Categorized | Timp liber

Ion Mihăilă – Un poet al iubirii depline

Posted on 16 November 2010

Ion Mihăilă – Un  poet al iubirii depline

incerc-sa-inteleg

dar-tu-simti

„Nu pot scrie, mărturiseşte Ion Mihăilă, atunci când cei din jurul meu îmi smulg stiloul din mână, nu pot scrie nimic pe hârtia pe care prietenii mi-o cer să aprindă focul cu ea…dar scriu şi încep să mă simt”.

Cartea de poezie „Alină-mi Dor”, semnată de poetul Ion Mihăilă, primită cadou de la prieteni, la o zi de maximă trăire emoţională, se aşează în conştiinţa cititorului ca un tribut adus iubirii, cu o excepţională luciditate, începător în Destin, Noroc şi Iubire.

Ion Mihăilă scrie cu o sensibilitate pe care nu o poţi bănui la prima vedere, ( „încerc să înţeleg în ce culori îmi vorbeşte sufletul”), abordând teme diverse cu o hotărâre pe care numai talentul ţi-o poate da. Desigur, tema principală din poemele lui Ion Mihăilă este iubirea. O iubire totală, o iubire năvalnică, o iubire la care poetul încearcă să afle răspuns, şi care, de cele mai multe ori, nu se lasă găsit.

Nu pentru că Ion Mihăilă nu ar oferi răspunsuri, unele de o frumuseţe tulburătoare, dar poetul „merge pe marginea unui cuvânt ca pe o balustradă a unui pod, de pe care ar sări” pentru iubită, ar face gestul suprem.

Iubirea este ridicată în poemele lui Ion Mihăilă la rang de destin, gândurile poetului, deşi „ o haită de lupi”, se topesc în palma iubitei, în lacrimile ei, în fiecare lucire a ochilor ei.

Poetul îşi alternează trăirile, este de o generozitate extremă, îşi vede sufletul „ cu capul plecat, născut la uşa unei biserici de ţară, punându-şi în fiecare zi curcubeu în jurul gâtului, ca pe un legământ făcut lui Dumnezeu că nu-şi va uita semenii, dar îl oferă şi iubitei pentru a i-l arunca în cele patru zări, ca pe o cenuşă”.

Poetul este lucid, este sincer cu sine însuşi când gândeşte prin cuvintele lui Francois de la Rochefoucauld: „există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârşite”. Este adevărat, sunt unele poeme în acest prim volum( sunt convins că vor urma şi alte cărţi de poezie, filonul poetic al lui Ion Mihăilă fiind deosebit de fecund), care au o prospeţime aparte, o încărcătură metaforică unică, tocmai prin…”imperfecţiunea” lor!

Las cititorului bucuria întâlnirii cu poemele lui Ion Mihăilă, salutând un veritabil poet, cu adânci izvoare subterane, capabil de noi experienţe poetice.

Ion BĂDOI

cum-se-numeste-ziua

putini-oameni-stiu

tu-mi-ai-tors

mi-e-dor

de-cate-ori

cateodata

nu-mai-stiu1

chiromanţie

Înainte de a mă naşte

Am stat cu destinul la o cafea

Şi am legat o prietenie aşa, pe bune

Iar el m-a rugat să-mi trasez singur în palmă

Liniile Lui.

El s-a plictisit maxim, în ultimul timp

Şi-mi zice:

–          Bă Ioane…că Ion o să te cheme,

Ia şi tu pix de-acolo, de pe masa aia plină de daruri

Şi mâzgăleşte-ţi liniile alea în palmă.

Ai şi tu grijă, că una e a Vieţii

Iar, dacă  nu-ţi place,

Să n-o faci prea lungă

Alta, e a Dragostei iar asta

Sigur o să-ţi placă,

Dar sunt la fel de sigur că nu

Ştii pe unde să o zgârâi,

E într-adevăr, mereu,

Foarte întortocheată!

Să nu uiţi de linia Inimii şi

A Norocului…

Un om fără inimă şi fără noroc,

Acela nu mai e Om!

Dar abia astăzi am aflat

De ce toate aceste linii,

La care, uneori, mă uit ca un pisoi

Pleacă toate din acelaşi punct,

Toate din tine, Iubire…

Gândurile mele ca o haită de lupi

Aş vrea să mă rătăcesc în tine

Ca într-o pădure

Să te strig,

Să mă asculţi

Cu toate frunzele tale

Care, uneori, se mişcau

Chiar şi atunci

Când îmi ţineam răsuflarea…

Dar tu simţi cum

Gândurile mele,

Ca o haită de lupi

Ce vin spre tine

Răvăşindu-te

De la o margine

Şi până-n primul luminiş,

Cuceresc acest teritoriu

Şi pun semne

Ca nimeni să nu mai guste

Din fiarele ce trăiesc

Liniştite în tine…

Ele nu ştiu niciodată

După ce vânat aleargă

Dar ştiu

De ce urlă, uneori,

La lună, uneori,

La stele,

Tu fiind singurul martor

În serenada lor celestă…

Ultima rată la fericire

mi-aş fi dorit

să nu fi fost bogat,

să număr ultimii

bănuţi pentru pâine

iar la uşă,

să-mi bată

Fericirea

Să-i achit ultima rată..

Aşa am visat eu,

Proprietar de fericire,

Să ud în fiecare zi

Muzica pe care o am

În glastre de lut

Şi coji de suflet,

Să culeg frunzele

Apoi, să fac câte-o strofă de poem

Din fiecare.

Nu ştiu cui am să las

Moştenire

Această proprietate

Ştiu doar, că alţii

Şi-au vândut-o demult…

Arhiva

Activitate

Vizite: