Categorized | Timp liber

Lansare de carte

Posted on 15 March 2011

rapan-2

Luni, 21 martie 2011, orele 14.00, la Biblioteca Municipală “MARIN PREDA” din Alexandria, va avea loc lansarea ultimei cărţi a poetului

THEODOR RĂPAN, “EVANGHELIA INIMII – Anotimpuri”

DE ÎNTÂMPINARE

THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al Facultăţii de Drept – Secţia Juridică (Universitatea Bucureşti). Atestat ca ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România/Secţia Poezie/Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

ACTIVITATE LITERARĂ

Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar•Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR Caietul debutanţilor)•Cărţi publicate: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975)•PRIVIND IN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a patra, 1986)•AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989)•HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991)•LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995)•SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001)•TAURUL LUI FALARIS „MĂRTURISITORUL”Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003)•MUZEUL DE PĂSTRĂVI „SCRISORI DIN LAZARET” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004)•POŞTALIONUL DE SEARĂ „FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005)•DINCOLO DE TĂCERE „Jurnal de poet” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009)•DANSUL INOROGULUI – „ELOGIUL MELANHOLIEI” (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010).

rapan-3

REFERINŢE CRITICE

Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Î.P.S. Antonie Plămădeală, Alexandru Andriţoiu, Aurelian Titu Dumitrescu, Artur Silvestri, Tudor Opriş, Gheorghe Filip, Ana Dobre, Ion Bădoi, Roxana Olteanu Roşu, Valeriu Bârgău, Dumitrean Frunză, Victor Atanasiu, Mihai Milca, Gabriel Rusu, Giorgiana Ionescu, Constantin M. Popa, Florin Burtan, Nicolae Oprea, Marius Rădulescu, Mariana Ionescu, Vladimir Alexandrescu, Ioan Barbu, Nicolae Rotaru, Gabriela Popescu, Ionel Tecşa, Andrei Milca, Nicolae Georgescu, Ovidiu Raul Illeş, Alex. Ştefănescu, Nicolae Iliescu, Valeria Filimon, Pr. Niculae Constantin, Al. Florin Ţene, Constantin Sorescu, Ion Cristoiu, Mihai Nenoiu, Ioan Dumitrescu, Gim Laurian, Nicolae Macovei, Alexandru Popescu Tair, Anghel Gâdea, Nistor Teodorescu, Florian Silişteanu, Constantin Dumitru, Laurian Stănchescu, Stan V. Cristea, Florea Miu, Horia Gârbea, Alexandru Condeescu, Ştefan Ion Ghilimescu, Cezarina Adamescu, Marian Popa, Ada Chifor, Pr. Nicolae State Burluşi, Gabriela Rusu Păsărin, Dan Cristea, Doru Moţoc, Mircea Micu, Melania Cuc, George Baciu, Cleopatra Lorinţiu, Dan Lupescu, Geo Călugăru, Gheorghe Pârja, Vasile Morar, Mircea Micu, Victoria Milescu, Ion Deaconescu, Doru Drăguşin, Lucian Gruia, Nicolae Scheianu, Florica Bud, Mihail Gălăţanu, Victor Sterom, Mihai Antonescu, Daniel Vorona, Gabriel Stănescu, Darie Ducan şi alţii.

X

PAS  ÎN TREI

„Într-o zi va veni un om

care, aruncându-se asupra ta,

va încerca să te dezbrace

de doliul tău necunoscut,

vorbă a mea, azi atât de nudă şi de clară!”

(JUAN RAMÓN JIMÉNEZ)

Într-o zi, nu demult, despovărat de melanholia Licornului, bântuit de persiile bucuriei de-a fi, am visat că voi pleca într-o călătorie imaginară prin ţinutul de jad al sfiirii, în căutarea Graalului, cel bine ascuns în străfundul nevăzutului, neauzitului şi neştiului Tărâm, cutreierând anotimpurile înfloririi, iubirii, întomnării şi dezdurerării prin Cântec! Grea şi temerară aventură spre ultima Thule! Şi nu singur, ci însoţit de prieteni de suflet, sfinţi vii pe catapeteasma inimii mele: Juan Ramón Jiménez şi Damian Petrescu! Primul – poet unic, de neasemuit, dus dintre noi! – „creator ocult al unui astru neaplaudat”, aureolat cu un Nobel ce nu l-a mişcat nici o secundă din nemărginitul fiinţei sale; al doilea – genial grafist, trăitor la Paris, frate de cursă lungă întru veşnicirea „Clipei cea repede”, ah, ce Dürer român inconfundabil! – rătăcitor, şi totuşi, cu privirea mult aţintită şi mult îndurerată de Pădurea Nebună a Deliormanului nostru cel sfânt!

Am pândit Clipa şi ea a sosit! Iată, „cenuşa gloriei” noastre e strivită toată, aici, acum, între filele acestei cărţi!

Drumul a fost lung şi pătimaş, scris în frunte de la Naştere până la Moarte, nu lipsit de pericole, blând uneori, dar şi fioros până la măduva sângelui simţitor, când disperat, când îmblânzit precum şarpele Kundalini în iarnă, când cu frica ratării pe chip! Totdeauna cu lira lui Orfeu în mână, cu ochii lui Apollo în destrămare, nărăvaş sau plictisit, uneori somnoros şi neînfiorat, la orice pas însetat de roua trandafirilor, veşnic îndrăgostit de parfumul cel tare al vieţii, de nepentensul sacru al Visului, de rozmarinul sălbatic! De viaţă miruit şi scăldat întru Duhul sfânt al Poeziei, de nespus altcuiva, decât ţie, Cititorule!

Istovitoare calea spre stele! Mie mi-a revenit doar dulcea povară de-a fi scribul splendorii trăite, a uimirii de-a fi ecoul nespuselor cuvinte!

Acum, ticălosul din mine smulge cu bună ştiinţă vălul privirii şi, printr-o reverenţă de arlechin, cu ultima carte a tarotului zburată de vânt, îţi dăruiesc prinosul risipirii noastre, martor fidel al Clipei durute, aidoma regilor magi, în Bethleemul din noi! Imaginaţi-vă: Gaspar este tânăr, Balthazar e maturul, Melchior, cel bătrân! Care să fiu dintre ei? Desigur, fiecare din ei sunt! Şi nu te speria, nu îţi voi cere nimic în schimb!

Tămâia, aurul şi smirna sufletelor se află aici, în acest chenar dăltuit din credinţă şi jurământ tainic, pe ghergheful trăirii desenate fiind poemele mele – pe tăbliţe de vânt cel mai adesea, cu cerneala de mulţi nevăzută, alteori, cu roua Gândului sacru!

Credeţi-mă! N-am trăit niciodată în religia iubirii ca acum, convins fiind că ea, şi numai ea, „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca la El!” Câtă dreptate avea Michelangelo!

Şi cum atingerea Dragostei întărâtă harul Poeziei, iată-mă în îngenunchere şi răsfăţ liric, sărman drumeţ pe drumul sfâşiat de râpele de lumină ale anilor!

N-am nicio aşteptare, niciun gând de mărire sau recunoaştere, nicio pală de-ncurajare dinspre porţile mereu ferecate ale criticilor! O, „Vanitas vanitatis, omnia vanitas!”

Îmi asum riscul nevederii mele, îmi jertfesc încă o dată – pentru a câta oară – fericirea de a mă simţi înrourat doar cu spinii iubirii de Ea – regină a inimii mele – Poezia! Cine să mă audă, cine să mă vadă când eu sunt simplu ca apa, diamantul tău din noroi, Nemurire!

Şi vin şi strig odată cu lacrima din Alfabetul Tăcerii, când şoptit, când tunător, totdeauna sfielnic:

– Vino, Cititorule, vino, şi ia-mă de mână! Nu te înfricoşa! Vino la umbra copacului Lumii, linişteşte-te şi vino să ne aşezăm în iarba cea deasă de umbră, în pridvorul unui veşnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!            Strânge-mă tare de mână şi nu-ţi pleca ochii spre undele fluviului Timp!

Deschide larg fereastra văzduhului, sparge oglinda din noapte şi pătrunde dincolo de limpezimea de cristal a apei – în adâncul ei vei vedea şi tenebre! Iată cum trec încet, încet, vârstele vieţii – ziua şi noaptea, clipă după clipă – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna, în mantiile lor de crăiese!

Vei vedea cu ochii tăi mângâindu-ţi obrazul copilăria, vei recunoaşte inocenţa sărutului tandru şi îmbrăţişarea celui care ai fost, tinereţea viselor rătăcite în nopţi de opal, saltul mortal al iluziilor pierdute, căruntul gând sprijinit in toiagul speranţei – caduceu înflorit sub alunul divin, dar şi bătrâneţea înţelepciunii, vai, temătoare, dar demnă de sine!

De ce tresari? Nu te speria, da, ai văzut bine! Spectrul  acela întunecat este chiar Moartea! Nu e Ea sfârşitul timpului meu, al tău, al orişicui? Dar nu e sfâşitul Timpului! Fluviul său liniştit va curge cu meandre şi şopot necurmat, furişat pe sub rădăcinile nevăzute ale arborelui veşnic verde al Lumii!

Născut ca şi tine sub semnul morţii, nu ai decât o singură, magică zi să te bucuri de norocul ispitei! Eu nu vreau să-ţi arăt decât Clipa mea din eternitatea duratei! Aşa că vino, deschide-ţi mintea şi inima, ţine-mă bine de mână şi priveşte, priveşte în tine…

La îndemnul meu vei recunoaşte, desigur, bucuria turnirului, norocul de-a fi împreună: mă vesteşte-n petale de cântec hohotul apelor! Privesc în ochii Daimonului cu îndurare şi mi-e frică să apun prea devreme!

Înserarea soseşte, oştirea mea – rătăcită pe cale! Eu, însă, mă arăt doar ţie aşa cum sunt! Nu da cu piatra! Mă va durea de tine!

Aflându-mă în Rugăciunea inimii voi trece hotarul de foc – Divinul mă ştie – la umbra Cuvântului voi lăcrima, nu e o schimbare la faţă, în pumni ţin, iată, ţărâna inimii mele: „Doamne, câtă irosire de albastru, numai ca să nu Te putem vedea!”

În final, veni-va cineva la coridă cu taurul lui Falaris întru jertire?! Eu voi fi prima ofrandă, el mă va junghia! Mai apoi, sângerând, voi ieşi din arenă: în muzeul de păstrăvi voi înnopta! Poştalionul de seară nu va sosi! Fără zăbavă, în Piaţa cea mare, cu inorogul eu voi dansa! În rest, tragic balet în sanctuarul speranţei: numai mierle, o hermină, o haită de lupi şi trei privighetori!

Dincolo de tăcere, dincolo de disperare, Cel uitat din cuvinte pe nume mă va striga! Cu Evanghelia inimii-n braţe, Poetul – Sublimul -, cu lacrimi de sânge pe buze, îndelung, îndelung va tăcea!

Cu gând ferice,

Theodor RĂPAN

Bucureşti, 1 decembrie 2010,

in Anno Domini…

Arhiva

Activitate

Vizite: