Instituţia căsătoriei, în oglinzi paralele
Asupra a ceea ce numim „Instituţia căsătoriei”, cu implicaţiile ei juridice şi canonice, se duce, din foarte multe părţi, un asediu, transformat întrun adevărat război, continuu şi de lungă durată.
De aceea, cele două instituţii fundamentale ale statului, Biserica şi Legea, au datoria urgentă de a lua atitudine şi a-şi rosti crezurile şi adevărurile, pentru urgenta desţelenire a ogorului din gândirea noastră. Am găsit necesar să bat cu timiditate şi respect la uşile celor două instituţii, Legea şi Biserica, şi să le adresez aceleaşi întrebări.
Mi-au răspuns o distinsă judecătoare, Mădălina Elena Afrăsinie, şi un preacucernic preot, Cătălin Eugen Păunescu.
Ion Bădoi: „Iată, aceasta-i os din oasele mele şi carnea din carnea mea, ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Facere 2, 23-24)
De aici pornim spre ceea ce numim ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii?
Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Vă mulțumesc pentru oportunitatea oferită de a exprima câteva gânduri și în forma aceasta, despre ceea ce înseamnă familia și valorile care stau la baza ei.
Da, de la referatul biblic al creației omului se poate pleca spre a găsi o definiție a legăturii dintre bărbat și femeie, cu toate consecințele sociale care determină această legătură. Întâi de toate,referatul biblic trimite la faptul că Adam (care este de genul neutru în limba ebraică) pune nume potrivite tuturor animalelor, dar nu-și găsește ,,un ajutor potrivit lui” în ceea ce era creat până atunci. ,,Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coaste luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o lui Adam” (Facere 2, 21-22). Înțelegem de aici că relația dintre bărbat și femeie înseamnă primordial ajutor reciproc; apoi vorbim de naștere de prunci și ferirea de desfrânare.
Dacă rămânem la acest referat biblic și apelăm la interpretările ulterioare, vom înțelege că legătura dintre bărbat și femeie, ca împlinire a umanului, este mult mai profundă decât o evaluăm pe baza unui context social. O interpretare rabinică vorbește de faptul că diferența între cuvântul IYȘ (care înseamnă bărbat) și cuvântul IYȘA (care înseamnă femeie) constă în aceea că primul posedă în plus litera Yod, iar al doilea litera He (în grafica ebraică). Aceste două litere constituie împreună cuvântul YAH, care este unul din numele divine. Termenul de coastă, ca parte anatomică, se traduce în limba ebraică prin cuvântul tsela. Ori acest cuvânt înseamnă și limitare a unui țărm. Uniunea între un bărbat și o femeie, ca să folosesc termenii din întrebare, este locul în care se revelează divinul, prin iubire și dăruire reciprocă, într-o ,,limitare”. De aceea, căsătoria creștină presupune deosebirea de sex, monogamia și indisolubilitatea.
Mădălina Elena Afrăsinie: Uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie….fără consimțământul liber exprimat al femeii şi al bărbatului se poate vorbi despre o căsătorie? Eu cred că nu.
Citatul prezentat de dumneavoastră poate fi considerat ”cărămida” acestei uniuni. Din păcate, realitatea zilelor noastre ne arată că ”uniunea” se face pentru construirea unui trup material și nu spiritual. Asta mă face să mă întreb cât de liber este consimțământul exprimat de soți….
Ion Bădoi: Se cunoaşte faptul că sărutul dintre soţ şi soţie, după ceremonia slujbei, în Roma antică, reprezenta contractul solemn dintre bărbat şi femeie ca simbol al uniunii spirituale şi al dragostei reciproce. Se poate spune, fără a greşi, că sărutul are şi astăzi semnificaţia unui contract?
Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Mântuitorul spune că ,,dacă ochiul tău e murdar, tot trupul este murdar; dacă ochiul tău este curat, tot trupul este curat”. (Matei 5, 22). Depinde foarte mult cum vedem sărutul, ,,cu ce ochi”. Pentru tradiția creștină, prin sărutarea moaștelor, a icoanelor se stabilește o apropiere maximală, dar este și o formă de angajament. Poate avea și semnificația unui contract, dacă gestul pleacă dintr-un resort sufletesc curat și sincer. Pentru morala creștină, faptele noastre ,,se fabrică” într-o lume interioară pe care reușim, în multe cazuri, să o camuflăm. Tocmai de aceea, judecata lui Dumnezeu este înțeleasă ca un moment în care tocmai această lume camuflată va deveni ,,vizibilă”.
Mădălina Elena Afrăsinie: Potrivit art.1166 C.civ. ” Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”
„Sarutul este o modalitate de a aduce doi oameni atat de aproape incat nu mai pot vedea nimic rău unul la celalalt.” (Rene Yasenek).
Plecând de la definiția contractului, cred că sărutul, în ziua de azi, nu poate avea semnificația unui contract. Teoretic, sărutul nu poate constitui, modifica sau stinge vreun raport juridic între soți. Apoi, să nu uităm că și Mântuitorul nostru a fost vândut și pe un sărut.
Ion Bădoi: Este diferență între Sfânta taină a căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie şi un contract matrimonial, dintre căsătoria-taină şi căsătoria-contract?
Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Este o diferență prin angajamentul pe care îl presupune taina și contractul. Căsătoria ca taină angajează pe bărbat și pe femeie în a păzi legătura dragostei și a unirii dintre ei ,,până la mormânt, curată dreaptă și cinstită…urmând ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și oamenilor”(citat din slujba cununiei). Acest fapt se face cu o conștiință a veșniciei, chiar dacă, uneori, pentru tineri veșnicia ia forme destul de temporare. Aici e vorba de conștiința clară a Bisericii, trăită dintotdeauna și argumentată de prezența în rândul sfinților și a unor bărbați și femei care au fost căsătoriți. Căsătoria, ca o formă de contract matrimonial, angajează părțile în respectarea unei conduite sociale într-un conținut supus schimbării. Și cred că acest fapt se vede cel mai bine în legislația fiecărei țări referitoare la familie. Taina cununiei nu constituie o simplă binecuvântare a unirii bărbatului și femeii, ci încadrarea unirii acesteia în perspectiva vieții celei în Hristos; nu constă într-o simplă sfințire a unui fenomen biologic, ci depășirea lui în perspectiva Împărăției lui Dumnezeu.
Căsătoria este comuniune de iubire și este adevărată atunci când este trăită ca o comuniune de iubire. Fără aceasta, căsătoria se transformă în ceva convențional sau chiar chinuitor prin obligațiile contractuale. Prin taina Cununiei, bărbatul și femeia nu sunt un bărbat și o femeie oarecare, ci persoanele unice și irepetabile care alcătuiesc cuplul.
Sf. Ioan Gură de Aur spune în acest context: ,,legiuită e căsnicia când se face cu bună cuviință și cumințenie, după legile dumnezeiești, când soții trăiesc în înțelegere unul cu altul.” Însăși căsătoria civilă capătă o dimensiune creștină și se ridică la un mod de viață deosebit prin simplul fapt că soții sunt membri ai bisericii, iau parte la viața bisericească și duc o viață conformă cu poruncile dumnezeiești.
În România, cununia religioasă nu se săvârșește decât după ce se face dovada încheierii căsătoriei civile. Prin acest fapt, Biserica consfințește o stare pe care statul a legiferat-o, după ce s-a constatat îndeplinirea unor condiții obiective. Mirii sunt cetățeni ai statului și e firesc să își asume obligațiile civile în fața unei instituții organizate în acest sens.
Mădălina Elena Afrăsinie: Potrivit art. 367 C.civ. ”Obiectul convenţiei matrimoniale”: În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
- a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c);
- b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
- c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
- d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
- e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale”
Cununia este Taina în care, unui barbat si unei femei ce se unesc liber în căsătorie, li se dă prin preot harul Sfântului Duh. Cei doi devin prin această Taină un singur trup. Căsătoria ca legătură pe viaţă între un bărbat şi o femeie, se întemeiază pe faptul că numai împreună alcătuiesc umanitatea completă(Ortodox.ro).
Dacă între cele două noțiuni există diferențe?
Da, există, pentru că sfânta taină a căsătoriei nu poate face obiectul unei convenții matrimoniale încheiată de soți. Nu poți tranzacționa asupra sentimentelor. Sau poți?
Ion Bădoi: Iată că ceea ce spunea unul dintre autorii Codului civil francez se respectă şi astăzi. El defineşte căsătoria ca “fiind societatea bărbatului şi a femeii care se unesc pentru a se perpetua, a se ajuta şi sprijini reciproc, a suporta împreună greutăţilevieţii şi pentru a împărtăşi destinul lor comun”. Totuşi, în ultimul timp, din ce în ce mai virulent, bat la uşa căsătorieişi persoane de acelaşi sex. Care este poziţia instituţiei pe care o reprezentaţi?
Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Față de acest subiect e nevoie de sinceritate din partea tuturor celor care sunt întrebați în legătură cu acest aspect. Spun acest lucru pentru că, încercând să fim ,,politically correct”, riscăm să ne angajăm în discuții care sunt străine de propriile noastre convingeri. Subiectul este delicat, întrucât implică comportamente care au fost condamnate de către societate și de autoritatea biblică, pe parcursul istoriei, iar specialiștii susțin că cel puțin 10% din populația globului este angajată într-o formă oarecare de homosexualitate sau ar dori să facă acest lucru, în timp ce 3-4% sunt de orientare exclusiv homosexuală. În fața acestei teme, societatea românească se polarizează categoric: cei care condamnă homosexualitatea în numele apărării unor valori tradiționale și cei care îi acceptă pe homosexuali pentru că nu fac rău societății. Pentru Biserica Ortodoxă căsătoria este înțeleasă numai și numai ca unire între un bărbat și o femeie. Dar ce însemnă Biserica Ortodoxă astăzi? Aici este ispita previzibilă cu ceva timp în urmă a separării profunde între particular și general, privat și public. Cu alte cuvinte, Biserica trebuie înțeleasă ca o comunitate a persoanelor care împărtășesc aceeași credință, aceleași valori morale și participă la aceeași lucrare liturgică. Ori astăzi, pentru mulți, Biserica este sinonim cu ierarhia; cuvântul mirenilor este aproape inexistent fie dintr-o greșită înțelegere a ceea ce este biserica, fie din lipsa unui angajament care s-ar adăuga altor angajamente legate de serviciu, familie etc. În acest context, apare disprețul față de slujitori sau distanțarea față de viața bisericească. De aceea, vom găsi creștini care nu sunt reprezentați de mesajul Bisericii. Deși participă la slujbele de Paști sau de Crăciun, se cunună în biserică și își botează copiii, ar vrea cumva, ca ceea ce spune biserica într-o anumită chestiune mai sensibilă, să cuprindă ceea ce ar spune ei despre subiectul în cauză. Adevărul nu este fracționat: eu dețin 10%, celălalt 40%, iar restul 50%. Adevărul e unul. El face parte din cuvântul lui Hristos și a fost verificat de experiența vie a Bisericii.
Săvârșirea Tainei Cununiei homosexualilor este pentru Biserică tot una cu a binecuvânta, a consfinți și a sfinți o stare de păcat, lucru contrar menirii sale. Din primele timpuri ale creștinismului, homosexualii care nu se lepădau de acest păcat, nu erau primiți în obștea creștină. Astăzi, Bisericile Ortodoxe, nepărăsind iubirea și mila datorate fiecărui om, îi primesc pe homosexuali printre credincioșii lor numai după ce aceștia (homosexualii) se pocăiesc și se luptă cu patima lor, voind să-și schimbe cu totul purtările. Este grija de a-i aduce pe cei ce sunt pe calea autodistrugerii spirituale, psihice și adesea chiar fizice, la o viață pe măsura adevăratei lor firi. Nu se poate vorbi cu nepăsare atunci când în discuție este viața și mântuirea celuilalt, așa cum nu se poate legaliza ceva ce credința, tradiția și viața Bisericii a înțeles că este împotriva firii.
Mădălina Elena Afrăsinie: Dorința persoanelor de același sex de a se căsători cred că vine din ideea de protecție, atât a lui cât și partenerului de viață (mă gândesc la drepturile și obligațiile civile, comerciale etc).
Gândiți-vă la noi, cei care ”ne considerăm normali”..ne iubim soțul/soția? Dacă răspunsul este da, atunci vrem ca soțul/soția să fie protejat/protejată în ipoteza în care nouă ni se intâmplă ceva.
Şi vin și (mă) mai întreb ceva: avem nevoie de o hârtie care să ne confirme dragostea? Adică reducem căsătoria la un simplu certificat? Eu nu cred! Eu nu cred că acel certificat de căsătorie mă face să mă simt rău când soțul meu se simte rău, sau mă face fericită când soțul meu este fericit. Pentru mine, acel legământ făcut în fața Lui Dumnezeu este cel care contează. Restul sunt doar hârtii care ne ajută în încheierea de raporturi juridice cu diferite instituții și/sau persoane fizice.
Ion Bădoi: Mai este acceptată de către tineri imaginea că „misterul unirii indisolubile dintre un bărbat şi o femeie este imaginea unirii dintre Hristos şi Biserică” iar căsătoria creștină este „o mică biserică sau o imagine a Bisericii”?
Pr. Cătălin Eugen Păunescu: Cred că tinerii sinceri și curați trăiesc taina și frumusețea iubirii și a comuniunii, chiar dacă nu o pot defini în forma aceasta. Sunt familii de tineri pentru care prezența la biserică și împărtășirea copiilor sunt stări de normalitate și nu excepții comportamentale. Emoția prezenței la slujba Cununiei spune ceva din ceea ce viitoarea familie va înfăptui ca trăire creștină. Nu pot nega faptul că există și tineri pe care îi vezi în locașul de cult doar la slujba lor de cununie și atât, cununia reprezentând doar o simplă oprire de câteva zeci de minute înainte de dansul mirilor. În acest caz, multe disfuncționalități sunt previzibile.
Mădălina Elena Afrăsinie: Sincer? Nu cred. Sunt/suntem prea grăbiți ca să mai vedem frumosul din noi…
A consemnat
Ion BĂDOI
