În căutarea „omului total”.
Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia
Volum coordonat de Cristian Bădiliță și Basarab Nicolescu
„Cum se poate explica oare faptul că opera lui Vintilă Horia este aproape ignorată în România, un sfert de secol de la căderea comunismului? După 1989, s-a practicat o politică selectivă de recuperare a exilului prin concentrarea exclusivă pe trei nume: Eliade, Cioran și Ionescu. Nume importante precum Vintilă Horia, Stéphane Lupasco, Horia Stamatu, L.M. Arcade, Pius Servien, Matyla Ghyka sau Petre Sergescu au rămas astfel într-un con de umbră și nu în detrimentul operei lor, a cărei valoare nu scade cu trecerea timpului, ci în detrimentul noilor generații.”
„Volumul de față își propune să prezinte mai multe aspecte inedite ale vieții și operei unuia dintre cei mai importanți creatori ai exilului românesc din secolul XX. Titlul face aluzie la un proiect utopic, realizarea «omului total», adică împlinirea ființei umane la toate nivelurile (moral, intelectual, religios, dar și istoric, politic, erotic). […] Din păcate, nici după un sfert de secol de libertate nu dispunem de o biografie și de o monografie exhaustive consacrate operei acestui adevărat «extraterestru», născut la Segarcea și care-și doarme somnul de veci alături de Don Quijote de la Mancha. Autorii unor asemenea biografii/monografii ar trebui să cunoască nu doar cele patru limbi în care a scris Vintilă Horia (română, franceză, spaniolă, italiană), dar să fi asimilat și culturile respective.”
Cristian Bădiliță
Basarab Nicolescu
„Vintilă Horia n-a fost numai un scriitor de notorietate europeană (i s-a atribuit, cum se știe, Premiul Goncourt, în 1960, pentru romanul Dieu est né en exil, scris în franceză), ci și un personaj. Ca un înotător surprins de o furtună în largul mării, a fost smuls, răsucit și aruncat de istorie, cu o forță ieșită din comun, în cele mai imprevizibile direcții și n-a lipsit mult să și dispară în adâncuri. Nici după moarte nu și-a găsit liniștea, fiind blamat la scenă deschisă de abuzivul Institut «Elie Wiesel», pe baza unui verdict absurd, dat în 1946 de un tribunal stalinist (deci de o caricatură de tribunal). În timpul vieții, cu limitatele lui puteri omenești, Vintilă Horia a reușit în foarte mică măsură să corecteze această traiectorie biografică hazardată și periculoasă, dictată de împrejurări.”
Alex. Ștefănescu
Volumul cuprinde următoarele eseuri:
Cristian Bădiliţă, Basarab Nicolescu, „Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia”
Alex. Ștefănescu, „Povestea, fără happy-end, a vieții lui Vintilă Horia”
Basarab Nicolescu, „Cavalerul Cunoaşterii Ce Va Veni”
Florin Manolescu, „Vintilă Horia: un gândirist après la lettre”
Mihaela Albu, Dan Anghelescu, „Publicistica lui Vintilă Horia în perioada interbelică”
Mihaela Albu, Dan Anghelescu, „Eseistul Vintilă Horia în revistele exilului românesc”
Marilena Rotaru, „Vintilă Horia în dosarele Securității”
Marilena Rotaru, „Dosarul Premiului Goncourt 1960”
Corin Braga, „Vintilă Horia. De la comparatist la «omul total»”
Ioana Costa, „Epistolarul latin şi Dumnezeu s-a născut în exil”
Lucian Dîncă, „Platon reinventat de Vintilă Horia: Scrisoarea a şaptea”
Claudia Drăgănoiu, „Rosinanta, eşarfa galbenă şi pietrele din Montparnasse: detalii de pe un crochiu cu femei din Itaca”
Alina-Elena Costin, „Jurnalul unui ţăran de la Dunăre – sensuri şi cititori”
Liviu Marius Ilie, „Ștefan cel Mare în romanul Mai sus de miazănoapte”
Iuliu Cristian Arieşanu, „Călătorie spre centrele pământului. O lectură antropologică”
Cristian Bădiliță, „«Dialogurile» lui Vintilă Horia. Călătorie la centrele pământului şi dincolo de vizibil”
În anexă este reprodus un text semnat de Vintilă Horia – „După treizeci de ani”
Volumul cuprinde o „Bibliografie Vintilă Horia” alcătuită de Basarab Nicolescu
Volum disponibil după data de 30 martie 2016.
NOTĂ!
Fiind în imposibilitatea de a atașa scrisoarea „video” adresată de d-l Cristian Bădiliță distinsei doamne Marilena Rotaru, ”în numele libertății de exprimare și a libertății ACTULUI ȘTIINȚIFIC de recuperare a istoriei României”, atașez transcrierea acestei scrisori ”în semn de sprijin pentru libertatea de exprimare si ca omagiu adus Memoriei exilatilor români, exilati din cauza unui regim criminal”.
Dragă Marilena,
Din motive subiective nu pot participa la acest al doilea centenar Vintilă Horia. Îmi permit să amintesc că Vintilă Horia (Caftangioglu) s-a născut pe 18 decembrie 1915, nu pe 30 martie 1916. Limba română are, şi ea, drepturile ei, în primul rând pe acela de a i se respecta sensul cuvintelor. Nu poţi organiza un „centenar” decât la exact o sută de ani. Se ştia de o sută de ani când s-a născut cel mai important romancier român de limbă franceză şi spaniolă din secolul XX. Noi, cei care am organizat şi realizat colocviul de la Craiova, am lansat campania încă din august 2015. Faptul că, dintre toate instituţiile aşa-zisului „stat român” doar Biblioteca Judeţeană din Craiova, prin eficientul ei director, dl Lucian Dindirică, a răspuns cu promptitudine şi entuziasm la iniţiativa mea, dovedeşte, o dată în plus, că exilul lui Vintilă Horia a fost şi este meritat.
Există, încă din 2005, un Institut pentru Memoria (nu pentru Uitarea) Exilului Românesc; există, încă din 1990 , un Institut Cultural Român. Există şi o Academie română, de un secol şi jumătate. Toate plătite din banii contribuabililor ROMÂNI. Ei bine, cum se face că, deşi aceste aşa-zise „instituţii” există (iar menirea lor este tocmai aceea de a onora valorile româneşti) nu s-a găsit decât un patrolog semiexilat, „şomer în ţara lui”, ca să parafrazez un amic sud-coreean, şi o Biblioteca din Provincie, care să onoreze, la timpul cuvenit, centenarul unuia dintre cei mai importanţi creatori europeni din secolul XX?
Rezultatul acestui colocviu este volumul În căutarea „omului total”. Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia, pe care l-am coordonat şi îngrijit împreună cu domnul Basarab Nicolescu, de care mă leagă un vechi exil şi mereu înnoite deziluzii. Volumul e o tentativă de a prezenta publicului românesc toate faţetele unei opere magistrale: de la publicistică şi literatură până la eseistică şi teologie. Iarăşi o constatare tristă: nici după un sfert de secol de libertate opera lui Vintilă Horia nu a fost tradusă integral şi editată profesionist în România. Şi nu Vintilă Horia este cel care pierde. Mă bucur că Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea, a preluat ideea unei Serii de autor, în care vor apărea, curând, remarcabilul Jurnal al unui ţăran de la Dunăre, în traducerea doamnei Doinei Jela, precum şi reeditarea romanului Cavalerului resemnării în superba traducere a doamnei Ileana Cantuniari.
Două informaţii inedite publicului: Cristina Horia, fiica scriitorului, a donat, la sfârşitul anului trecut, toată biblioteca tatălui ei Bibliotecii Naţionale a Spaniei din Madrid: peste 80 de cutii, 14 fiind deja dispoziţia cercetătorilor (se poate consulta site-ul Bibliotecii la „fondul Vintilă Horia”). De ce este importantă această bibliotecă? Aşa cum mi-a explicat, la un moment dat, chiar Vintilă Horia, cărţile erau dispuse bibliografic, în aşa fel încât cine doreşte să afle ce volume au fost consultate pentru redactarea Scrisorii a şaptea sau a Unui mormânt în cer nu are decât să parcurgă rafturile acestei biblioteci. O mană cerească pentru istoricii şi critcii literari!
A doua informaţie: tot prin intercesiunea Cristinei Horia, pe care n-am încetat să o pisălogesc cu afecţiune de opt luni de zile, am descoprit alte două manuscrise inedite (pe lângă Memoriile unui fost Săgetător). Este vorba de un jurnal în franceză, intitulat, Journal de la fin du cycle. Notes sur l’exil de Dieu (Jurnalul unui sfârşit de ciclu. Note despre exilul lui Dumnezeu), 244 pagini, precum şi de un eseu teologic, tot în franceză, de 150 de pagini, intitulat La croix (Crucea). Ambele inedite sînt în curs de „procesare” (mi-au fost expediete prin poştă). Sper că Silvia Colfescu nu va merge la culcare, în această seară, până când nu o va contacta pe Cristian Horia.
Dragă Marilena,
Închei mulţumindu-vă, ţie, lui Basarab Nicolescu şi celorlalţi coautori ai volumului În căutarea „omului total” pentru ardoarea cu care apăraţi grăuntele de speranţă din România. Cu cît va fi mai călcat în picioare cu atît acest grăunte va încolţi mai iute şi va rodi mai frumos. E primăvară şi Hristos a înviat (cel puţin pentru noi, cei care nu sărbătorim şi Paştele după modelul sovietic).
CRISTIAN BĂDILIȚĂ
