Dan LUPESCU despre…
Concentrice, inelele vârstelor
Poetei ADELA POPESCU (III)
Genericul Între noi – Timpul (matcă dintâi, în jurul căreia roiesc miriade de tâlcuri şi de unde pleacă tot atâtea ispitiri întru căutarea propriului eu, întru asumarea labirintului şi a confruntării cu Minotaurul necunoscutului, al insondabilului) este copleşitor, pe de o parte, prin tăietura lui directă, irevocabilă, iar, pe de altă parte, prin multitudinea de porţi (ale ieşirii din labirint?) pe care le deschide prin polisemantismul său.
Paradoxal ori nu, pe cât de efemer-teluric şi rapid mistuitor, pe atât de mântuitor şi celest pare Timpul în viziunea poetei Adela Popescu. Nu-i vorba de un timp (egoist?, rătăcitor?) ,,între mine şi mine” – cum ar scrie Ion Sofia Manolescu -, adică între eu şi eu, între sine şi sine… Ci Între noi. Între Ea şi El, între cei doi protagonişti, Femeia şi Bărbatul, de la care şi până la care, din neunde şi până unde – înapoi, iară şi iarăşi înainte – se descarcă fulgerele iubirii, cu alchimia lor incontrolabilă…
Adică Între noi.
Între Eva şi Adam, al căror păcat primordial îl repetăm, fiecare dintre noi, la nesfârşit, chit că, acum 2000 de ani, Fiul Domnului-Fiul Omului, Iisus, ne-a absolvit de vină, luând-o asupra Sieşi.
Între noi poate viza, la fel de bine, între Cain şi Abel… Între toţi urmaşii Evei şi ai lui Adam…
Între noi – adică între Iubit şi Iubită…
Între noi – adică între noi, toţi oamenii de pe Terra, timpul prăbuşind canionul non-comunicării, zidind, până în slava cerurilor, munţii de netrecut ai comuniunii…
Între noi, oamenii, şi Dumnezeu-Timpul…
Da, Între noi – Timpul…
Timpul Cuminecării, al Teogoniei şi al Euharistiei… Al regăsirii, reînvierii perpetue a Iubirii şi Iertării, ,,după chipul şi asemănarea Domnului…” – precizează Sfintele Scripturi.
DAN LUPESCU
Craiova, 13-19 aprilie 2016
