GRIGORE VIERU
14 Februarie 1935 – 18 Ianuarie 2009
Salvaţi-vă prin limbă
S-au otrăvit pe văi izvoare
Şi mierea adunată-n floare.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!
S-a otrăvit privighetoarea
Şi firul ploii şi ninsoarea.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!
S-a otrăvit dulceaţa poamei
Şi laptele din sânii mamei.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!
Basarabie cu jale
În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dînsul
Decît pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie!
„Ca grîul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!
În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frămîntă
Cînd un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cîntă.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie,
„Ca grîul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!
Mi-e dor de tine, mamă
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!
Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
Iartă-mă…
Iartă-mă, Doamne,
că-ţi hulesc pâinea…
Dar orice pită
e o gură fără cuvânt.
Nu te mai pot vedea
de atâta fum
în care pâini se coc!
De ce nu ne-ai dat
altceva-n loc?
De pildă, raza de soare,
pe ea să o ronţăi blând,
iar cine îşi doarme ziua,
să rămâie flămând.
Stăpâne,
mi-i gura pecetluită
c-o pâine.
