FLORIN MĂCEȘANU –
Năucitorul pictor de la răspântii…
Surâzător și tandru ca „trestia gânditoare” (a filosofului
francez Blaise Pascal), Florin Măceșanu ni se dezvăluie, azi,
în ipostaza de artist plastic bulversant, cu un univers cromatic
de un dinamism dezarmant, aflat într-o expansiune pe cât de
contrariantă, pe atât de cuceritoare.
Afișul expoziției de la Galeriile Cromatic (str. Al.
Macedonski nr. 18, Craiova) ale Centrului Județean Dolj
pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, care
are vernisajul în ziua de joi, 14 Iulie 2022, frapează prin mai
multe elemente:
1. Imaginea șocantă a unei mâini ce se naște din haos,
nehotărâtă, parcă, în a se rezuma la a indica o anume direcție,
dar și în a exprima o șovăitoare căutare… ;
2 – Sugestia care ne răsare, instantaneu în inimă, este
aceea că Florin Măceșanu vrea să ne sugereze, neapărat, o
fulgurație din viziunea cosmogonică a Poetului nostru
Național, MIHAI EMINESCU, care, în Scrisoarea I, include
moartea universului, zugrăvită cu paletă expresivă atinsă de
aripa geniului:
„În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte:
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori, întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvîrl rebeli în spaț
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați ;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit ;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie,
Căci nimic NU se întâmplă în întinderea pustie
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…” ;
3. Pe cât de sec, pe atât de îndrăzneț matematic,
asemenea unei ecuații integrale, inventată de autorul primului tratat din
lume dedicat (de Traian Lalescu) acestei enigme a universului: Ecuația Integrală -, titlul
afișului – Acest altceva – este, de asemenea, plin de tâlcuri,
încifrate strașnic, culese, parcă, din inima fizicii cuantice ;
4. Menționarea sculptorului Emilian Popescu drept
curator al expoziției lui Florin Măceșanu ne îmbie la încă o
zare de lumină misterioasă, ținând cont că Meșterul (Emilian
Popescu) este – în linia lui BRÂNCUȘI – cel mai puternic
artist vizual care sculptează cu Lumină celestă, în întrupări de
marmură căreia știe să-i inculce harul, harul Duhului Sfânt ;
5. Alegerea zilei de 14 Iulie ca dată a vernisajului ne
stârnește întrebarea: NU cumva Florin Măceșanu vrea să ne
sugereze că universul picturii sale se poate Înălța chiar și în
ziua Căderii Bastiliei (1789) și a consacrării ghilotinei ca
expresie a decăderii spiritului revoluționar francez într-o Comună
din Paris și într-o …comunardă, jalnică năruire a idealurilor candide ? ;
6. Expoziția pe care o deschidem acum constituie,
totodată, cel mai inspirat cadou pe care mirabila Amelia
Loredana Etegan, manager general al Centrului Județean Dolj
pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, îl
dăruiește prințului său, Mihai, născut în urmă cu 11 ani, în zi
toridă de vară oltenească înfocată: 6 Iulie 2011.
*
* *
Înainte de a poposi temeinic în ghemul de noduri și
semne al expoziției de pictură a lui Florin Măceșanu, vă rog
să-mi îngăduiți, prieteni, a-i creiona un succint portret.
Verbul care-l reprezintă plenar și care-l mistuie neîncetat
este A FI. Cerebralitatea sa constituie o veritabilă pavăză.
Culoarea care face să-i clocotească sângele în artere și în
vene este roșul, în nuanțele sale cele mai vii.
Extrem de dinamic, sociabil, temerar și cu o tărie de
caracter exemplară -, Florin Măceșanu se avântă până în
…pânzele albe pentru a-și atinge țintele nobile.
O demonstrează, plenar, și prezenta sa expoziție, în care
pare să-și forțeze limitele pentru a-și proba (sieși, înainte de
toți și de toate) că dispune de o disciplină riguroasă chit că se
aventurează – în sens primordial pozitiv ! – spre piscurile
picturii explozive și în tablouri de mari dimensiuni.
Pasionat de tot ceea ce creează și mândru cu măsură, dar
deloc mușcat de șarpele trufiei sinucigașe -, el NU poate
accepta, în ruptul capului, compromisurile.
Personalitatea sa puternică este demonstrată și de faptul
că a văzut lumina zilei la 17 aprilie 1949, sub aceeași
poziționare a astrelor ca atunci când s-au născut alți mari,
foarte mari artiști plastici ai lumii: Leonardo da Vinci,
Rafael, Goya, dar și lideri politici incontestabili (cu bune și
cu, desigur, rele !): Otto von Bismarck, Helmut Kohl, Nikita
Hrușciov.
Floarea sub a cărei corolă își definește viața este
margareta, care-l îndeamnă la perseverență și temeritate, la
clarviziune și prudență, la buna cumpănire în alegerea
opțiunilor.
*
* *
Tainele desenului, știința și arta de a stăpâni linia cu
înfiorări expresive le-a deprins în secția de GRAFICĂ din
Craiova, sub îndrumarea profesorului Gabriel Bratu, care a
fost, răstimp de vreo două decenii, vicepreședintele Asociației
Caricaturiștilor din România, adică …mâna dreaptă a
celebrului Ștefan Popa Popa’s, recunoscut drept Regele
Caricaturii Mondiale.
În tablourile sale, Florin Măceșanu se joacă
inclusiv cu timpul, purtând în străfundurile sufletului
său cugetarea eminesciană răscolitoare, conform căreia:
„Reprezentația e un ghem, absolut unul și simultan.
Resfirarea acestui ghem e timpul și experiența. Sau și un
fuior din care toarcem firul timpului, numai astfel văzând ce
conține. Din nefericire, atât torsul, cât și fuiorul țin întruna.
Cine poate privi fuiorul abstrăgând de la tors are
predispoziție filosofică.”.
Pornind de la această reflecție a Poetului Național, cu
evidente accente transcendentale, minunatul matematician,
specialist în Poetica matematică, Solomon Marcus, face o
trimitere incitantă la Louis de Broglie, din care decupează
ideea că Einstein imagina un univers în care „tot ceea ce
pentru noi constituie trecutul, prezentul, viitorul alcătuiește un
bloc, iar întreg ansamblul de evenimente succesive (din
punctul nostru de vedere – succesive) care constituie existența
unei particule materiale este reprezentat de o LINIE (s.n.).
Fiecare observator, prin scurgerea timpului său, descoperă noi
porțiuni ale spațiului-timp care îi apar ca aspecte succesive ale
universului material, deși în realitate ansamblul evenimentelor
care constituie spațiul-timp există încă înainte de a fi
cunoscut.”.
Theodor Codreanu glosează corect menționând că
ghemul, fuiorul lui Eminescu sunt blocul la care se referă De
Broglie, iar „scurgerea timpului său” se asociază cu deja
amintita meditație a lui Eminescu: „Resfirarea acestui ghem
e timpul și experiența”.
Despre timp și experiență, despre LINIE (deseori abia
perceptibilă), despre vibrație intempestivă și explozie
cromatică – direcționată, simultan spre TOATE punctele cardinale din sufletul său și
din univers! – grăiesc feciorelnicele tablouri reunite de Florin
Măceșanu în actuala sa expoziție.
*
* *
Din 1971 și până în prezent, Florin Măceșanu a fost
selectat să participe cu lucrări proprii în 20 de expoziții de
grup din Craiova, București, Alba Iulia, Vălișoara (Castelul
Templierului), Ploiești, Brașov, Rânca, Râmnicu Vâlcea.
Locuiește în Bănie, pe str. Mihail Străjan, adică în spațiul
spiritual căruia i-a asigurat o aură de noblețe inconfundabilă
prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, critic și istoric literar de neuitat, șef de
catedră la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, fondatorul Școlii doctorale „Al.
Piru”, directorul executiv al Revistei LAMURA (2001-2017).
Protagonistul expoziției actuale se află la a 13-a
personală de pictură (Craiova, Ploiești, Năvodari, Calafat,
Bechet, Ostroveni).
Este autorul a două albume: Clipe – 111 lucrări de
grafică, respectiv, Șoapte – 111 lucrări de pictură și al cărții de
scris și colorat pentru preșcolari: Alfabetul hazliu.
Din 1994, a ilustrat patru cărți de Janet Nică (Cocheta pasăre
din ochi, Baladă cu Miorițe, Un juvete printre pești, Alfabetul fistichiu), antologia
cenaclului Clepsidre: Zeii vegetației, precum și volumele
Recuperarea sinelui – de Any Drăgoianu, Pas în doi – de Violetta
Petre, Rezerve de suflet – de Livia Frunză, La cumpăna dintre milenii – de
Florin Petre Vasilescu.
De-a lungul celor 51 de ani de când a intrat în Agora
Artelor, a colaborat cu articole, poezie și grafică la revistele
Luceafărul, Tribuna, Ramuri, Dor de dor, Constelații
diamantine – la cea din urmă fiind, un deceniu, redactor
artistic (2009-2019).
*
* *
Actuala expoziție ilustrează, cum era și firesc, realitatea
că apogeul creativității constituie „apanajul aproape
exclusiv al maturității târzii” (Victor Ernest Mașek).
Deloc înlănțuit în atitudini și comportamente de libertinaj
-, Florin Măceșanu își descătușează personalitatea – în zecile de
tablouri de pe aceste simeze – printr-un joc imaginativ marcat de aerul
tare și proaspăt al libertății depline, de elanuri vitaliste
irepresibile, ca și de evidenta plăcere de a se cufunda în zările
contemplației roditoare.
El se află într-o neîncetată căutare a Sinelui său profund,
în scopul de a-și asigura PERPETUA renaștere a armoniei
lăuntrice, adică a tinereții fără bătrânețe și a vieții fără
moarte…
Pe urmele marelui estetician Jean-Marie Guyau -, Florin
Măceșanu se poate mândri cu faptul că are înțelepciunea și
rafinamentul de a proba, prin picturile sale, că frumosul
artistic NU i-a rămas „ceva exterior ființei și asemănător unei
plante parazite”, ci și l-a însușit „ca o deschidere a ființei, ca o
floare a vieții”.
Virtuțile cognitive ale picturilor lui Florin Măceșanu
țin de domeniul evidenței. Sunt percutante. Sunt cuceritoare.
Sunt convingătoare.
Stilul energic și solar, alert și plin de eleganță al
tablourilor sale denotă deschiderea amplă și îndrăzneala
gândirii sale creatoare, profunzimea spiritului său întrutotul
liber de prejudecăți și dogme.
Artistul plastic craiovean a reținut – de la Henry P. Stapp
(Conștiință și valoare în universul cuantic, 1987) – că esența omului rezidă
în capacitatea sa de a lua decizii care determină, în parte,
cursul procesului creator. Iar în creațiile sale, nu rareori
vizionare, pe care ni le oferă spre desfătare spirituală, nouă,
privitorilor și admiratorilor artei lui, ne transmite telepatic,
zâmbind cu subînțelesuri, că funcția de undă o are inclusiv
creierul nostru.
Din punctul de vedere al pictorului Florin Măceșanu,
omul NU mai poate rămâne cantonat în ipostaza de observator
pasiv, ci – în spiritul gândirii lui Stapp – condiția umană,
implicit, desigur, aceea a artistului, implică statutul de
participant activ la procesul de creație, un soi de coctail de
elemente personale și elemente cosmice. Sau, așa cum rezumă
Solomon Marcus într-un microeseu, omul este privit ca
persoană și cosmos !
*
* *
Dacă în partea de început a demersului meu am apelat la
un citat substanțial din Scrisoarea I de Mihai Eminescu -,
înțeleg să închei simetric, făcând recurs la un vers din
Scrisoarea IV: „Pân’ce soarele s-o stinge în
genunea cea adâncă” și la trei strofe din Luceafărul,
relevante asupra realității că moartea unui univers coexistă cu
geneza altuia, iar viața și moartea au caracter ciclic și
simultan:
1.
„Din sânul vecinicului ieri
Trăiește azi ce moare –
Un Soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăși Soare”. ;
2.
„Părând pe veci a răsări
Din urmă moartea-i paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște ” ;
3.
Și din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dintâi,
Cum izvorau lumine.”.
Consider că am înțeles cu toții că, din picturile lui Florin
Măceșanu, izvorăsc noi și noi galaxii de Lumină !
Răsar Constelații de TAINE spirituale și
filosofice,antropologice și estetice.
*
* *
În titlul acestui comentariu, am plasat sintagma cu virtuți
de judecată de valoare: „Năucitorul pictor de la răspântii…”
-, având în subconștient, fără să vreau, forța expresivă a lui
Victor Hugo, în care a rămas totdeauna „ceva de copil-minune
care caută să-i năucească pe clasici (…) printr-o anume
suplețe a talentului său”.
Parafrazându-l pe același Guyau, pot afirma că mâna lui
Florin Măceșanu este o gheară de leu, suplă și impetuoasă,
care se furișează în miezul de foc al culorilor, le stârnește,
parcă, pe unele împotriva celorlalte, iar, finalmente, le
plasează brusc, printr-o mișcare scurtă, dar extrem de sigură,
seniorială, în plină lumină.
Parcă, parcă NU poți niciodată să-l admiri îndeajuns, așa
după cum merită.
*
* *
Prin expoziția de la Galeriile Cromatic din Craiova -,
Florin Măceșanu ne convinge că a devenit un Voievod al
penelului, călcând țanțoș (dar fără pic de trufie) printre
galinacee fără aripi, fără pene, fără …respirație.
Protagonistul vernisajului de ASTĂZI este imunizat cu
esența esențelor noastre profunde: INOCENȚA – starea cea
mai fragedă a spiritului nostru – ȘI grav, ȘI ludic.
Florin Măceșanu poate fi inclus în Familia – mare și
semnificativă – a artiștilor plastici olteni care NU și-au propus
niciodată să se fălească, să se împăuneze xu te miri ce diplome
sofisticate.
În Craiova, Familia aceasta de spirite a numărat și
numără personalități precum Ion Hagiescu și Ilie Marineanu,
Ștefan Brădiceanu, Elisabeta Dorobăț, George Vlăescu,
Eustațiu Gregorian, Victor Pârlac, Alina Roșca, Suzana
Fâtânaru (bucovineanca noastră, strămutată la Timișoara), Emilian Popescu,
Viorel Penișoară-Stegaru, Vasile Buz, Marcel Voinea, Mircea
Irimescu, Rodion Gheorghiță -, dar și George Stoica (premii
internaționale mai ales în Franța, girat fiind de V. G. Paleolog, autorul primelor rei cărți
despre BRÂNCUȘI, una în franceză), Aurora Speranța Cernitu (cu încununări de
la Festivalul Internațional de la Veneția și de prin Marea Britanie), Iulian
Segărceanu, Aurel Petrescu, Nicu Wolf – cu toții creatori
autentici și originali, fiecare cu o anume forță expresivă.
Ei – cu toții, dar și fiecare în parte – au partea lor de Duh,
de înzestrare divină.
Și mai au înțelepciunea de a NU-și bomba pectoralii, de a
NU ieși ostentativ pe bulevardele vivandiere, ale afirmării
facile și nici pe acelea ale clamării valorii reale, pe care –
insist – fiecare o reprezintă, o are.
Dacă vreți, ei au înțelepciunea strămoșului nostru
ancestral: Gânditorul din Hamangia.
Au înțelepciunea țăranului român ADEVĂRAT -, adică a
Făurarului istoriei noastre de opt-nouă ori milenare, care știa
să se roage și să trudească.
Știa să stea de vorbă, tainic, cu bolta divină.
Știa să se boteze în praf de stele și în tril înrourat de
privighetoare.
Știa să citească rugul și CRUGUL ceresc.
Știa să are.
Știa să răsădească semințele veșniciei noastre.
Știa să cheme ploile roditoare – inclusiv prin CALOIAN
și prin PAPARUDE…
Știa, apoi, să culeagă, smerit, roadele, să le drămuiască
până la viitoarea recoltă.
Și mai știa, firește, să-i mulțumească totdeauna, pentru tot
și pentru toate, Prea Bunului Dumnezeu.
…Florin Măceșanu este un astfel de VOIEVOD al gliei
strămoșești și al spiritului Olteniei ne-pereche, adică al
Spiritului Românesc la modul absolut.
…Chiar dacă, jucându-se, se dedă și la tehnici digitale –
care nu-s chiar totdeauna sataniste -, se dedă, în portrete, la
realismul fotografic, ci NU la romantismul cosmic al
Voronețului și al lui Sabin Bălașa -, el rămâne artistul adevărat
al șevaletului.
Lucrările sale au – repet – vibrație cromatică, au lumină
celestă, au o anume rigoare a LINIEI și a desenului, au ZVÂC
și ZVÂCNET oltenesc.
Uneori, au chiar tonus de Căluș din Romanați.
Sunt vii, trăiesc, transmit fiorii esențelor de la
începuturile Lumii. Esențele primordiale.
Au sigiliul – uneori greu de descifrat – al INELULUI
VOIEVODAL care poartă un nume, un singur nume,
inconfundabil: Florin Măceșanu.
DOAMNE, dăruiește-i sănătate și inspirație, forță
creatoare și tenacitate !
Dăruiește-i, DOAMNE DUMNEZEULE, virtuți de
Anteu izvorând necontenit din Sfinxul Bucegilor, din Spiritul
monoteist al lui Zamolxe și al lui Zalmoxe, din Kogaionul
nostru Carpatin !
*
* *
Puneți mâna, dragii mei privitori, pe Abecedarul
Spiritului Românesc !
Puneți mâna și burta pe Carte, ca să NU rămâneți înafara
acestui Neam, înafara porților României care se tâlcuiește OM
ÎN RAI !
..//..
DAN LUPESCU
Craiova, 11-14 Iulie 2022