12.7 C
Roșiorii de Vede
joi, aprilie 25, 2024

GRIGORE VIERU, LACRIMA LIMBII ROMÂNE

„O spun să mă audă şi plin de floare pomul
Si din mormânt voi spune mulţimii adevărul”

grigorevieruGrigore Vieru a fost, este, şi va fi, nu numai un excepţional poet, dar şi o mare şi profundă conştiinţă românească. Una dintre puţinele conştiinţe întregite ale neamului românesc. De o generozitate nemaiîntâlnită, de o blândeţe pe care i-o recunoşteau şi aprigii săi duşmani, Grigore Vieru nu a încetat să-şi strige cu vocea-i domoală , dar pătrunzătoare şi vehementă,
speranţa în limba română, ca singura salvare a
tragicului neam românesc:

„S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!”

Casa părintească este, în gândul rostit de Poet, chiar Basarabia, Casa sfântă pe care trebuie s-o dăruiască întreagă Părinţilor Strămoşi, ca pe o rugăciune rostită duminica, în  aşteptarea Prutului cel limpede transformat în „Pod întins peste Întreaga Ţară”.

gvieru-purtat-de-prieteni

Se dăruia nu numai în vers, ci şi în atitudini de verticalitate românească, răspuns la atacurile străinilor, dar mai ales ale contemporanilor săi concetăţeni, cozi de topor aflate în soldă păgână. Aştepta semne şi de la fraţii din Ţară, dar ei aveau alte preocupări, erau politicieni, ei erau europeni, nu se împiedicau de o fărâmă de ţară înfăşurată în sârmă ghimpată. În marea lui dragoste pentru Ţară, Poetul îşi asumă timid şi trist această realitate, ca pe o nerealizare personală, ca pe o înfrângere pe care nu doreşte să o împartă cu nimeni:

„Şi tace ţara şi-aşteaptă în tăcerea mea iubitoare, nescandaloasă.”

nicolae-botgros-tricolor-la-brat

Cu două zile înaintea teribilului accident, în  14.01 2009, ora 11,27, mi-a răspuns la urările  mele, mi-a vorbit blând, m-a asigurat de sprijinul Domniei Sale în temerara acţiune de a ne spune OPINIA, mi-a făgăduit epistole  săptămânale pentru  săptămânalul în  care-i aducem acum umilul nostru omagiu, dar tot versurile sale ne sunt speranţe şi adânci hotărâri de a continua:

„Răbdăm. Dar totul, negreşit,
Pe lume are un sfârsit,
Un capăt toate au sub cer:
Răbdare, umilinţi, tăceri…
Da, totul are un sfârşit! Suntem. Venim. Am răsărit!”

Grigore Vieru nu este doar Lacrima Limbii Române, ci şi Surâsul ei…

Ion BADOI

Testament

Dragi feciori, pe-acest pământ,
Nici eu veşnic nu mai sânt,
Nu sânt veşnic, voi pleca,
Unde voi mă veţi uita,
Şi de unde nimenea
Nu s-a mai întors cândva.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
M-au pândit jivinele,
M-a iubit şi binele.
Eu mă duc, copii cuminţi,
N-am averi să le-mpărţiţi.
Vă las numai visul meu
Care a trudit din greu.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.
Între voi, pe-a vieţii scări,
Să nu fie supărări,
Că zilele pe pământ
Aşa de puţine sânt.
Şi nu-i alt noroc mai drag
Decât fratele din prag.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.

Langa doină şi izvor
Nu-i uşor să-ţi fie dor,
Nu-i uşor să fii curat
Pe pământ înstrăinat.
Vă las dorul cel durut
Şi nădejdea de la Prut.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat.

Cuvântul Mama

Pruncii îl zuruie.
Bătrânii îl visează.
Bolnavii îl şoptesc.
Muţii îl gândesc.
Fricoşii îl strigă.
Orfanii îl lacrimă.
Răniţii îl cheamă.
Iar ceilalţi îl uită.
O, Mamă! O, Mamă!

Făptura mamei

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri Şi pământ.
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.

Doina

Ceva se-ntâmplă azi cu noi: Azi lacrimile sunt gunoi.
Eu mor pe cruce pentru ea, Iar lumea hohoteşte rea.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!
Din pâine iau, să pot zbura,
Cât de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt şi judecat
Că, trândăvind, m-am îmbuibat.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
În braţe cu mormântul meu.
Şi nu ştiu unde să-l mai pun
Să am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!

Tămâie si licheni
(Unor apărători ai stâlcitei limbi române numită „limba moldovenească’)

A murit tămâia,
Duhoarea stă să crească.
Ne-a umplut ca râia „Limba moldov’nească”.
Mi-a pierit şi somnul,
Pacea creştinească.
Mârâie spre Domnul
Limba moldov’nească.
O biată bătrână
N-are nici de pască.
Stă cu halca-n mână
Limba moldov’nească.
Îşi creşte frumosul Limba românească.
Îi arată dosul Limba moldov’nească.
Gângavă, tot linge Cizma muscălească.
Spre Evropi se-mpinge Limba moldov’nească.
Palidă mi-e faţa Sub un cer ce cască.
Îmi mănâncă viaţa Limba moldov’nească.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumină…
„Mă va plânge oare Limba cea română?!”

„Grigore Vieru rămâne permanent în memoria vie a Ortodoxiei româneşti”

„Luptător neînfricat pentru libertatea şi drepturile românilor, susţinător al conştiinţei de neam şi al valorilor creştine universale, omul de cultură Grigore Vieru rămâne permanent în memoria vie a Ortodoxiei româneşti, al cărui fiu duhovnicesc s-a considerat dintotdeauna. Într-o lume multiculturală ameninţată de pericolul dezbinărilor, patriotul Grigore Vieru şi-a dedicat întreaga viaţă idealului păstrării unităţii
româneşti prin credinţă, limbă şi cultură, dar şi cooperării între popoare şi culturi diferite. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să odihnească sufletul poetului Grigore Vieru întru Împărăţia Sa împreună cu drepţii, iar pe cei îndureraţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Domnului nostru lisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat” Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

DANIEL

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole