Categorized | Limba română

HORIA MUNTENUŞ – Ritualuri de iniţiere

Posted on 20 October 2016

Dan Lupescu

Lansare de carte transilvană, joi, 20 octombrie 2016, ora 16,

la Biblioteca Judeţeană ,,Aman” – Dolj

HORIA MUNTENUŞ – Ritualuri de iniţiere

horia-muntenus 

         Logodit cu Logosul, clujeanul Horia Muntenuş poartă – în inimă, în minte şi în suflet -, înainte de toate, darul divin al Poeziei: ,,sarea tuturor marilor idei”, cum a definit-o Nichita Stănescu.

Pasionat de creaţia genialului Constantin Brâncuşi – cel care, întorcând, acum un secol şi un deceniu, sculptura la izvoarele ei primordiale, a fost declarat cvasi-instantaneu ,,părintele sculpturii moderne mondiale” -, Horia Muntenuş nu avea cum să nu se adape din oceanele  culturii tradiţionale, din lumea basmelor şi a eresurilor româneşti, din tărâmurile fabuloase ale miturilor şi istoriei, studiind cu temeinicie ,,organigramele” Kogaionului şi Olimpului, filosofia elenă şi Panteonul grec, asumându-şi, ca pe un botez, tainele celei mai vestite şcoli de iniţiere spirituală de pe Terra, consacrată sub denumirea de Şcoala Zamolxiană – şi care, de acum 3.500 de ani, a fiinţat în Dacia preistorică, se perpetuează şi astăzi în spaţiul României, adică în câtimea care ne-a mai rămas din strălucitoarea Dacie multimilenară.

 Scriitor şi jurnalist, editor şi scenarist, regizor şi producător de filme, efervescentul creator şi om de cultură din Cluj-Napoca este autorul a 11 volume de versuri, al unui studiu de o profunzime şi de o noutate uluitoare despre titanul din Hobiţa: ,,Dincolo de BRÂNCUŞI, al unui roman, în care sondează spaţiile vibrante de ,,Dincolo de stelele reci”, a două filme documentar-artistice: ,,Un arbore la mijloc de lume – Constantin BRÂNCUŞI(34 de minute), realizat în 2009, respectiv, ,,Calea Eroilor – Istoria unei capodopere(240 de minute), din anul 2012. Alături de Cornel Manolache, dar în creaţii cinematografice diferite, este  autorul celor mai percutante şi expresive evocări vizuale ale lui BRÂNCUŞI, clasat de experţii occidentali şi orientali pe locul al cincilea în topul celor mai importanţi o mie de plasticieni ai lumii din mileniul al doilea.

Poemul cinematografic ,,Refren: Lili Marlene(22 de minute) l-a lansat pe piaţă în anul 2010, Horia Muntenuş apărând pe genericul acestuia în ipostazele de producător, regizor şi scenarist.

Dar, aşa după cum apreciază, cu justeţe, exegetul Vasile Gogea, care îl cunoaşte de mai bine de trei decenii: ,,Horia Muntenuş este în primul rând poet. Un nesupus, veşnic revoltat, insurgent, la nevoie chiar revoluţionar, veşnic pus pe mari tulburări ale ordinii (injuste, sclerozate, prea „încete”), anarhist cu vocaţia reprimată a ordinii morale şi estetice, perpetuu întemeietor de „mişcări”, îndrăgostit de Brâncuşi, Zalmoxe şi alte mituri născătoare de noi „religii”, autor de volume de poezie, eseuri de hermeneutică şi mitologie, întemeietor de reviste literare, autor de manifeste literare, „bătător” de medalii şi însemne, un boem intermitent – cu pauze de „cuminţire” şi „pocăinţă” în bibliotecă –, gata de mari risipe, prieten şi „trădător” de prieteni, gata să stea până în zorii unei zile incerte alături de chiar maestrul pe care îl contestă.”.

Despre cel mai lung, percutant film, cu vădite accente polemice, realizat de Horia Muntenuş -, criticul de specialitate Ioan Pavel Azap afirmă categoric:  „Calea Eroilor – Istoria unei capodopere prezintă geneza ansamblului monumental de la Târgu Jiu, simbolistica şi semnificaţia lui, locul acestuia în cadrul patrimoniului cultural al umanităţii, dar şi, într-o abordare care nu se rezumă la simpla consemnare a faptelor, un moment controversat: avatarurile restaurării ansamblului brâncuşian între anii 1996-2000, restaurare care s-a desfăşurat după un proiect iniţiat şi coordonat de Radu Varia. Nu intru în detalii: ar fi nevoie de un comentariu prea amplu, riscând să devină plicticos şi irelevant, dar şi pentru că nici un comentariu nu ar putea acoperi amploarea şi toate dimensiunile, sugestiile, ipotezele ideatice ale filmului. Vreau doar să precizez că Horia Muntenuş foloseşte materiale de arhivă, dar, îndeosebi, imagini filmate, parte dintre ele chiar de către sine, special pentru Calea eroilor, şi, fapt extrem de important, filmul pune în circuit imagini şi documente inedite sau foarte puţin cunoscute. Filmul, un documentar autentic, cu momente de reală virtuozitate regizorală, este opera unui autor matur, care şi-a însuşit „pe teren” tehnica (şi arta) naraţiunii cinematografice.”.

Girându-i debutul literar în revista ,,Napoca Universitară”, prozatorul şi brâncuşiologul Constantin Zărnescu, îl prezenta în următorii termeni, în anul de graţie 1985: ,,Horia Muntenuş ne îndreptăţeşte speranţa într-un poet de o înaltă fineţe, inventator-constructor de lumi de cuvinte, fragile, delicate, serafice, asemenea acelor cristale din bijuterii.”.

,,Poesiaeste genericul sub care, acum, în 2016, îşi reuneşte, într-un volum antologic de autor, cele zece apariţii editoriale din 1991 şi până în prezent. Văzând lumina tiparului în condiţii admirabile, la Editura Azbest Publishing, din Arad, antologia lirică a lui Horia Muntenuş include cinci nume de referinţă în colofon: lector de carte – Petre Nicolescu; coperta – Florin Părăvan; prefaţa – Maria Rădulescu; postfaţa – Sanda Misirianţu; tehnoredactarea: Accent Studio, Cambridge, United Kingdom.

În spaţiul sacru al acestei antologii nu se intră oricum, printr-o banală uşă de mucava ori sărind vreun pârleaz din nuiele de răchită, ci pe sub bolta serenisimă a două moto-uri. Primul e cules din ,,Proverbele lui Solomon-, te avertizează  că eşti pe punctul de a intra pe un tărâm unde nu-i de şagă şi te copleşeşte prin faldurile oceanului de meditaţie profundă în care te cufundă: ,,Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, pe care nu pot să le pătrund cu mintea: urma acvilei pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corabiei pe mare şi calea bărbatului către fecioară”. Cele patru metafore pot constitui tot atâtea definiţii ale demersurilor lirice ale poetului Horia Muntenuş şi ale viziunii sale asupra magicei Poesia.

Al doilea moto pare mai tare criptat decât primul şi este semnat de Gerhard Dorn: ,,Soarele este invizibil în oameni, dar pe Pământ e vizibil şi totuşi ambii descind dintr-unul şi acelaşi Soare”. Sună cât se poate de tainic această inscripţie pe poarta masivă, de stejar, ferecată în oţel, de la intrarea în Cetatea poeziei lui Horia Muntenuş. Şi ne duce cu gândul la hotărârea epocală luată şi mărturisită de Prea Bunul Dumnezeu, atunci când a rostit: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Facerea 1:26).

Pagina cu genericul şi cu cele două moto-uri au, probabil, şi rol de capitonaj, de pregătire pentru trecerea pe sub drapajul unei cortine de catifea, grea de tâlcuri, de culoarea cardinală a purpurei ori a vişinei putrede. Ne referim la poemul intitulat, în aparenţă sec,  ,,Azi” – care ne trimite instantaneu la o practică inoxidabilă a lui Nichita Stănescu: după semnătura sa olografă, niciodată nu preciza data, ci scria mare, cu litere vultureşti, tăiate parcă în marmura eternităţii: ,,AZI”. Credem că Nichita alesese acest fel de datare (de eternizare!) a autografelor sale tocmai pentru a atrage atenţia – comilitonilor, contemporanilor şi urmaşilor săi – că numai AZI trăim, numai AZI contează, ziua în care Dumnezeu a rânduit să respirăm acelaşi aer cu el, cu Nichita, semizeul ,,Necuvintelor”, Poetul cel frumos ca umbra unei idei: clipa prezentă, prezentul pe care se cuvine să-l valorificăm plenar, să nu-l irosim, ci, dimpotrivă, să-l metamorfozăm, tainic şi grabnic, în prezent continuu, în veşnicie la purtător, celestă…

Dar iată cât de înşelător terestru caligrafiază Horia Muntenuş poema sa de 18 carate, ,,Azi”: ,,Pe trotuar înaintea mea/ La trei metri distanţă/ O femeie fericită/ Îşi legăna torsul păşind/ Lăsa urme mersul ei pe retină/ Şi un parfum.// Eu am grăbit pasul/ M-am strecurat printre pietoni/ Am trecut pe lângă ea/ Şi am mers înainte/ Fără să îmi întorc capul/ Până când m-am înşurubat deodată/ Şi-am rămas pironit în faţa unei vitrine/ Şi atunci am avut răgazul/ Să îi privesc zâmbetul pe buzele roşii/ Ochii hipnotizaţi/ Cum legănându-şi coapsele/ Venea ea înspre mine.”…

Cine vede în aceste versuri ,,permanenţa stării de euforie a artistului” înseamnă că s-a născut orb pentru sensurile din străfunduri, pentru jocul de lumini, umbre şi penumbre, pentru sugestiile de mare rafinament, subliminale.

                                                                                          ( Va urma)

                                                     DAN LUPESCU

                                                                                         Craiova, 13-19 octombrie 2016

dan-lupescu

Arhiva

Activitate

Vizite: