8.4 C
Roșiorii de Vede
miercuri, aprilie 24, 2024

Dor de Eminescu

       Budapesta

                                               Dor de Eminescu

MIHAI EMINESCU

           Cu ocazia simpozionului cu tema ,,Mihai Eminescu-150 de ani de la debutul în revista Familia 1866-2016”, (revistă condusă de orădeanul Iosif Vulcan, ce apărea la acea vreme în Pesta), la Capela Ortodoxă Română din Budapesta, cu binecuvântarea PS Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a fost inaugurată o placă memorială dedicată poetului Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie în prezenţa unui număr mare de credincioşi şi invitaţi de seamă din România. Placa Memorială a fost dăruită de Liga Culturală pentruUunitate a Românilor de Pretutindenini şi adusă la Budapesta de o delegaţie reprezentativă. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu reprezentanţi ai Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad . Cu acelaşi prilej a fost vernisată şi expoziţia de fotografii cu titlul ” DOR DE EMINESCU”, realizate de Prof.univ.dr.Virgiliu Jireghie de la Universitatea de Vest din Arad.

          Din delegaţia prezentă la manifestări au facut parte: prof. univ. Nicolae Georgescu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, ec.dr.Avram Crăciun, prim-vicepreşedinte al Ligii Culturale, Doinea Rizea- scriitor, prof. univ.dr.Ilie Cristescu, vicepreşedinte al Ligii Culturale şi autorul expoziţiei, prof.dr Virgiliu Jireghie.

        În deschiderea simpozionul, prof.univ. Nicolae Georgescu a prezentat mesajul de salut al preşedintelui Ligii Culturale, academician Victor Crăciun. Invitaţii au adus în atenţia publicului present moment din viaţa poetului Mihai Eminescu şi legătura sa cu Budapesta.

   Din partea comunităţii a luat cuvântul Dna Gabriela Elekes, care a prezentat mesajul prof. univ. Petrusan Gheorghe, arătând importanţa marelui poet pentru românii din Ungaria.

         Directorul ICR Budapesta, doamna Gabriela Matei a subliniat necesitatea cunoaşterii culturii româneşti în străinătate şi menţinerea identităţii, lucru realizabil prin stăpânirea limbii române, rezultate notabile în acest sens fiind obţinute deja prin organizarea a numeroase activităţi, cursuri de limba română derulate atât în Budapesta cât şi în cea mai mare comună cu majoritatea locuitorilor români.

EMINESCU

       Referindu-se la patriotismul lui Eminescu, prof.univ.Avram Crăciun atrage atenţia că în zilele noastre , din pacate, noţiunea de patriot s-a uzat, şi că iubirea de ţară, legătura cu trecutul nu trebuie uitate.

          La finalul simpozionului au fost înmânate distincţii şi diplome de excelenţă personalităţilor din Budapesta care contribuie la menţinerea limbii, culturii şi credinţei româneşti în cadrul Comunităţii Româneşti din Budapesta.

         Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de Părintele Marius Maghiaru, preotul Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta.

                                                                   Şerbana Kiss-Meirosu

 

Articole Conexe

Ultimele Articole