Categorized | Timp liber

GEORGETA LUCHIAN TUDOR VIAȚA – între psalm și rugăciune

Posted on 27 January 2021

 

Ecouri remanente:

 

                                          GEORGETA LUCHIAN TUDOR

                                       VIAȚA – între psalm și rugăciune

          La început a fost Cuvântul. Adică Dumnezeu. Logosul. Calea, Adevărul și Viața. Credința nestrămutată în aceste sfinte adevăruri au dăruit duh de armonie și înțelepciune, tărie lăuntrică și lumină celor două purtătoare de mir: Alice Voinescu și Georgeta Luchian-Tudor.

          Destinul cu totul aparte al celei dintâi profesoare universitare din România, în 1922, după ce refuzase catedra ce-i fusese propusă la o universitate nord-americană, Alice Voinescu* i-a șocat și cutremurat, i-a captivat și cucerit într-atât pe scriitorul Gheorghe Truță și pe actrița Georgeta Luchian-Tudor încât primul și-a asumat misiunea de maximă noblețe de a scrie o piesă de teatru: „Alice nu știe să moară”, în care rolul protagonistei și l-a asumat Doamna Luchian-Tudor.

Sub direcția scenică a experimentatului regizor Mircea Cornișteanu, în cadrul scenografic polifuncțional, creând multiple spații de joc, inclusiv pe verticală, conceput de Viorel Penișoară-Stegaru, în atmosfera, nu rareori halucinantă, susținută de sarabanda luminii angelice sau explozive ori sfâșiate, aproape sângerânde, a halourilor brumate sau a oceanelor de beznă strunite de Dodu Ispas, în sonorizarea lui Valentin Pârlogea și, pe ansamblu, în regia tehnică a lui Mircea Vărzaru –, actrița Georgeta Luchian-Tudor (Alice) se dezlănțuie – nu vulcanic și intempestiv, ci, dimpotrivă, cu grație și aristocratică delicatețe, cu dezinvoltură și admirabilă feminitate, izvorând din trunchiul viguros al unei personalități puternice, prin datele profesionale și morale, prin încrederea în îngerul păzitor, credința nestrămutată în Dumnezeu și în valorile cardinale: românești, europene, universale.

 

Printr-o subtilă artă a dozării efectelor, prin valorificarea virtuților vocii sale de o căldură și prospețime inconfundabile, a limbajului gestual și corporal, a expresivității privirii și chipului, Georgeta Luchian-Tudor ne oferă un remarcabil recital actoricesc, cu indubitabile vibrații de regal sub luminile rampei.

Atât de bogate, diverse și covârșitoare – prin profunzimea trăirii artistice și măiestria transmiterii fiorului dramatic – sunt stările de spirit, stările sufletești pe care le induce fermecătoarea, cuceritoarea Doamnă Luchian-Tudor, încât nu ne putem abține să nu calchiem extrem de semnificativa înșiruire caligrafiată de regizoarea Sorana Coroamă-Stanca, desemnând labirintul condiției umane a protagonistei: „Femeia. Feminitatea. Strigătul. Șoapta, nesiguranța, ezitările, contradicțiile, chemările, dorul, scânteierea, fericirea, singurătatea, acceptarea, dragostea”.

*

Cu imensa părere de rău că, vrând-nevrând, vom fi martorii încă unui semn de retragere dincolo de faldurile grele de istorie ale cortinei Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, resimțim nevoia de a mărturisi că prima scenă din Bănie va fi mai săracă, de mâine, nu doar cu una dintre vocile sale de aur și cu o prezență feminină de o calitate greu egalabilă, ci mai săracă fi-va cu spiritul nobiliar al un Om între oameni, pentru care viața a fost, este și rămâne-va o firească pendulare între psalm și smerita rugăciune.

 

Vă mulțumim, Preabună Doamnă Georgeta Luchian-Tudor. Seara aceasta o vom păstra în memorie aidoma aceleia de acum trei decenii, când, tot într-un decembrie luminat de Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, violonista Lola Bobescu, celebritate mondială, revenită fugitiv la obârșii, concerta, sub bagheta unchiului său, Constantin Bobescu, pentru cea din urmă oară la Filarmonica de Stat din Craiova.

 

 

 

*Alice Voinescu s-a născut la 10 februarie 1885 în Turnu-Severin. Doctorat la Sorbona (1913), în litere și filozofie, cu o teză despre Immanuel Kant (publicată în românește abia în anul 1999). Personalitate eclatantă, de notorietate europeană, a cărei absență era de neconceput, vreme de un deceniu și jumătate, în anii 1925-1939 (așadar până la declanșarea celui de-al doilea război mondial), de la celebrele, în epocă, decade din Pontigny (Fran]a), în compania renumiților André Malraux, Roger-Martin du Gard, André Gide, Francois Mauriac, Ernest-Robert Curtius. Destin secerat nemilos (în anii ciumei bolșevice, ai stalinismului feroce, adus pe șenilele înveninate ale tancurilor sovietice) prin pensionarea forțată din 1948, arestarea din 1951, detenția de 19 luni, fără a fi fost vreodată judecată, și surghiunul (domiciliul for]at) într-un sat din Moldova, până în 1954.

 

(Medalion publicat în revista „Lamura”, decembrie 2006)

*

…Dar acum, în acest înfrigurat ianuarie 2021, nu vă mai putem ruga decât să

vegheați, de acolo, de sus, ca „Dinastia Tudor” să lăstărească mereu, întru nemurirea

Spiritului Olteniei, definit de Adrian Păunescu drept spiritul românesc

la modul absolut!

Și vă mai rugăm să ne reamintiți, mereu, mereu …că suntem, cu toții, praf de stele.

 

 

 

DAN LUPESCU

 

Arhiva

Activitate

Vizite: