La despărțirea de Acad. Eugen SIMION
Premiile Eminescu, ziaristul – 2015
”Avem onoarea de a acorda cel de-al treilea premiu alUZPR, ”EMINESCU, ZIARISTUL – 2015”, unui alt mare reprezentant de seamă al culturii române, scriitorul, eseistul, istoricul literar, editorul, eminescologul de nobilă esență, Acad.Ioan Eugen Simion.Despre pesonalitatea d-lui Ioan Eugen Simion ne vorbește d-l Acad.Nicolae Breban!”
Pentru cei care s-ar fi așteptat să-l vadă pe Nicolae Breban cu mitraliera sau, cel puțin, cu un kalașnikov pe umăr căutând ”permanenți pretendenți la premiul Nobel sau urmași de comisari sovietici stând în ședințe privind stabilirea sexului la îngeri cu filozofii cetății”, așa cum remarca cu umor un auditor, s-a produs o profundă și iremediabilă dezamăgire, academicianul, prozatorul, eseistul, dramaturgul și omul de cultură, cu o verticalitate pe care nu ți-o dau decât inteligența, cultura, talentul, credința și, de ce nu, înțelepciunea vârstei, le-a vorbit participanților la festivitatea de decernare a premiilor”EMINESCU, ZIARISTUL – 2015”,oferite de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cu zâmbetul pe buze, cu iubire pentru Mihai Eminescu, cu înțelepciune despre poporul căruia îi aparține, dar și cu mândrie despre prietenul Domniei Sale, Acad. Eugen Simion:
”Sunt bucuros să particip la adunarea Uniunii dvs. Este foarte bine, este foarte important că acum punem accent pe redescoperirea , o să facem și la Academia română, nu atât a poetului, nici măcar a gânditorului, ci a publicistului. Ne interesează, pe Eugen Simion și pe mine, dar sunt convins că și pe dvs., și pe mulți oameni din țară, după telefoanele pe care le-am primit, ceea ce s-ar numi problema națională. O sintagmă care zăpăcește pe mulți, îi contrariază pe mulți, pe mulți îi face, la modul ticălos, să deturneze ce înseamnă această sintagmă, pe alte zone. Eu am fost de multe ori acuzat că fiind naționalist sunt ceaușist, și asta se spune în diverse ocazii nu numai despre mine, ci și despre alții, parcă Ceaușescu ar fi inventat naționalismul. Ceaușescu a folosit ideea națională îmbibat de un individ care m-a susținut și pe mine, Dumitru Popescu, secretar al Comitetului Central, care i-a sugerat ideea națională de a ieși din criza enormă bolșevic-rusească, și cu care Ceaușescu s-a salvat încă 10-15 ani, însă din care el a făcut o mascaradă penibilă de care profită grupul de la GDS și alții ca să întineze, să masacreze, să murdărească cu cuvântul acesta, național, care pentru noi, pentru Eminescu, Maestrul nostru, Tatăl nostru, Prietenul nostru, aproape am zice Sfântul nostru, Sfântul alb, este cât o emblemă. E bine că intrăm într-un moment, începând cu acesta de la Dumbrăveni, bravo, domnule primar!, în care facem puțină lumină, puțină liniște, puțină ordine în jurul acestui substantiv național. Ce înseamnă național? Ce înseamnă să fii iubitor de nație? Oare mai este nevoie astăzi de identitatea românească, de specificul național, teorie cu care Călinescu și-a terminat marea sa operă, sau ne lăsăm duși în avalanșa asta a dezmembrării statelor naționale din Europa, că suntem în așa-zisul globalism?
Acum câțiva ani, când a început globalismul, se spunea că nu trebuie să ne fie foarte frică, doar am mai trăit un globalism sovietic. Unii dintre dumneavoastră, de vârsta mea sau aproape, mai țin minte cum această Rusie sovietizată printrun panslavism vechi și cotropitor a vrut să ne înglobeze, știu că pentru noi tradiția, valorile etc sunt importante și, în mod ciudat, același lucru se întâmplă și acum. Atunci a fost vorba de un imperiu bolșevic, moscovit, acum ne aflăm în alt imperiu sau alte imperii, nu știu, nu sunt informat și nici nu mă interesează, dar eu, ca fiu și nepot, și strănepot de preoți ardeleni, ne-am luptat cu ungurii, tatăl meu a fost închis de unguri, ca și bunicii mei, ziditori de catedrale, noi nu renunțăm la ideea de națiune română. Noi, eu și Eugen Simion, în secția literară a Academiei, luptăm și vom lupta pentru asta. Îl felicit pe Eugen Simion și pe d-l primar Ioan Pavăl pentru ce au făcut alaltăieri întrun sat din România ( la Dumbrăveni, în 20 iunie 2015, s-a desfășurat Festivalul literar ”Mihai Eminescu”, ediția a VIII-a, când s-a lansat în premieră volumul ”Opera publicistică a poetului Mihai Eminescu” n. n.)! Ce sat franțuzesc sau german se poate compara cu acest sat din județul Suceava?! Eu sunt mândru și vă rog pe dumneavoastră să aveți încredere că noi, cei câțiva bătrâni scriitori români, care au trecut prin atâtea avalanșe și morene, vom sta alături de ființa, de trupul lui Eminescu și al poporului român. Vă mulțumesc!”
Aplauzele acordate cu generozitate scriitorului Nicolae Breban s-au contopit cu cele pentru acad. Eugen Simion, selecta asistență, venită să participe la o aleasă manifestare culturală, dar și de dragoste și bucurie pentru valorile naționale, s-a manifestat cu recunoștință pentru cel pe care-l sărbătorim prin aceste premii, Mihai Eminescu, ”simfonia limbii române”. Într-o ținută impecabilă și într-o vervă de sărbătoare, cu accente superlative, atunci când este cazul, dar și cu o mâhnire și o revoltă pe care nu și le-a reținut, atunci când adevărul despre Eminescu a fost maltratat sau când problema națională a fost izgonită din manualele de istorie de către neînsemnați dascăli și miniștri, fermecătorul scriitor Eugen Simion a spus:
”Doamnelor și domnilor, ce să vă spun eu dumneavoastră? Să vă spun ceva ce n-am spus? Mai greu, fiindcă zilele acestea, la Sucevița, unde am stat câteva zile și unde m-am bucurat enorm, m-am bucurat enorm de cultura naturii, mi-a venit să zic: ce țară frumoasă avem, ce lume formidabilă este acolo, în Țara goticului românesc, cum zicea Călinescu! Am să vă spun lucruri puțin mai banale. În primul rând, mulțumesc foarte mult că v-ați gândit la mine, dvs. și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România pe care o conduceți, dar v-ați gândit la Eminescu, la publicistica sa pe care noi întradevăr am reușit s-o publicăm acum.
Am făcut-o în chip expres, în ”complicitatea” acestui domn primar pe care îl rog mereu să respecte cu strictețe legile, pentru că vreau să colaborăm în continuare. Și cum văd ce se petrece în societatea românească, nu vreau să duc gândul mai departe, dar am văzut la viața mea multe și nu degeaba… Când în Imperiul roman, un general era primit în triumf la Roma, dvs. știți, istoricii, oamenii de carte care sunteți, că generalul respectiv plătea pe cineva, un comic de obicei, să-l batjocorească ca să nu-l supere pe împărat, să nu fie gelos prea tare! Noi nu facem acest lucru, dar mă uitam la succesul pe care l-a avut zilele trecute, cum a spus Nicolae Breban, la acest lucru extraordinar ce s-a petrecut în acel sat, și se petrece de ceva vreme. Un sat frumos, un sat cu femei frumoase, hai să spunem și lucrul acesta, am văzut câteva care mi s-au părut formidabile, de altfel tipul bucovinean este cel mai reușit din rasa noastră, de tip plăieș, răzeș. Există acolo o sală care este mai frumoasă decât asta, vă mărturisesc, și este într-un sat românesc. Un sat românesc pe care noi vrem să-l desfințăm, nu știu dacă ați urmărit ”reforma” învățământului pe care a publicat-o, nu mai știu cum îl cheamă, un ministru care venea din Banat, de fapt cam de pe lângă, fiul unui distins filolog , numai că el a făcut următoarea chestiune, sunt uluit că n-ați observat: a desființat școlile sătești!!! Este o lege acolo, eu sper că Parlamentul care o să-și revină în fire și să scoată mizeria asta, care prevedea că o școală care nu are 300 de elevi își pierde identitatea juridică și, de fapt, este condamnată să dispară, pentru că ce este un sat fără o școală de sine stătătoare, ce tineri vor să-și formeze acolo o familie, dacă n-au școală? Va veni un autobuz să-i ia, să-i ducă pe copii…Aiureli, cum spuneți dvs., jurnaliștii, și ziceți bine! Ni s-a părut un lucru odios. Adică, ce-a făcut Spiru Haret, care a fost amintit aici, marele constructor al învățământului, și ce s-a făcut acum. Sincronizarea României a făcut-o, într-adevăr, Carol, au făcut-o liberalii pe timpul lui Carol. Atenție, liberalii supravegheați de Eminescu! Am găsit zilele trecute o frază din Eminescu care-și justifică conservatorismul în antimodernismul în esență, o idee pe care ar merita s-o discutăm. Ce-a făcut Carol I sau ce s-a făcut pe timpul lui Carol I, sincronizarea, modernizarea României, a desăvârșit Spiru Haret prin crearea sistemului de învățământ! Așa se explică de ce o întreagă clasă socială, țărănimea fundamentală, a putut să intre în cultură prin reprezentanți. Unii spun că țărănimea este de vină pentru tot ce s-a întâmplat rău, nu numai în literatură, ci și în societatea românească. Dar până să vedem ”relele” acestei clase fundamentale, vreau să vă spun că m-am uitat mai demult, acum câțiva ani de zile, pe Dicționarul pe care noi l-am scos, ”Dicționarul membrilor Academiei”, și în cei 1500 de membrii cât a avut și are până acum, dintre care 500 membrii de onoare și 1000 membrii plini, mai mult de jumătate, din toate domeniile, vin din această lume, și noi venim acum cu o reformă, în Europa, în procesul globalizării, europenizării și desființăm școli! Acesta este lucrul cel mai grav care s-a întâmplat! Am încercat să agit puțin spiritele, dar n-am reușit, trebuie să recunosc…
Doamnelor și domnilor!
I-am ascultat pe cei care au vorbit înainte, cu unele idei sunt de acord, cu altele nu sunt de acord. Eu țin de altă tradiție intelectuală și vreau s-o duc mai departe. În ce-l privește pe Eminescu, sunt foarte interesat de ce a spus d-l Gheorghe Ene. Eu am văzut unele cărți pe care le-a scos, dar m-ar interesa aceste documente despre care vorbește. Un alt Eminescu!
Fostul meu student și prietenul meu, d-l Ion Coja, a vorbit și a spus:Un alt Eminescu! Atenție! Nu știu ce a citit el, nu știu ce a descoperit în arhive d-l George Ene, dar văd în ce citesc eu o tendință destul de primejdioasă, pornind de-aici. Am citit, am auzit, mai ales, am auzit de la televizor oameni, din diverse orașe românești, care concentrează toată mânia lor împotriva lui Maiorescu. Am văzut un lucru pe care nu pot să-l cred, dacă l-aș crede ar trebui să-mi dau demisia din cultura românească și din lumea românească, și să plec, vorba lui. Îndreptat împotriva lui Maiorescu, spun că Maiorescu împreună cu serviciile secrete austriece și românești au pus la cale asasinarea lui Eminescu. Această oroare este scrisă, este lărgită, este pusă peste tot. Cum să fiu eu de acord cu chestia asta? Și, vă rog, nici dumneavoastră să nu acceptați această mizerie!”
Din primul rând al Sălii ”Constantin Brâncuși”, prof. Ion Coja intervine spunând: Nici d-l Gheorghe Ene nu este de acord!”
”Eu sunt primul care am combătut cu mijloace de netăgăduit această teorie, completează prof. Gheorghe Ene”!
Acad. Eugen Simion continuă: Eu am auzit altceva, eu am citit altceva. Eu aș fi vrut să premiați o carte, nu pe mine, ci o carte pe care au făcut-o medicii români. Nouă medici, cei mai buni care sunt acum, stimulați de mine și de Acad. Irinel Popescu, pe care i-am adunat și am vorbit cu ei, au scris o carte despre maladia lui Eminescu, iar eu i-am dat un titlu puțin mai scandalos, ”Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor”, pornind tocmai de-aici, de la faptul că au încercat să-i dărâme pe toți, inclusiv pe Eminescu. Acum a mai rămas Maiorescu, care este fondatorul. Cum poate un om zdravăn la minte, scriitor sau nescriitor, filozof sau ce-o fi el, să poată crede că Maiorescu a organizat, a fost șeful de clan, cu serviciile secrete, și l-au asasinat pe Eminescu?! Totul este o frază pe care a aruncat-o P.P.Carp, când a zis: ”Mai potoliți-l pe Eminescu!”
Mihai Eminescu este un gazetar uriaș. Este un filozof. Eu spun că publicistica lui Eminescu a fost interpretată admirabil, de Călinescu, în primul rând, de Perpessicius și de marii critici. Nu știu în ce măsură el a fost un mare gânditor economist, nu mă bag, nu este subiectul meu. Este o tendință pe care Călinescu a amendat-o, chiar în Prefața la ”Opera” lui, în anii `30, spunând că românii văd în Eminescu cel mai mare specialist în toate disciplinele posibile, inclusiv în termodinamică, că el a descoperit… Din iubire pentru Eminescu, avem această tendință. Ideile lui nu știu cât sunt de originale. A apărut o carte pe care o semnalez, dacă n-o știți, publicată de un cercetător de la institutul nostru ”G. Călinescu”, privid sursele germane ale jurnalisticii lui Eminescu. Apropo, știți că jurnalul lui Maiorescu n-a fost niciodată publicat integral?! Acum ne străduim. O mie de pagini scrise nemțește, în grafia gotică, n-au fost citite niciodată până acum! Deci avem multe lucruri de făcut! În ce mă privește, nu-mi asum merite uriașe, nu vreau să joc comedia modestiei aici, am debutat cu o carte despre Eminescu , în 1964, „Proza lui Eminescu”, n-am mai citit această carte până acuma, mi-e frică s-o citesc, mi-e frică de naivitățile scoase de-acolo. În `64, de-abia intrase întro cameră întunecată o lumină. Am făcut însă, poate, mai aproape de zilele noastre, când am preluat proiectul lui Noica și-am publicat Manuscrisele lui Eminescu în facsimile, cele 14000 de pagini, în 38 de volume. Asta am făcut! Asta, zic eu, merita să facem. Și Academia a făcut! Că românii s-au supărat, unii s-au supărat, în ziua de 15 ianuarie când am anunțat în Academia română:” Stimați, Eminescu este la adăpost pentru 100 de ani, manuscrisele toate sunt publicate, proiectul lui Noica, la care a lucrat zece ani și n-a reușit, am făcut noi!” Fără multă gălăgie! A doua zi, cineva m-a reclamat la DNA, spun și eu lucrul acesta ca să mă ”răzbun”. Iar acum, după patru ani, am primit de la un procuror înștiințarea că n-au găsit nimic, nu puteau găsi, fiindcă eu nu m-am ocupat de bani, nu s-au risipit bani, așa cum m-a reclamat o profesoară de la Cluj, că am risipit banii țării, bugetul poporului român, bugetul națiunii române. Am publicat aceste volume, noi le-am mai publicat o dată, în seria mare de opere, în șapte volume Eminescu, dar, cum a spus aici Nicolae Breban, am simțit și eu că este nevoie, este timpul să publicăm, să punem la dispoziția publicului românesc, la un loc, toate aceste articole. Cel care le-a pregătit, mai demult, este un om cu totul stimabil, care se numea d-l Vatamaniuc, Dimitrie Vatamaniuc, iar acum le-am făcut cu sprijinul acestui om formidabil, primarul de Dumbrăveni, d-l Ioan Pavăl, care va intra în istorie, dacă se mai grăbește.
Doamnelor și domnilor, dați-mi voie să închei și să spun că putem avea păreri deosebite despre Eminescu, putem să le susținem în mod cinstit, dar nu trebuie să acceptăm toate prostiile care se spun despre Eminescu, putem să-i ascultăm pe delatorii lui Eminescu, care sunt mulți. Pentru mine este o continuă mirare cum mulți se reped, eu nici acuma nu am uitat ce oroare am avut când am citit numărul acela din Dilema, împotriva lui Eminescu, în care era negat tot, era negat total. Spunea unul acolo , ”poet prăfuit din secolul al XIX-lea, un prozator ca o statuie goală în care bați și se aude ecoul zidului și un gânditor politic nul”, scria un coleg de-al dvs., d-le Ilie Bădescu, care a făcut o carieră frumoasă, consilier prezidențial, deputat, veșnic la Bruxelles, băiat isteț, deștept, nu?”
”Cum îl cheamă, cum se numește?, se aude din sală!
” Îl cheamă Preda, dar n-are nimic de-aface cu Marin Preda!”
” Excelență, intervine inițiatorul, organizatorul și moderatorul acestei manifestări unice în peisajul cultural al României,
d-l Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniși din România, vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să fiți alături de noi, vă mulțumesc că m-ați provocat în urmă cu doi ani să inițiez aceste Premii ”Eminescu, jurnalistul” iar astăzi ați vorbit despre ”Eminescu, formidabilul jurnalist”.
” Aveți o mare contribuție la realizarea acestei manifestări. Dați-mi voie să mai spun câteva cuvinte despre Nicolae Breban. Nicolae Breban este un mare prozator, cel mai important pe care-l avem și care trece în momentul de față prin unele ”dueluri”, și nu știu cum a reușit să mă ”lipească” și pe mine, pe unde se petrece ceva trebuie să fiu și eu de față. Nicolae Breban a vorbit aici despre, și eu sunt bucuros că el are în anii din urmă ca temă prioritară, și în cărțile lui, dar și în intervențiile lui publice, problema națiunii, problema națională. Și eu cred că trebuie să lămurim problema națiunii pentru că nu ne construim bine, nu ne gândim bine, nu ne apărăm bine, în procesul globalizării, dacă nu ne apărăm tradițiile noastre și bunurile noastre spirituale, dacă nu ne facem tratatele noastre de istorie, dacă nu facem manuale bune. Cum facem noi manuale bune de istorie, dacă în capitolul în care se vorbește despre revoluția de la 1848 nu există cuvântul națiune?! Era atunci ministru prietenul nostru d-l Marga, am avut o polemică cu dânsul și i-am spus: domnule, cum să vorbești despre revoluția de la 1848 și să nu observi că tema esențială acolo era tema națiunii, a națiunii române!
În manualele noastre de literatură, tot așa se întâmplă, pe ideea că nu trebuie să rezumăm istoria literaturii, că elevii nu au timp etc. Noi am scos Școala Ardeleană, i-am scos pe cronicari, i-am scos pe toți, pe toți! Am găsit un număr de 17 scriitori canonici pe care-i tot învârtim și niciodată nu-i ”facem” ca lumea. Atenție, nu Bruxelles-ul se ocupă de asta și nu ne poate ajuta nimeni, dacă noi nu suntem atenți cu tradițiile noastre spirituale și cu identitatea noastră. Tema identității, are dreptate Nicolae Breban, este tema prioritară pentru orice om care gândește bine! Vă mulțumesc!”
A consemnat
Ion BĂDOI
P.S. O propunere pentru instituirea zilei de 28 iunie ca ” Zi Națională a Ziaristului Român” a făcut, prezentând o ”Expunere de motive”, publicistul și directorul fondator al ”Opiniei Teleormanului”, Ion Bădoi, această zi având o semnificație deosebită pentru ziariștii români, fiind ultima zi la ”Ziarul Timpul” a jurnalistului Mihai Eminescu, când a publicat articolul despre libertatea presei, dar și ziua când ni s-a furat o parte din Țară.
Statul român are datoria națională de a acorda respect și cinstire ziariștilor, adevărate făclii ale neamului românesc, loiali purtători de cuvânt ai interesului național, formatori de opinie și păstrători ai idealului național, care s-au opus necinstei, jafului, opresiunii, arbitrariului și să acorde sprijin actualilor și viitorilor ziariști prin întărirea rolului lor de apărători ai democrației.