11.6 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, aprilie 20, 2024

FRĂŢIA PRIVILEGIAŢILOR

DECLARAȚIE POLITICĂ

FRĂŢIA PRIVILEGIAŢILOR

sen-mocanuÎn primele ore ale audierilor de către comisiile parlamentare de specialitate a candidaţilor propuşi de premierul desemnat Iulian CROITIRU, „frăţia privilegiaţilor”, adică liderii PSD-PNL-UDMR, a scârţâit grav în sensul că atât de mult trâmbiţata majoritate de 65% s-a dovedit a fi o…minoritate. Şi asta pentru că, aşa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori, au fost parlamentari care au votat pe bune, după cum au crezut ei că trebuie să voteze. În acest fel, în ciuda ameninţărilor vitriolante ale liderilor Coaliţiei Grivco, candidaţii Vasile BLAGA – pentru Ministerul Dezvoltării şi Bogdan AURESCU – pentru Ministerul Afacerilor Externe au primit aviz favorabil. A fost momentul când au intrat în scenă greii PSD și UDMR care, desfiguraţi de atâta furie, au dat buzna la toate comisiileşi, fără nici o jenă sau respect pentru instituţia Parlamentului, de faţă cu toată lumea(dar şi cu presa centrală care, iată, tace mâlc!) şi-au ameninţat într-un mod abject proprii colegi să nu mai iasă din rând şi să-i trântească pe toţi, indiferent de prestaţie!!!  Din acel moment, toate avizele au fost negative, cu toate că stenogramele stau mărturie că absolut toţi candidaţii la funcţia de ministru, la zecile de întrebări ce li s-au adresat în cascadă, cu calm şi profesionalism au dat răspunsuri directe, clare şi la obiect. În plus, au îndurat cu stoicism şi cu demnitate toate mojiciile şi jignirile debitate de o serie de bănicioi care, lipsiţi de caracter, de ani buni pângăresc imaginea Parlamentului.

Acum, „frăţia privilegiaţilor”, sigură de victoria în alegeri a lui Traian BĂSESCU, face orice îi stă în putinţă pentru ca acesta să nu ajungă în situaţia să poată dizolva Parlamentul, fiindcă se teme ca de moarte de eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate. Iar la acestea se poate ajunge dacă, într-un interval de 60 de zile, două încercări de formare a Guvernului sunt respinse, prin vot, în Parlament. De aceea, deşi încă înainte de a-i cunoaşte componenţa şi programul au anunţat cât se poate de categoric că vor trânti guvernul propus de CROITORU, acum ameninţă că vor amâna votul programat pentru miercuri 4 noiembrie, până când premierul desemnat va numi alţi candidaţi de miniştri în locul celor „respinşi” de comisii, dar a-l căror vot este consultativ!  În realitate, trag de timp spre a evita pasul spre anticipate, respingerea primei încercări de formare a Guvernului! Iată cum, sperând să câştige puncte, au aruncat ţara într-o criză inutilă, fără a avea o soluţie constituţională de ieşire.

Astăzi, cel mai mare pericol care ne pândeşte este această „frăţie a privilegiaţilor” care, orbită de interesele ei meschine, riscă să arunce România în trecut, precum mineriadele lui Iliescu din anii ’90. Timp de 20 de ani, „sistemul ticăloşit”s-a ascuns în spatele unor politicieni corupţi şi grupurilor lor de interese nelegitime. Acum se ascunde în spatele lui M.Geoană, C.Antonescu şi, mai nou, al lui K.Iohannis folosiţi pe post de paravan. Dar păpuşarii – Voiculescu, Patriciu, Vântu, Verestoy, Vanghelie, Dragnea, Fenechiu, Mazăre, Oprişan – stau în umbră şi de acolo încearcă să blocheze investirea Guvernului CROITORU, reforma sistemului de pensii, referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari, reforma fiscală, în general reformarea României.

De aceea, fac apel la toţi parlamentarii de bun simţ din PSD, PNL şi UDMR să ceară liderilor ca, prin deciziile lor, să nu lungească la nesfărşit o criză politică inutilă pe care tot ei au generat-o. Mai mult, cer aceloraşi colegi să voteze după cum cred ei că este mai bine pentru cetăţenii din colegiile în care au fost aleşi, nu pentru şefii lor, mai mult sau mai puţin afişaţi, care se tem că-şi vor pierde privilegiile şi, odată cu acestea, puterea lor de influenţă. Românii încă mai contează pe responsabilitatea parlamentarilor din toate partidele, pentru a stopa criza politică, astfel încât cabinetul Croitoru să primească votul de încredere al Parlamentului şi să treacă cât mai repede la gestionarea treburilor ţării ce nu mai pot fi amânate:  negocierile cu FMI şi adoptarea în continuare de măsuri care să menţină stabilitatea economică.  FMI ne cere un guvern legitim şi stabil. Prin votul dumneavoastră, stimaţi colegi, Guvernul Croitoru poate ajunge un guvern legitim, capabil să asigure stabilitatea României.

Alexandru MOCANU

Senator PD-L de Teleorman

31.10.2009

Articole Conexe

Ultimele Articole