Strănepotul întru Absolut al lui EUGEN IONESCU
debutează în teatru:
Dan Lupescu
Joaca de-a Viața ca lecție de ficțiune
Revoluție la chioșcul de ziare
sau
Muntele Godeanu NU doarme!
(Spectacol-dezbatere)
Piesă NATO * Antitanc*Antistene*ANTI-Theatru*
*Mit deloc păgân*Antitanc*Piesă NATO
Autorul dedică această JOACĂ de-a Viața
prințeselor MAIA-ELENA (n. 16 mai 2010 la Craiova, România)
și JULIA-MARIA (n. 8 decembrie 2009 la Montreal, Canada),
verișoara primară a acesteia.
Sugestii scenografice:
MEMENTO: În foaier, cu 5 minute și 11 secunde înainte de a fi invitați spectatorii să intre în sală, prin rețeaua de sonorizare, la început foarte tare – 120-133 decibeli! – apoi din ce în ce mai încet –, se difuzează cântecul ACTORUL
de Vasile Șeicaru,
pe versurile lui ADRIAN PĂUNESCU:
„ACTORUL a ieșit în stradă
Să-și cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă
Ca Voievod peste un Neam…
Printre mașini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc,
Urma să vină-un nor de ploaie –
Perucile se dezlipesc…
REFREN: (totdeauna la 88 decibeli)
O, biet actor,
O, biet artist,
Rolurile mor,
Viața e un teatru trist…”
(Tot cântecul durează 5.11 minute. Rog să fie difuzat integral).
Decor minimalist. De pandalie/ pandemie. Tinzând către zero.
Ecran imens, pe fundal, având ca ramă guri uriașe de rechin, concentrice.
Chitul din Iona (lui Marin Sorescu) multiplicat la modul tandru odios…
Imaginile proiectate pe ecran pot reflecta cele rostite de actori.
În proximitatea centrului optic al scenei:
chioșc de ziare (ori doar holograma sa), cu pereți gri-argintiu și muchii roșu magenta, umbrit de un stejar secular (ce va fi măcelărit, în tăcere, de echipele morții, pe motiv că ar exista riscul de a se prăbuși peste cititori/ trecători, peste automobilele parcate în jurul lui).
În imediata apropiere: cale ferată, pe care (destul de rar, apoi în ritm ceva mai accelerat) trec garnituri de tren cu vagoane deschise (de vite cornute)
gâlgâind de manechine post-umane și de bărbați ce se screm a naște,
conform celor mai noi solicitări ale guvernului chițcăit.
La difuzoare, o voce – ba de stentor, ba guturală – anunță sacadat:
„Urcați în vagoane. Persoanele care i-au însoțit pe călători sunt rugate să coboare.
Trenul trans XXXL pleacă, peste cinci minute, în direcția Uniunea Sovietică.”.
Arareori, din depărtări ancestrale,
adie câte trei dangăte de clopot tenor (de Bisericuță din lemn),
urmate imediat de alte 3 dangăte de clopot bariton (Arhiepiscopal),
apoi, tot de trei ori, dangăte fumegoase de clopot bas-bariton (Mitropolitan),
care abia-și mai târâie sufletul sonor.
Ecourile gongului care-i invită pe spectatori (virtuali sau nu) în sală
vor fi urmate, din off, de vocile oraculare alese de regizor pentru a rosti:
VOCEA I:
Hâra și pâra,
Pâra-hâra –
De ce să ne tot dăm de-a dura?…
VOCEA II:
…Oooo, cât de simplu e-n baroc
Să faci cu toate stilurile troc!
Apoi lui Beckett și Ionescu
Să-i strigi: Ce mama lui Enescu
Mai vrea Godot-ul tău terestru
Tot așteptând Licorna în buiestru?!?…
Sau poate Lupul Dacic, Alb, Dragonul
Șui șuierând șuriu de luptă
Până-n fotonul ce ne-ascultă
Număr de aur licărind în Cornul,
Din Inorog și din coconul
În sferă circumscris și-n anatemă
Din Omul-Kogaion zidind arenă
Dintr-a Pleiadelor focoasă trenă
De cerc-pătrat înscris în stemă –
Cu virtuți sacre de Antenă…
VOCEA III:
OM
OoooooUuuuuuMMmMmm
Oooooooooooooooo,
De-aș fi OU primordial,
Din minte, ci nu cordial
În zbor galactic, selenar
Parc-aș pleca să ar,
Să-nsămânțez, apoi să sar
Șoptind prelung, arar-arar,
Psalmul de taină, temerar:
Lumina din Cuvânt-Primar:
Quinta
Esență…
VOCEA IV:
Hei, luați-vă, oameni, de mână,
Hora Iluminării s-o jucați
ca-ntre surori și între frați !…
Și bici fulgerător să dați
doar zimbrilor descălecați
pe coama neguroșilor Carpați
și cerbilor din Carul Mare
care n-au niciodată stare
nici în bătrânii munți de sare –
prispă la violeta înserare…
VOCEA I:
Hâra și pâra,
Pâra-hâra –
De ce să ne tot dăm de-a dura?…
Rostite rar și expresiv,
aceste secvențe pot fi reluate (la nevoie) până când ultimul întârziat ia loc în stal.
Se continuă (după ce s-a făcut liniște în sală) încă maximum două minute.
Holo-personaje
(personaje holograme):
PATREL
AMZA
GINA
ANCA
RALUCA
IULIA
HARICLEEA
CORINA
MARIAN
COSTEA
CONSTANTIN
ANGEL
EUGEN
Toate personajele feminine sunt îmbrăcate în salopete de un alb imaculat.
CONSTANTIN: în galben pai.
ANGEL: în portocaliu fosforescent sau albastru metalic.
EUGEN: în roșu Vodafon ori roșu magenta.
PATREL: Adevărul?
AMZA: N-avem.
PATREL: Libertatea?
AMZA: Doamne, ferește.
PATREL: Pistolul, unde-i pistolul?
AMZA: În oglinda de ras. Din primul act.
PATREL: De ras?… De râs?… Cine se rade? Cine ne rade? Și de ce?… Oare, cine râde? Cine ne râde? Cine se râde? Și de ce?…
AMZA: Di, di, di și mai la trap. Că-n buiestru nu vă las… Și caii se împușcă, nu-i așa?
PATREL: Și coloneii ?!?…
AMZA: Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european!
PATREL: Ce diferență este între un crocodil?
AMZA: Este cu atât mai lung.
PATREL: Prefer varianta Este mai mult lung decât verde…
AMZA: Mda… Gusturi și gusturi… De gustibus non disputandum…
PATREL (făcându-și ochii roată-roată și vâzând că scena e doldora de holo-personaje, care se furișaseră între timp): Mă, dar ce-i cu voi aici? De unde-ați picat?
TOATE PERSONAJELE, în cor: Din cer, de unde să picăm?… Că n-oi vrea să cădem din tavanul teatrului, prin care plouă câine și pisică sau …invers: cats and dog… Cică se bagă, se bagă, se bagă…
CORINA: Ce mama lui Iacacui se bagă?… România liberă?
AMZA: Fost-ai, lele…
TOATE PERSONAJELE (foarte mirate): Nu sunteți chioșc de ziare?…
AMZA (pe ton cazon): Niet. Suntem chioșc de pescuit…
CORINA: …Cititori?
TOATE PERSONAJELE (stupefiate): Ce-s ăia cititori? În lumea asta ignorantă, mai știe cineva să citească?…
HARICLEEA: Mai există cititori?…
GINA: Pe vremurile astea urmuziene?…
IULIA: De pandalie globală? Și analfabetism medieval…
CORINA: Lasă c-au băgat ăștia ciuma bubonică, lepra, tifosul exantematic, gripa spaniolă…
HARICLEEA: Ciuma roșie, ciunga, guma de mestecat, orbit, xylitol, hubba bubba, winterfresh…
ANGEL: Dra swing guma, ce are? Stabilo, rost sport, spokey swing, guma fitness, guma pește, guma papagal – jucării… de mestecat.
IULIA: Știți Româna?… Mutilată de sclifosiții anglo-ruso-americani…
PATREL: Și ce să citească?
AMZA: Direct în stele să citească… În steaua lui Mihai Viteazul…
TOATE PERSONAJELE (în cor): Vai de mama ei…
AMZA: În steaua lui Constantin Brâncoveanu…
TOATE PERSONAJELE: Vai de mama ei…
AMZA (tună și fulgeră): În steaua lui Tudor Vladimirescu… Și a atâtor, Doamne, asasinați mișelește!!!
CONSTANTIN (jucând sfioșenia absolută, devastatoare): Mai bine să vină la spectacolul nostru-lectură Joaca de-a viața ca lecție de ficțiune. Cu holo-personaje… ANTI-Theatru…
GINA (cu aere docte, regizorale): În care personajele sunt holograme. În fapt, suntem înșine, actorii, cărora ni se pare că am fi chiar noi, în carne și oase…
PATREL: Oase de sepie, scria un suprarealist acum vreo 70 de ani…
GINA: …Dar în realitate – realitatea spectacolului, dragii mei studenți – nu-s decât străvezii, halucinante holograme…
IULIA: Oamenii sunt păsări…
HARICLEEA: Cu aripi…
GINA: Crescute pe dinăuntru…
AMZA: Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european!
GINA: Apodictic rostesc. ATENȚIUNE! A-po-dic-tic! Istoria/ istoriile se repetă. Este ciclică. Sunt ciclice. Inclusiv istoria ficțională. Istoriile ficționale.
ANCA: Căci – nu-i așa? – viața este vis. Iar lumea-i teatru. Deseori, teatru în teatru. Hologramă-n hologramă.
RALUCA: Fortuna labilis. Viața trece ca un fum. Plină de gloduri, de noduri și scrum…
CORINA: De praguri plină… Și de trape…
ANCA: Din nou și din nou… Și, iarăși, de la capăt. Cu și fără punct…
HARICLEEA: Altă dramă-n altă tramă. Tragedie-n tragodie. Și-n alte povești, o mie. Narativă, tramă. Turmă?… Violentă dramă. Stop!…
GINA: Viața lumii – de Miron Costin?…
IULIA: …Totul este să știi de unde și cum o vezi. Una este să vezi departe. Și alta să pleci și să ajungi până la capătul Curcubeului. Ca BRÂNCUȘI.
GINA: De unde o iei. Trama – drama. Și până unde o duci. Dacă ești în stare.
CORINA: Mai e mult până departe, ehei! Fizică. Meta… Transcendentală. Că Absolutul NU bate cu parul. Și, aproape sigur, nici nu ai studiat, nu ai mursecat, nu ai autopsiat măcar cinci mii de romane. Ca Profesorul Doctor Marian Barbu…
CONSTANTIN: Stimați spectatori și gingașe holograme, Și caii se împușcă, nu-i așa?. Acesta-i titlul capodoperei de 136 de pagini publicată în 1935 de scriitorul american Horace McCoy.
AMZA: După care, la 10 decembrie 1969, este lansat, la New York, filmul artistic de lung metraj realizat de regizorul Sydney Pollack. Scenariul ecranizării a fost asigurat chiar de autorul romanului: Horace McCoy. Pelicula a avut nouă nominalizări la premiile Oscar.
MARIAN: Gig Young a fost singurul care a câștigat – Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, deși protagoniștii filmului, Jane Fonda (Gloria) și Michael Sarrazin (Robert), ar fi meritat, pe deplin, mult râvnitul premiu, pentru categoriile specifice rolurilor lor.
COSTEA: Colonelul de la ghiol constituie titlul unei alte capodopere a genului proteic (romanul), publicată de Marian Barbu în România, la Craiova, la șase decenii de la șocanta sa soră geamănă din S.U.A.: Și caii se împușcă, nu-i așa?.
CORINA: Odiseea unui polițist este tomul apărut recent, sub semnătura colonelului Nicolae Văduva.
HARICLEEA: Nebănuite resorturi lăuntrice s-au declanșat în inima și în mintea noastră, determinându-ne să realizăm o serie de conexiuni hermeneutice între cele trei fresce narative – chit că, din multe puncte de vedere, ele se depărtează unele de celelalte, ceea ce face parte din normalitate și autenticitate.
ANGEL: Primul detaliu care apropie cele trei creații este acela că acțiunile evocate și narate, analizate și disecate au un fundal similar. În romanul nord-american Și caii se împușcă, nu-i așa? sunt evocate destine ce se confruntă cu Marea Criză economico-socială declanșată în 1929. Cele povestite contracronometru, ca într-o cavalcadă devoratoare a vieții și a morții, se petrec în anul 1932, în California.
AMZA: În celelalte două, criza este declanșată de tranziția fără noimă. De unde până unde? Și de ce? În folosul cui? Tranziția de după lovitura de stat și contra-revoluția din 22 decembrie 1989.
EUGEN: Colonelul de la ghiol este o carte greu, foarte greu de rezumat. Așa că ne vom mulțumi la a face trimiteri mai ales la rețeta originală, marca Marian Barbu.
PATREL: Copertele acestui roman au fost concepute de excelentul artist plastic Lucian Irimescu. El a ales drept ilustrație a primei coperte imaginea terifiantă dintr-un tablou suprarealist al lui Salvador Dali, pentru ca pe ultima copertă să decupeze patru uriașe suluri de papirus, crescând, din apele Mării Moarte, asemenea unor gigantice coloane ionice sau dorice.
AMZA: Pe prima dintre ele a poposit deja un porumbel. Pe cea de-a doua columnă-papirus, tocmai aterizează un alt porumbel/ albatros, ale cărui aripi caligrafiază un imens V (Victorie!), spre cer. Pace. Pace. Pace. Așa par să strige enigmaticele manuscrise bilingve de la Marea Moartă.
TOATE PERSONAJELE:
OOOUUU
MMM
OOOOOOO
Oooooooooooooo
Oooooooooooooooooooooooooooo
UUUUUUU
Uuuuuuuuuuuuu
Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
MMMMMMM
Mmmmmmmmmmmmmm
Mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!
COSTEA: …și PACE, PACE, PACE
în oameni, păsări și în Cel ce Tace,
toate le știe și le face
în ochi de stea și în răstoace
primenind jarul ce ne coace
în țest istoric
dalbele cojoace,
visuri, ițari și ii, marame
pentru Mume vuind în crame
mustul dintre idei-arhei
și rame
fest căpăcite de albine
și-n trilul zilelor senine…
GINA: Jean Vasilescu este autorul copertelor create pentru volumul colonelului dr. Nicolae Văduva. Cu litere albe, corp 72, titlul Odiseea unui polițist este proiectat pe un fundal galactic, desprins parcă din Odiseea spațială XX. Deși autorul și-a dorit să-i pună subtitlul Amintirile unui criminalist, a optat pentru punctarea (telegrafică) a patru jaloane: Evenimente, cazuri, anchete, mărturii.
RALUCA: Dacă Nicolae Văduva își auto-percepe (retrospectiv) viața aproape întocmai ca pe aceea a mitologicului Ulise -, Marian Barbu își încheie Colonelul de la ghiol prin a pendula între Ulise și Don Quijote.
CONSTANTIN: Epopeile ne sunt model, și după două-trei milenii…
IULIA: …Pâine și vin,
Alean și chin,
Fluier de soc
Călit în foc,
Fluier de os
Doinind duios,
Cutii de rezonanță-n ladă,
de zestre ladă –
și-n baladă…
RALUCA: Marian Barbu își încheie tranșant misteriosul său roman: „Conchid: prin lumea coloneilor mi s-au revelat altfel Viața, Moartea, Absolutul, Vatra, Ființa și Ilimitatul. Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european.”
IULIA: Doamne, Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european.
AMZA: Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european.
TOATE PERSONAJELE: Gradele militare au pus stăpânire pe acest deceniu european.
COSTEA: …Hei, omule, alfanumeric,
N-ai voie să rămâi în întuneric –
Tu, Rug Aprins, Duh Sfânt și Sferic,
Lumină ești, iubire și iertare,
Ia-ți libertatea Muntelui de Sare
Și dă-ne forța Noului Tău Soare !
IULIA: …care-n Imperiul Cărților în Floare
nu amurgește și nu moare,
iar secolii rodesc, nu mor –
Nicicând. Nu, Niciodată. Nevermor.
MARIAN: Hm… Ce diferență este între un crocodil??? Tu ce zici? Voi (către sală) ce credeți?…
IULIA: Nicolae Văduva își parafează op-ul, pe coperta a patra, prin Amprenta autorului care are în stânga sa, imprimată negru pe alb, candid-surâzătoarea amprentă a unuia dintre degetele sale mari, urmată de inscripția al cărei prim paragraf sună astfel:
RALUCA: „O viață împlinită, veți spune, cu o carieră spre care pot privi cu satisfacția celui care a reușit să rămână același, respectând legea, respectând oamenii și, prin aceasta, respectându-se pe sine. Cu o familie frumoasă, în care se continuă vocația de a sluji adevărul și, prin adevăr, așa cum Mântuitorul însuși se arăta lumii, însăși Viața.”.
CONSTANTIN: Peste ocean, în 1932, regizorul Robert și actrița Gloria sunt impulsionați de spectrul dispariției din această lume violent confruntată cu spaime și convulsii, din pricina faptului că NU mai aveau nici o sursă de venituri.
AMZA: Totul fiind „închis”, ca acum, în țara noastră și pe toată planeta…
CONSTANTIN: Sunt nevoiți să se înscrie – din disperare – la un maraton de dans ce se metamorfozează, încet-încet, cu ferocitate, într-un calvar incredibil, deoarece se văd nevoiți să danseze săptămâni în șir, fără pauză, nutrind speranța că vor câștiga furibunda competiție. Ironic au ba, protagonista poartă numele Gloria.
ANCA: Dar NU va fi încununată de succes în această viață. Din contră. Gloria NU va fi a protagonistei, ci a Morții împotriva Vieții.
COSTEA: Înțelegând, finalmente, că totul a fost o cacealma ordinară…
ANCA: Chiar dacă ar fi câștigat, nu se alegea/ nu se alegeau cu mai nimic, deoarece organizatorii urmau să rețină cazarea, masa, medicamentația, asigurările de sănătate, deși lăsaseră să se creadă că toate acestea sunt gratuite!…
COSTEA: Gloria hotărăște să se sinucidă. NU mai poate rezista.
MARIAN: …O, salbă de cicoare dalbă,
Maci sângerând, lanuri de nalbă…
În care apă se mai scaldă
Soarele viu, de andezit,
Din Sarmizegetusa-n infinit ?
CORINA: Și tu, Brav Rigă: Burebista,
arată-ne Ținta și Pista
din Orion până în Andromeda –
Mahabharata s-o re-scriu.
Rig Veda
să o înșurubez în aurora
nu doar a mea, a tuturora
celor cu osana la Unic Domnul
din ziurel de ziuă până-n somnul
Focului treaz,
Foc veșnic viu,
Talaz
din pisc de fulger mut până-n pustiu
pe care numai eu îl plâng,
și-l râd,
și-l scriu
cu tibișir liliachiu…
Rachetă-n zbor nestăvilit,
burghiu
sfidând zigzagul meu zbanghiu…
PATREL: cine-Ți bate, Hristoase,
în sicriu
cuie-nflorate,
fără să o știu?…
…și cine mai citește-n oase
prin aste vremuri viforoase?
…și cine taie din stindard
solzii Dragonului
care îl ard?
AMZA: …Cine din mine se înfruptă
fără de trântă, fără luptă –
ca dintr-o galaxie ruptă?
…cine-mi sapă în aură
tunel de foc ori gaură –
în vid vuind vibrația
Silabei Sfinte,
grația
Genezei-OM,
rotația
accelerând-o-n Porți Stelare
și-n foamea Muntelui de Sare…
ANCA: Gloria scoate pistolul, însă nu are tăria de a apăsa pe trăgaci.
GINA: I-l întinde lui Robert, partenerul ei de concurs, și îl roagă să o împuște.
IULIA: El o face instantaneu. Ca în transă (?!). Fără nici măcar să clipească.
MARIAN: Are, poate, convingerea că o eliberează pe Gloria, o ajută să se elibereze, să se mântuiască.
CONSTANTIN: …Tu, cel ce-l ai pe Shakespeare văr,
hai să plantăm, în Soare,
sacrul măr
cu frupte purpurii, de aur,
sticlind în ochi de Minotaur…
ANCA: …Scânteietorul Rug Aprins
(cu pisc divin în Paradis)
În noaptea de Crăciun a nins…
Aievea mi-s ori doar un vis?
Te-am atins, Doamne, Te-am atins
Cu pleoape străvezii de Sfinx…
CORINA: Tustrele constituie metafore ale supraviețuirii. În anii cumplitelor crize și recesiuni. Indiferent dacă ele sunt din anii 29-33, din 1990-1996 ori, ca acum, Guvid… În cazul primului roman, supraviețuire prin moarte. Prin moartea Gloriei. Cal de cursă lungă. Pur sânge. Moarte fizică, dar supraviețuire meta-fizică. Întru nemurirea sufletului. A Spiritului.
HARICLEEA: Și caii se împușcă, nu-i așa? este construit pe formula tradițională, balzaciană. Adică a autorului omniscient, care vede totul de sus și narează la persoana a III-a. NU la fel se întâmplă în cartea colonelului Nicolae Văduva, pe care autorul prefeței o consideră un roman polițist. Al patrulea publicat de Nicolae Văduva. După: Ancheta fără sfârșit (1998), P. 9004. Cătușele americane (1999), Operațiunea Nomenclatura (2018).
MARIAN: Autorul Odiseei unui polițist și-a dat ordinul militar de a se prezenta la raport. În fața eternității.
COSTEA: Raport retrospectiv asupra vieții sale. A cugetat pe îndelete. Și-a revăzut diversele etape parcurse, din copilărie până acum, în primele decenii ale secolului XXI. Colocvii interioare. Procese de conștiință, mai mult implicite decât la vedere. Solilocvii după solilocvii. Nu a făcut planuri „din cuțite și pahare”. Dimpotrivă. S-a privit în oglinda propriei conștiințe – ba necruțător, viforos, ba ștrengărește, și-a zâmbit câteodată, apoi i-a făcut cu ochiul alter-ego-ului din argintul oglinzii.
EUGEN: Ca om harnic și ambițios, corect în fața lui Dumnezeu și a semenilor, cu harul onestității și al tenacității – ca premiant de când se știe, din clasa I primară -, s-a așezat la masa de lucru și a dat cep amintirilor.
CONSTANTIN: NU pe tonul inconfundabil și plin de tâlcuri al lui Ion Creangă, din Amintiri din copilărie, marele povestaș al lumii, al poznelor și trăirilor solare ale prototipului copilului universal. Dar, aidoma lui Creangă, sfătosul -, colonelul a început un lung, ademenitor și captivant periplu în timp.
GINA: …Timpul trăirii – Timpul mărturisirii, cum și-a intitulat Jurnalul parizian asistentul universitar trimis, în anii 70, ca lector de Română, la Sorbona (în Franța), Eugen Simion, viitorul președinte al Academiei Române.
ANCA: Fulger hai-hui prin Univers
Sculptând Lumina-n lacrimă de vers
Mă rog doar Ție, Doamne,
Rog, mă rog
Cirezile-mi să-ngădui, iar în stog
Ciopli-voi piramide mii
Pentru străbunii din copii…
RALUCA: Înveșnicind o nouă soartă
Hei, grija cine ne-o mai poartă
Dacă nu umbra Moșului, Înaltă? –
Înaltă, Albă, Siderală
Botez în Za primordială…
Iar pentru tine, Geția –
Foc Sacru, alinarea mea,
Rodind în țarină și-n Stea… –
Din Kogaion deschid
Poartă în Poartă
Hăt, dincolo de Marea Moartă…
ANCA: Timpul colonelului Văduva este al vulturului deloc pleșuv…
IULIA: Zăgan oltean cu ochi ageri, țintiți permanent spre respectarea ordinii publice, legalității și dreptății sociale.
RALUCA: Ghepard al omeniei străbune și al Cumințeniei/ Înțelepciunii Pământului.
HARICLEEA: Dropie doldora de blândețe și de Credință.
GINA: Cocoș de munte, atent la toate foșnetele pădurii de întâmplări și riscuri imperceptibile.
ANCA: Lebădă în amurg, așteptându-și zorile, NU trecerea Styxului.
CORINA: Căprior străfulgerător, țâșnind din stei de cremene în stei de andezit.
RALUCA & HARICLEEA: Și în ceas dedus…
GINA: Cerb cu stea în frunte, dându-se peste cap și devenind feericul Prinț din poveste.
ANCA: Urs carpatin, fulgerat de aleanurile neostoite ale strămoșilor, în nopțile grele de meditație gravă și calmă, părelnică hibernare.
IULIA: Zimbru voievodal, întemeietor de Țară – din rai ruptă, și din Soare.
RALUCA: Dar – dacă este provocat – devine brusc, intempestiv, șarpe de dudău, de-l galbin de mușcă rău. Oltean până-n plăsele. Român get-beget.
GINA: Și uite-așa ne fură atenția, simpatia, empatia – instantaneu – , nouă, cititorilor săi însetați de povești mai mult ori mai puțin „adevărate”, provocate de realitate sau iscate de niscaiva ficțiune literară.
ANCA: Fiind, parțial, roman cu cheie, Odiseea unui polițist se citește – și din acest punct de vedere – cu interes. Emoția, trăirea autorului trec rampa și sar pârleazul direct în inima, în sufletul și în mintea cititorului.
CONSTANTIN: Colonelul de la ghiol te poate duce, fără zăbavă, cu gândul la magnificul basm identitar al românilor Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte…
EUGEN: Dar și la …Hainele Împăratului de Andersen. De-ți vine să exclami stupefiat: „E gol, e gol, Colonelul de la ghiol!… și toți cei lăsați de romancier cu dinaintea goală…”.
ANGEL: Ori te pot propulsa direct în atmosfera din Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi de Nikolai Nosov…
MARIAN: Cartea colonelului Nicolae Văduva Odiseea unui polițist s-ar vrea pusă pe raftul de bibliotecă din preajma peliculelor de maxim impact comercial Star track 5, Stăpânul inelelor ori Războiul stelelor…
COSTEA: Pare să fie atinsă, uneori, de frenezii, fioruri și reverii cu obârșii felurile din Povestea unui om adevărat de Boris Polevoi, Tânăra gardă de Alexandr Fadeev, Șoseaua Volokolamskului de A. Beck ori, sărind gardul spre Occident, din Ferma animalelor de George Orwell, Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey sau Rinocerii de Eugen Ionescu.
CONSTANTIN: Colonelul de la ghiol *este postmodernist „scris în mod declarat după toate rețetele acestui curent, încă insuficient de bine precizat teoretic”, „exemplu clar de literatură postmodernistă”, roman menit să ilustreze toate ideile formulate pe această temă și cuprinse într-o încercare de sinteză a criticului american Ihab Hassan, pe care Marian Barbu o reproduce în finalul romanului”, „amestec de proză narativă și eseu, de povestire și în același timp teoria povestirii; citate și reproducere de citate, texte, deci intertextualitate” (apud Marian Vasile) ;
ANGEL: *„faună umană de cele mai diverse tipologii, dar fără veștmânt de circumstanță, adică nudă stricto sensu (excelentă <<găselniță>>), <<îmbrăcată>> doar în nămol, ca într-o iluzorie textilă”, personajele „se văd în albastrul ghiolului ca la razele Roentgen”, „focul încrucișat al limbajelor” (cf. Virgil Dumitrescu) ;
EUGEN: *„Romanul devine un leviatan care înghite orice”, „Primul plan, evenimențial, cuprinde viziunea unei lumi aflate în convulsii sociale și politice, măcinate de nesiguranță și, mai ales, de neîncredere.
CONSTANTIN: Omniprezența Securității, în noua sa înfățișare, induce o stare de teamă permanentă, dar și de liniște, sindromul Osipov (al <<spionitei>>) având acest efect paradoxal”…
ANGEL: „Ființa scindată a autorului este activată în ipostaze ierarhizate și sancționate ca atare: ziaristul (Z.), naratorul (N.), scriitorul (S.) și cititorul (C.)”, „textul este plin de capcane, trape, formule aluzive, referințe livrești, exersând oniricul, melodramaticul, dezbaterea de idei, eseul, colportajul etc”.
EUGEN: „Două mari simboluri domină cartea: ghiolul apare ca topos al nudității, figurând, mai degrabă, infernul în care viețuiește o lume larvară, și Hotelul Europa, loc al disputelor <<diplomatice>>, al internaționalizării unei experiențe de gulag” (C. M. Popa) ;
PATREL: *„Cele, în fapt, trei romane: propriu-zis (acțiunea), auctorial și auto-tematic (al propriei elaborări) se intersectează permanent, completându-se reciproc pe toate palierele de realizare”, „roman total” (Stan Velea) ;
AMZA: *„Privite de sus, cele trei componente ale romanului Colonelul de la ghiol – text, subtext, metatext – se îngemănează într-o piesă în trei acte ce se desfășoară pe scena rotativă a vieții”, „înălțând coloana vertebrală a romanului…
EUGEN: Precum Brâncuși prin Coloana Infinitului, autorul oferă o viziune transcendentă a vieții pentru cititorul inițiat”, „Într-o formă ocultă, istoria se repetă chiar sub ochii noștri. <<Coloneii>> de ieri, mult mai abili astăzi, conduc fie din umbră, fie pe față, Lumea.
CONSTANTIN: Este o realitate cruntă pe care autorul se încumetă s-o pună în adevărata ei lumină. De aici și ignorarea romanului prin mijloace specifice. Oare nu este acesta un semn că Ei există?” (Mihai Lisei) ;
GINA: *„Justificați prin convenție, actanții sunt codificați: N. (naratorul), Z. (ziaristul), S. (scriitorul), C. (cititorul) – <<iată piesele de șah personagiale>> care <<se vor interfera ca niște voci>>”, „Ghiolul e un loc al palavrelor unde toată lumea <<face politică>>.” (Titu Popescu).
ANCA: Colonelul de la ghiol constituie o probă de virtuozitate, în formula insolită a romanului post-modernist total. O lecție de rafinament și subtilități prozastice nebănuite. Pe mai multe voci.
RALUCA: Roman polifonic.
IULIA: Simfonic.
HARICLEEA: Punct și contrapunct.
GINA: Temă fundamentală și armonie.
CORINA: Roman polimorf. Roman deschis. După preceptele italianului Umberto Eco, din Opera aperta.
IULIA: O încântare. Cu nimic mai prejos față de Les faux monnayeurs/ Falsificatorii de bani (1925) scris de André Gide.
COSTEA: Cu nimic mai prejos decât salba de romane a Hortensiei Papadat-Bengescu, fondatoarea rasată a romanului românesc modern de analiză psihologică, umăr la umăr și tâmplă lângă tâmplă cu Camil Petrescu.
ANGEL (meditativ-interogativ): Focul încrucișat al limbajelor?…
CORINA: Din fildeș tandru
de flocos mamut
Îmi fac răboj apoi ascut
Briciul istoriei uitate
Prin peșterile devastate…
CONSTANTIN: Direcționând transfocatorul pe cel mai proaspăt prunc literar al colonelului dr. Nicolae Văduva, Odiseea unui ofițer, nu ne putem îngădui să încheiem prezentul spectacol-dezbatere înainte de a puncta un sfat, fie și doar din viteza computerului, a erei robotizării și acaparării planetei de Guvid/ COVID…
ANGEL: De Inteligența Artificială și alte molime care, în câteva decenii, vor spulbera sute de milioane, miliarde de locuri de muncă rezervate până acum oamenilor și vor zvârli în neant un noian incomensurabil de vieți omenești. Ideea este una singură. Sugestiile sunt multiple.
EUGEN: …Așadar… Tone de minereu genuin – Odiseea unui polițist. Garnitură de tren ce zbicește fantomatic prin noaptea Istoriei – Odiseea unui polițist. Garnitură cu sute, poate cu mii de tone de minereu, în start lansat spre uzinele de decantare – a aurului și argintului, a cuprului, nichelului și cromului, a titanului, wolframului, molibdenului și cobaltului…
RALUCA: Omule-OM, Vultan și Cerb,
Nu substantiv comun, ci Verb –
Toate luminile din herb
Nuntindu-le,
Rotindu-le,
Psalm lăcrimând Facerea,
Universul,
Lumina concentrându-o în ghiersul
Ce lăstărește-n gândul-undă
Mereu ultima-ntâia rundă
Din cosmos și din moleculă,
În roata-nvârtoșată din planete,
În condori siderali și în egrete,
Rustem, Căluș
(nu blege menuete)
În horbota rotirii fiecărei galaxii
Prin unduiri de foc și fandaxii
De fante-cuante
Și-ntreite pante
Lansând Ființa-n Absolut:
Rachetă de ghimbir și de lumină
Adulmecând vama divină,
Boson îngândurat
Mereu durut
De zvâcnetul în scut și-n cnut
Acum și-n veci necunoscut,
Doar de Zamolxe-n vis văzut
Străfulgerat de chipuri moi,
De lut –
Nu sevele-n izbuc din portaltoi,
Nici nuferii din roditor noroi
Cu scânteieri de perle în puhoi…
CONSTANTIN: Colonelul Nicolae Văduva nu mai are decât un singur pas de făcut. Un salt unic, izbăvitor: de la masa enormă de fapte și date, de evenimente trepidante punctate în Odiseea… – la orchestrarea acestora (ori doar a celor mai semnificative dintre ele), cu mijloacele specifice romanului, după toate regulile consacrate de istoriile literare.
GINA: Dacă va avea cutezanța rodnică de a învăța/ a se învăța și de a urma modelul gidian, camilpetrescian (în care autorul este personaj în propriul roman, care se scrie sub ochii cititorilor, totul fiind narat la persoana I singular) ori, de ce nu?, modelul postmodernist oferit de Marian Barbu -, Nicolae Văduva are șanse indubitabile de a scrie o nouă carte cu virtuți romanești incontestabile, care să rămână întru eternitate.
CORINA: Marian Barbu s-a <<defalcat>> în patru-cinci personaje: Z. (ziaristul), N. (naratorul), S. (scriitorul)… până la C. (cititorul). Nicolae Văduva se poate multiplica, în viitorul său roman, în: M./ P. (milițianul/ polițistul), Cdt. (comandantul), P. (profesorul), Ph. H. (doctorul în științe), C. D. (conducătorul de doctorate).
HARICLEEA: Totul stă numai și numai în voința sa de a alege, de a se pune în starea de a face – starea de grație la care se referea BRÂNCUȘI („Greu NU este să faci, ci să te pui în starea de a face!”) și, desigur, a inspirației trimise de Duhul Sfânt și oblăduite de Îngerul Păzitor.
PATREL: Formulăm acest îndemn și această convingere întemeindu-ne, desigur, și pe realitatea pe care el însuși, colonelul dr. Nicolae Văduva, o sculptează în bazaltul părții a doua din mărturisirea Amprenta autorului, pe care a plasat-o pe coperta a patra a recentei sale cărți Odiseea unui polițist:
RALUCA: „Dacă existența mea s-a consumat sub semnul fără echivoc al muncii și al perseverenței, acum, privind în urmă, nu pot să nu recunosc că în toate reușitele mele m-am bucurat de acel sprijin unic și nevăzut pe care ți-l poate da doar Dumnezeu. El mi-a dat putere să pot înfrunta, cu o temeritate care, privită retrospectiv, poate părea aproape inconștientă, pe puternicii momentului și să mă opun voinței și bunului lor plac cu puterea dreptății. În El cred, Îl iubesc și Îi mulțumesc.”.
IULIA: Dacă își va răsădi în minte îndemnul christic „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții!” și-l va conjuga cu înțeleapta observație, consemnată în proverbul românesc „Dumnezeu hrănește păsările care dau din aripi” -, în mod sigur va izbândi.
CORINA: …Cosmic rădvan și Ou-Centaur
Izbind copitele-i de laur
În Proxima Centauri
Din care curg toți faurii
Genezei abia detunate
Din magicul cuvânt O-O-O-U-U-U-M-M-M
Vibrând în unicul meu Pom
Ce strigă mereu: Om, Oouumm, Ooouuumm
Și Pace, Pace, iarăși Pace
În Om și în Upanișade
Unde esența moșilor mei șade
De mii de ani, căci nu se cade
Să ne târâm prin bezna lumii
Jucându-se de-a teatrul humii,
Lumea ca teatru – Axis Mundi
Din Tărtăria până în Burundi…
Și până în Columna lui Brâncuși –
A celor de acum și-a celor duși
Prin reci tărâmuri,
Făr’ de păduri și făr’ de urși…
CONSTANTIN: În structura și în forma sa de acum, Odiseea unui polițist ne convinge că dl Nicolae Văduva este pe Cale. A descoperit-o. Dar a făcut doar primul pas. Poate că nici acela întreg, pe deplin.
EUGEN: Din trinomul Lumină – Iubire – Iertare, și-a însușit și manifestă în bună măsură Lumina (credinței, încrederii, răbdării, speranței în/pentru sine, în/pentru aproapele, întru izbăvire). Iubirea îi este, credem, deocamdată, cantonată aproape exclusiv în geana și sub sprânceana propriei familii și ale familiilor copiilor săi.
AMZA: Deși e încărcată cu energie pozitivă -, cartea-i Odiseea unui polițist se resimte încă de realitatea că domnia sa NU a învățat până la capăt Lecția Iertării și în ceea ce-i privește pe unii dintre ex-colegii săi, pe prim-secretarul X ori pe vreun alt așa-zis/ potențial/ real nomenclaturist.
ANGEL: A sosit clipa să depășiți obsedanta, sarcastica întrebare Și caii se împușcă, nu-i așa?
CORINA: Devenită, poate, Și coloneii se împușcă, nu-i așa?.
AMZA: A venit vremea să-i iertați pe toți. Să scăpați de greaua povară care vă apasă.
HARICLEEA: Numai așa, veți putea parcurge cumplit de lungul drum de la minte la inimă… Și-l veți fi pavat, astfel, cu pulbere de stele.
MARIAN: Iertați-i pe toți, până la capăt.
CORINA: Numai astfel veți fi în ipostaza de a fi scăpat de „cătușele americane”, de propriile cătușe americane, pentru a fi sigur că v-ați iertat întrutotul, că vă cunoașteți în profunzime și, în consecință, L-ați cunoscut pe Dumnezeu.
AMZA: Așa și numai așa, magma fierbinte, tropotitor clocotinda lavă din paginile volumului Odiseea unui polițist se vor metamorfoza în Lumină, Iubire, Iertare, Armonie, Pace, Pace, Pace…
COSTEA: Și numai astfel veți putea scrie noua, magnifica dumneavoastră piesă de teatru.
CORINA: Dovedind că Manuscrisele de la Marea Moartă sunt vii, peste milenii.
PATREL: Că nu degeaba Colonelul de la ghiol s-a prăjit (autodevorator?) la soare.
RALUCA: Și, desigur, numai așa vă veți tămădui înșivă de lespezile propriilor umbre/ propriilor holograme bântuitoare.
ANCA: Bine ar fi dacă ați medita adânc și asupra acestei dodii, cu miresme brâncușiene, a lui Nichita Stănescu: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.
TOATE PERSONAJELE: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.
TOATE PERSONAJELE: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.
TOATE PERSONAJELE: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.
COSTEA
(tare, foarte tare):
…Hei, omule, alfanumeric,
N-ai voie să rămâi în întuneric!
CONSTANTIN: Acesta-i spectacolul-dezbatere, spectacolul-lectură de vacanță, spectacolul GUVID, varză murată sau conopi(z)dă?… Brasica oleraceea varietata…
HARICLEEA: Frații care trăiesc în bună armonie sunt mai tari decât orice fortăreață – așa grăit-a Antistene. Scopul vieții este EUDAIMONIA (înflorirea umană, binecuvântarea, prosperitatea), obținută prin ARETE (virtute, excelență, atingerea potențialului uman maxim)…
PATREL: ANTI-Theatru?… Mit deloc păgân?…
ANGEL: Și conflictul?… Unde-i conflictul?…
CONCTANTIN: Nu uitați supratitlul – JOACA de-a Viața… Nu jocul!… JOACA nu are nici un fel de reguli.
EUGEN: Unde-s caracterele?… Temperamentele?…
PATREL: La …Lenuța sub cerdac.
CORINA: Cine-i Lenuța?
PATREL: O știe tot târgul…
CORINA: Cine-i Leana?… Lenuța?…
AMZA: Poți fi chiar tu…
CORINA: Sic transit gloria mundi… Știr… Știr-TIR… Sic-TIR. Sic transit gloria…
AMZA: Sau, mai degrabă, Nicu, Vlad, Alex… Fiecare în parte ori toți la un loc…
PATREL: Coadă de codobatură… Coadă de păun… Coadă de cangur…
ANCA: Ba, mai ales, coadă de pește…
IULIA (serafică): Coadă de sirenă…
ANGEL (glacial, indiferent): Ce-am avut și ce-am pierdut?…
IULIA (inocentă): Și, totuși, Adevărul? Unde-i Adevărul?…
AMZA: Nicăieri!
EUGEN: Libertatea?…
AMZA: Doar poveste… Pentru adormit copiii… De toate vârstele…
CONSTANTIN: România liberă?…
COSTEA: Trăiască România liberă și suverană. Moarte trădătorilor! – așa a strigat Taica, în fața plutonului…
AMZA: Laie, neică… Bucălaie…
ANCA: Vai de măiculița voastră!… Doamne, ferește… Voi sunteți în stare să-i furați lumina ochilor până și lui HOMER – Clarvăzătorul absolut…
CORINA: A doua oară să i-o furați… Ca să nu mai zărească sarabanda nesfârșită a epocilor ticăloșilor… Cavalcada trădătorilor de Neam și de Glie…
MARIAN (cu un surâs amar, lacrimă înghețată în colțul gurii): Bolșevicii staliniști, de la Moscova, ni l-au …restituit pe Mareșal, ca să-l condamnăm, chipurile, noi, nu ei. Noi, la noi în țară. Nu ei. Să-l executăm tot noi, nu ei… La noi, aici… În România…
AMZA: Blestemul înflorește, în fiecare an, tot mai viguros… Înflorește și se multiplică la infinit… Până când NU vom împlini ordinul sacru: MOARTE TRĂDĂTORILOR!… Se va aprinde, an de an, asemenea Păsării de Foc…
PATREL: Pasărea Phoenix… Maica Neamului nostru…
EUGEN: A celor din țara numită convențional, azi, România…
COSTEA: Dacia de ieri…
HARICLEEA: Grădina Maicii Domnului!
ANGEL (sentențios): Focul încrucișat al limbajelor!…
CORINA:
…Oooo, cât de simplu e-n baroc
Să faci cu toate stilurile troc!
PATREL: JOACA nu are reguli…
IULIA: Oamenii sunt păsări…
GINA: Cu aripile…
ANCA: Crescute pe dinăuntru…
TOATE PERSONAJELE (pe un ton smerit, de sentință acceptată, dar oarecum reavăn, încrezător ton): „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.
IULIA: „Poruncă nouă dau vouă să vă iubiți unii pe alții! … Dumnezeu hrănește păsările care dau din aripi…”
CORINA: Și revoluția?… Revoluția unde-i?… Ați uitat Revoluția!…
AMZA: Ei, tică, Livoluția e-n chioșcul de ziare. La televiziunea, puhh!, liberă… În toate canaliile media aservite… Canaliile, NU canalele!
EUGEN: Cumpărate…
CONSTANTIN: Vândute…
ANGEL: Tră-dă-toa-re…
MARIAN: Revoluția e-n creierele șterse – de atâta super-manipulare…
PATREL (visător): Un basm frumos… O poveste…
GINA: De adormit pruncii…
RALUCA: Dorm, dorm, dorm – ca totdeauna în clipele astrale –, DORM istoricii noștri, școliți la Vatican, Moskva sau New York…
AMZA: Deh!… Transmiți în direct, în toată lumea, Revoluția din București, pentru ca întreaga planetă să NU vadă crâncena lovitură de stat din Panama…
EUGEN: Și nu uitați, copii, că România va fi desființată…
CORINA: Cum să fie desființată?…
EUGEN: Economic, social, identitar… Din toate punctele de vedere…
AMZA: Inclusiv teritorial…
EUGEN: Aceasta-i sentința rostită public, în 1985 – 85, NU 89! – la Congresul internațional de istorie de la Stuttgart… Și care se realizează, pas cu pas, de 30 de ani…
PATREL: Fiți optimiști, dragii mei! Pandalia GUVID este binevenită. Trimisă de Dumnezeu. Cei care au provocat-o habar NU au de ritmul accelerat, în progresie geometrică, în care ei înșiși, cei dintâi, au început să dispară. Sunt aneantizați lent, dar sigur, rapid și eficient, de Spiritul care preia planeta, pe neștiute, din 22 decembrie 2012 încoace. Altarele sacre ne ocrotesc pe toți cei cu Credință. Noua Eră este a Spiritului !
IULIA: Spiritul Luminii, Iubirii, Iertării, Concordiei…
ANCA: NU al materiei onctuoase…
AMZA: Muntele Godeanu NU doarme!
EUGEN: Tot Neamul Gogenilor și-a pus în ARC săgeata și așteaptă…
RALUCA: Așteaptă ordinul – Trageți, pandurii mei ! Trageți ! Pentru Mihai Viteazul și pentru Brâncoveanu, și pentru Tudor Vladimirescu: TRAGEȚI!
CORINA: Și pentru Gina, trageți! Gina Gogean și Nadia Comăneci – chintesența Spiritului Femeilor noastre, dintotdeauna!
COSTEA (rugător, aproape plângând):
…Hei, omule, alfanumeric,
N-ai voie să rămâi în întuneric!
TOATE PERSONAJELE
(izbăvitor):
Lumină!… Lumină!… Lumină!…
FIAT LUX!
MARIAN (apoteotic): Nihil sine Deo.
IULIA: Doamne, ocrotește-i pe români!
COSTEA: Și ferește-i de ei înșiși!
TOATE PERSONAJELE :
Doamne, ocrotește planeta Pământ!
Doamne, facă-se voia Ta !
COSTEA: …Hei, omule, alfanumeric,
N-ai voie să rămâi în întuneric!
RALUCA: Noua Lume se naște ACUM, chiar ACUM! Așa rânduit-a Dumnezeu.
AMZA: Bravi spectatori și dalbe holograme, vă rog să înțelegeți că JOACA noastră de ACUM, sau ce vi s-o fi părut că ar fi acest spectacol, NU este decât o iluzie… O părere… Viața-i vis, nu-i așa?…
GINA: Citiți replicile noastre în limbajul Dumneavoastră.
IULIA: Textul profund este scris pe dedesubt. Arghezian…
ANCA: Mergeți acasă, scrieți piesa din nou, în propria viziune, apoi veniți, vă rugăm, să montăm ÎMPREUNĂ, aici, noul Dumneavoastră spectacol.
PATREL: Vă mulțumim și vă iubim. Veniți, cu veșnicia voastră, pe scândura umilă, dar glorioasă, a scenei Teatrului nostru !
RALUCA: Unic în lume… 330 de spectacole pe cinci continente, dintre care 183 cu PHAEDRA, de Silviu Purcărete… Pe cele mai importante 90 de scene ale planetei… 19 mari premii internaționale…
CONSTANTIN: Toate, într-un singur deceniu…
EUGEN: Deceniul Emil Boroghină – Silviu Purcărete…
PATREL: Unic în lume, Teatrul nostru. Ca și Domniile Voastre.
RALUCA: Omule-OM, Vultur și Cerb,
NU substantiv comun, ci VERB…
IULIA: Poruncă nouă dau vouă…
PATREL: Spiritul Luminii, NU al materiei onctuoase!…
(CORTINA)
În timp ce se lasă cortina,
tot universul sălii este învăluit de versurile cântecului
„Bieți lampagii”,
interpretat de Ștefan Hrușcă:
Într-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca să nu fiți triști –
Voi le stingeți către ziuă
Și noi ne luăm adio,
Sărmani artiști.
REFREN
(minimum 88 decibeli):
Bieți lampagii, în veacul greu,
Noi, orice-ar fi, lucrăm mereu:
Dăm foc, dăm foc, fe-li-na-re-lor!
Dăm foc, dăm foc, fe-li-na-re-lor!”.
(Se difuzează integral acest cântec – care durează 3.24 minute –
pe versurile lui Adrian Păunescu.
Se poate repeta de două-trei ori,
până când spectatorii traversează foaierul,
spre ieșirea din teatru)
..//..
DAN LUPESCU
Martie –Iulie 2021