi, în Sfânta Zi de 19 Februarie – ziua Titanului din Hobiţa, din Craiova şi din Paris, din cele două Americi şi din India: Constantin BRÂNCUŞI -, cerem încuviinţarea proniei cereşti de a o boteza pe Leni Pinţea-Homeag cu numele UNIC, de statuară, copleşitoare Columnă a Teatrului.
Dacă ar fi cunoscut-o, EMINESCU i-ar fi dedicat ,,Rugăciunea unui dac”, iar BRÂNCUŞI ar fi înălţat-o în tării, cu vibraţii eclatante şi energii cosmice de Pasăre în Văzduh.
Adică, de Pasăre în Duh Sfânt, în neîncetată Înălţare.
Vultur Unic al teatrului de aici şi de pretutindeni.
DAN LUPESCU
Craiova, 19 Februarie 2016
