Dumitru Arizan, erou sau negustor înşelat?
Prin multe momente de cumpănă a trecut Roşiorii de Vede în seculara lui existenţă. Nu i-a fost deloc bine în anul 1821 când, după ce a fost desemnat de Tudor Vladimirescu ca loc de supraveghere a trupelor turceşti de la Dunăre, a fost ocupat şi incendiat de către otomani, dar nici în noiembrie 1916 când trupele germane, aflate în război cu statul român, au intrat în târgul de pe râul Vedea şi l-au ocupat.
La 13 noiembrie 1916, în timpul ocupării oraşului, se produce un eveniment care putea avea urmări dintre cele mai tragice asupra vieţii locuitorilor şi chiar a existenţei urbei. Nu se ştie de către cine este omorât un soldat german ( după unele surse, ar fi vorba de doi soldaţi germani, dar toate sunt de acord că soldatul sau soldaţii au fost omorâţi, însă nu se cunoaşte autorul sau autorii), şi de atunci evenimentele se succed cu repeziciune.
Comandantul trupelor germane nu stă pe gânduri, mai ales că oraşul nu era apărat, şi socoteşte că viaţa soldatului sau soldaţilor omorâţi ar valora 500 000 de lei şi amendează Primăria cu această sumă uriaşă pentru acele timpuri, avertizând că, în caz contrar, va bombarda oraşul.
Poate că avertismentul comandantului german era chiar mai dur decât proclamaţia feldmareşalului Mackensen adresată locuitorilor Bucureştilor în dimineaţa zilei de 24 noiembrie/7 decembrie, la o zi după ocuparea capitalei ţării, în noaptea de 23 noiembrie/6 decembrie 1916:
„Oraşul Bucureşti este ocupat de trupele mele şi el intră sub legile războiului. Noi ducem războiul numai împotriva armatelor române şi ruseşti şi nu contra poporului român. Cine nu va opune armatei mele nici o rezistenţă şi se va supune de bunăvoie ordinelor comandanţilor militari şi ale însărcinaţilor lor, le va fi asigurată viaţa şi avutul. Iar cine va încerca a aduce vreun rău trupelor puse sub comanda mea, sau a aduce vreun folos armatei române şi ruse, contra căreia luptăm, va fi pedepsit cu moartea”.
Desigur, se produce panică printre aleşii locali şi fruntaşii oraşului, fiindcă visteria era goală şi, credeau ei, niciunul dintre înstăriţii urbei nu dispunea de o asemenea sumă fabuloasă. Doar unul dintre ei avea posibilitatea, într-un termen aşa de scurt, ca acela stabilit de nemţi ( 24 de ore), să facă rost de bani şi să scape locuitorii de necaz. Acesta se numea Dumitru A. Arizan.
Cine era Dumitru Arizan?
S-a născut, aşa cum scrie în Registrul actelor de născuţi, în anul 1887, “eri noaptea două zeci spre două zeci şi una Octombrie corent orele douăsprezece, în casa părinţilor săi din mahalaua Sf. Teodor, fiu al d-lui Anghel Arizan şi al d-nei Sevastiţa, domiciliaţi în comuna Roşiori de Vede”, după declaraţia dată de D-l Oprea Mateescu, de 62 de ani, comersant, în calitatea sa de bunic al copilului. Martori au fost domnii Mitrea Morom, de 47 de ani, şi Mihai Grecu, în etate de 65 de ani, ambii muncitori, din Roşiori de Vede. Cel care semnează actul de naştere este primarul urbei din acea vreme, M. Mănciulescu.
Dumitru Arizan este fiul lui Anghel Arizan, de religie ortodoxă şi comersant în Roşiori de Vede, născut în anul 1848, ca fiu al lui Iorgu Arizan şi Dumitra, originari din “comuna Bilep, ţinutul Turciei”. Anghel Arizan, tatăl lui Dumitru Arizan, industriaş şi salvator al oraşului Roşiori de Vede în acea zi de 13 noiembrie 1916, era căsătorit, din “ anul una mie opt sute şapte zeci şi şase, luna Februarie ziua şapte ora unsprezece ziua”, cu doamna Sevastiţa, de religie ortodoxă, în “etate de ani 20, având Actul de botez Nr. 21 cu data de 29 Mai 1855, de la biserica Sf. Teodor, prin care se constată etatea viitoarei soţii”. Era fiica domnului Oprea Mateescu şi al doamnei Sica din Roşiorii de Vede, toţi de religie ortodoxă.
Dumitru Arizan era un comerciant bogat, proprietar, printre altele, a unei “mari fabrici de făină din acel oraş”, aşa cum consemna o cunoscută publicaţie a acelei vremi, “Jos Reacţiunea”, care apărea la Turnu Măgurele, organ al Partidului Naţional Liberal, sub conducerea lui Nicolae Alexandrescu. Aceeaşi publicaţie consemna angajamentul acestuia “d`a ilumina oraşiul cu electricitate, fără nici uă altă sarcină mai mare pentru comună ca acea ce-o costă actualmente iluminatul cu petrol. În acest scop, D-l Arizan a comandat şi i-au şi venit maşinele necesare şi-a `nceput lucrarea de instalare, care s`a esecutat în mare parte şi `n curând se va începe iluminarea cu electricitate, pentru a cărei stabilire definitivă se vor îndeplini apoi formalităţile necesare, dacă funcţionarea se va constata în bune condiţiuni. Prin această îmbunătăţire, cât şi prin altele ce-a căutat să facă, cu economiă, cumpănelă şi legalitate, represintanţii numitei comisiuni interimare au dat dovadă de viul interes ce portă acelui oraş”.
Nu numai un potent afacerist, dar şi un om de mare nobleţe sufletească şi iubitor de oraş, din moment ce nu a ezitat să facă o propunere generoasă, dar şi deosebit de riscantă, chiar falimentară pentru familia Arizan, aşa cum s-a dovedit până la urmă, primăriei Roşiorii de Vede., aceea de a o împrumuta cu suma de 500 000 de lei, atât cât era amenda pe care o instituise comandantul german al trupelor de ocupaţie. Această propunere a fost acceptată de fruntaşii urbei, care erau arestaţi, ceea ce nu era cazul lui Dumitru Arizan, şi între cele două părţi, reprezentanţii urbei şi Dumitru Arizan, s-a semnat un Act de împrumut, în data de 14 Noiembrie 1916, prin care locţiitorul de primar, Nicolae Tămăşescu, şi toţi cetăţenii luaţi ostatici de germani, şi aflaţi în Roşiori de Vede, se obligă să-i restituie lui Mitică Arizan, „fără nici-o obiecţiune sau curs de judecată suma de lei 500 000 ( cinci sute de mii) pe care sumă a plătit-o D-lui drept pedeapsă la care am fost condamnaţi pentru omorârea a doi soldaţi Germani în ziua de 13 Noembrie 1916 de către D-l General Singer al Corpului de Armată. Această obligaţie de a restitui D-lui Mitică Arizan suma împrumutată e solidară atât pentru comuna Roşiori pentru care semnează D-l N. Tămăşescu cât şi pentru toţi subsemnatarii acestui act imediat după pace ori care ar fi rezultatul războiului.”
Actul este datat cu data de „14 Noembrie 1916” şi este semnat de „Nicolae Tămăşescu, locţiitor de primar şi personal, Gh. I. Hristodeorescu din comuna Belitori, Bernard Segal, Hristescu, Hristodor, M. Cristescu, Crisim, Vasiliu şi Grigore Ungureanu”.
Amenda este plătită, Jungheim, reprezentantul armatei de ocupaţie, ca orice neamţ corect şi punctual, confirmă printr-o chitanţă că a primit suma de 500 000 lei, semnează chitanţa, pune data primirii, 27 November 1916, fiindcă germanii foloseau calendarul gregorian, noi eram încă la cel folosit pe timpul lui Cesar. Deşi Administraţia germană de ocupaţie a Bucureştilor a făcut presiuni pentru a se trece la calendarul gregorian, văzând împotrivirea bisericii ortodoxe, a renunţat şi abia în martie 1919, Guvenul de la Bucureşti emite un Decret prin care se adoptă calendarul gregorian. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl adoptă abia în anul 1924, aşa că am avut, timp de cinci ani, un timp laic şi altul al bisericii. Aşa se explică diferenţa între datarea actelor de către autorităţile româneşti şi cele germane, ceea ce nu a împiedicat o anumită corectă conlucrare chiar la Roşiori de Vede.
Trupele germane au staţionat mai mult de un an aici, administraţia românească fiind dublată în hotărâri de una germană, dovadă că în cel puţin două obiective, constuirea unei băi şi în operaţiunea de despăduchere, s-au completat foarte bine.
Încercând să-şi ia măsuri de precauţie, Dumitru Arizan, solicită şi obţine un Certificat de la Primăria urbei Roşiori de Vede, în data de 31 Martie 1917.
„ CERTIFICAT
Nr. 50 din 1917 Martie 31
Noi, Primarul Comunei Urbane Roşiori de Vede din Judeţul Teleorman:
Având în vedere cerea domnului Dumitru A. Arizan, înregistrată la Nr. 54 din 30 Martie curent,
Certificăm:
1) Că condamnarea Comunei Roşiori de Vede de a plăti amenda de lei 500.000 ( lei cincisutemii) pronunţată de Dl. General Singer în ziua de 13 Noembrie 1916, prevedea că în caz de neurmare se va bombarda oraşul şi că armata ocupantă luase şi măsurile în acest scop.
2) Că printre ostatici luaţi cu acea ocaziune nu figura şi Domnul Dumitru Arizan,
3) Că chitanţa ce sa predat în original D-lui Arizan semnată de Dl Feldintendant al corpului de cavalerie Schmettow, este aceia ce i sa eliberat Primăriei pentru bani plătiţi de ea şi plătiţi de Domnul Dumitru Arizan.
Pentru care sa liberat de noi prezentul certificat.
Primar, Nicolae Tămăşescu Secretar, Al. P. Iordănescu”
Certificatul este timbrat cu trei timbre, la fel cum sunt adeverinţa de primire a sumei de 5000.000 lei de către ocupantul german şi actul de împrumut dintre Dumitru Arizan şi primăria comunei Roşiori de Vede: un timbru fiscal de trei lei, având pe el chipul regelui, un timbru judiciar de doi lei şi un timbru al aviaţiei cu valoare de doi lei.
Poate că Dumitru Arizan, salvatorul oraşului, a sperat că vor veni timpuri mai bune după terminarea războiului, dar nu a crezut niciodată că pentru el şi familia lui adevăratul război abia de acum înainte va izbucni.
( va urma )
Ion BĂDOI
