Despre victimele terorii comuniste
Viorica Olaru-Cemîrtan,
dr. în istorie
Cartea este o dedicaţie pentru toţi care au pătimit de pe urma ocupanţilor sovietici, inclusiv familia autorului, bunicul – Ion Alexandru Moraru şi tatăl – Valeriu Ion Moraru din Jevreni, Criuleni.
Lucrarea debutează cu o prezentare a autorului semnată de scriitorul şi publicistul Victor Ladaniuc, în care putem urmări evoluţia profesională a lui Alexandru Moraru, de la profesor şi publicist raional, la istoric şi arhivist de talie naţională, unul dintre puţinii care au îmbrăţişat această meserie cu mult devotament. Colectarea şi analiza surselor istorice de excepţie a devenit una dintre preocupările de bază, esenţiale, pe care Alexandru Moraru îşi pune semnătura în ultimii ani. În acest context, trebuie să menţionăm că lucrarea Victimele terorii comuniste din Basarabia apare ca o continuare a monografiei Basarabia antisovietică, editată în 2009. Ambele lucrări au fost prefaţate de istoricul ieşean Gheorghe Buzatu, care apreciază munca autorului ca fiind o remarcabilă dezvăluire referitoare la tragedia individului sub zodia Răului absolut, altfel spus, în Imperiul Gulagului.
În Cuvânt înainte, autorul subliniază că documentele apar în premieră absolută, confirmând zecile de mii de crime săvârşite în Basarabia de către ocupanţii sovietici şi readucând atmosfera de coşmar a anilor 1944-1954, dar şi activităţile antisovietice individuale sau de grup, prin care s-a opus o rezistenţă constantă, deşi latentă, faţă de abuzurile comise de sovietici. Cu siguranţă, documentele incluse sunt unul mai şocant decât altul, culese din fondurile secrete ale Arhivei Naţionale şi ale Arhivei Organizaţiei Social-Politice din Moldova. Din acest punct de vedere, lucrarea este o colecţie de material arhivistic de excepţie, ca structură şi conţinut. Ca valoare istorică, culegerea de documente se aliniază şirului de lucrări la subiectul dat şi îl întregeşte, developând cu lux de amănunte tragedia Basarabiei ocupate: aresturi, genocid, foamete organizată intenţionat, deportări, schilodiri şi sechestrări abuzive. Aceste acte de agresiune, violenţă şi crime împotriva poporului sunt descoperite prin dovada incontestabilă – documentul istoric. În lucrare găsim 307 documente, preponderent recursuri ale procurorului RSSM cu privire la condamnările diferitor oameni la termeni de detenţie şi moarte, pentru fapte „antisovietice” cum ar fi: clevetirea puterii sovietice, politicii externe şi a orânduirii colhoznice, profanarea bustului lui Lenin, participarea la organizaţii sioniste, agitaţie antisovietică, deţinerea unor funcţii în timpul administraţiei române, colaborare cu românii în timpul războiului, membri ai partidelor politice naţionale, rezistenţă fizică în momentul confiscării bunurilor şi recoltei, activitate comercială, proprietate funciară (chiaburi, „culaci”), acte de naţionalism etc.
În aceste pagini urmărim drumul de sânge pe care l-a parcurs populaţia Basarabiei ocupate, de la sechestru, la deportări şi execuţii prin împuşcare. Fiecare document reprezintă una dintre filele necunoscute ale vieţii multor familii, fiecare cu soarta sa, dar tragismul unea aceşti oameni într-o singură fiinţă. Aceste recursuri, datate cu anii 1953-1954, veneau să revadă soarta celor arestaţi sau deportaţi în teribilii ani de teroare stalinistă şi reformulau pedepsele, dintr-un alt unghi de vedere, un pic diferit, dar, oricum, sovietic. Se luau, totuşi, în consideraţie anumite împrejurări atenuante cum ar fi lipsa de dovezi clare, pledarea ca „nevinovat” din partea condamnatului, existenţa copiilor care satisfac serviciul militar în armata sovietică etc. Astfel, din numărul total de recursuri, 49 se referă la eliberarea condamnatului/ei, în virtutea decretului din 27 martie 1953 „Despre amnistie”. În alte 26 recursuri, se hotărăşte de micşorat pedeapsa condamnatului/ei, cu o perioadă de la 5 la 2 ani. Printr-un recurs în ordinea supravegherii pedeapsa rămâne cea stabilită anterior, iar alt recurs clasează cazul, din lipsa de probe. Anumite documente abundă în denunţuri şi mărturii care au fost considerate drept bază pentru pronunţarea sentinţei de deportare sau condamnare la moarte. De asemenea, ies la suprafaţă noi detalii cu privire la activităţile de rezistenţă antisovietică în mai multe localităţi, cum ar fi Bălţi, Lipcani, Târnovo şi Drochia, unde activa organizaţia Sabia dreptăţii.
Tumultosul an 1954 a fost caracterizat prin mărirea cererilor din partea deportaţilor şi a familiilor acestora pentru a fi revizuită situaţia lor şi a li se suspenda sentinţa de deportare pe vecie în locurile îndepărtate ale URSS. Astfel, lucrarea înserează şi foarte multe documente, sancţionate de Consilierii Judiciari de clasa a III-a, Kazanir sau Kizikov, şi aprobate de Ministrul al Afacerilor Interne al RSSM, general-maiorul Kulik sau de preşedintele Comitetului Securităţii de Stat pe lângă SM al RSSM, general-maiorul Mordoveţ, sau de Miniştrii adjuncţi ai MAI al RSSM, locotenent-colonelul Balan şi locotenent-colonelul Ţvigun, prin care se reexaminau dosarele de condamnare la deportare a miilor de basarabeni. Aceste aşa-zise „Încheieri” sau „Hotărâri” sintetizau situaţia condamnatului/ei şi reevaluau sentinţa, în virtutea unor dovezi adăugătoare, uneori, sau a unor împrejurări atenuante. De facto, fiecare caz este individual şi nu putem să generalizăm, dar este evidentă tendinţa de a simplifica soarta celor condamnaţi la deportare pe vecie. Dar, desigur, nu au fost reabilitate de jure sau de facto persoanele sechestrate şi deportate, ba mai mult, au fost păstrate în majoritatea cazurilor restricţiile care derivă din sentinţa deportării.
Lucrarea are un Post Scriptum cu titlul de Victimele terorii comuniste rămase acasă… în Moldova. Autorul înserează la acest compartiment un articol care a fost publicat anterior în mass-media şi în care se dezbate subiectul ce ţine de medicină şi nivelul deplorabil al igienei din Basarabia anilor 1944-1953. Concluziile autorului se bazează pe cele trei documente încadrate în material, prin care se argumentează ideea că în structurile medicale existau caracatiţe criminale care se îmbogăţeau pe seama bolnavilor şi distrugeau genofondul naţiunii noastre. Paralel cu aceste concluzii, Alexandru Moraru aduce lumină şi peste aşa-zisul „dosar al medicilor” din Moldova, care este un ecou al celui de la Moscova, şi în care întrevedem atât tendinţele prooccidentale şi capitaliste ale medicilor evrei – tendinţe care nu puteau fi acceptate de autorităţile sovietice, cât şi probe de malpraxis, destul de frecvente printre cazurile de îmbolnăvire şi moarte subită.
În calitate de epilog al cărţii, autorul ne mai oferă o doză de arhivă, materiale şocante cu privire la consecinţele foametei organizate de sovietici, datate cu anii 1945-1947. Documentele sunt expuse în original, fiind fotocopiate, în felul acesta se văd urmele „păstrării” de-a lungul anilor în Arhiva Naţională a RM. Etichetată cu sigla „strict secret”, fiecare sursă documentară întregeşte tabloul anilor marcaţi de foametea provocată de secetă, dar înăsprită şi menţinută artificial de politica economică sovietică. Nu mai rămâne nici un dubiu în acest sens – foametea provocată intenţionat a avut consecinţe drastice şi groaznice asupra sănătăţii fizice şi psihice a locuitorilor, afectând şi mentalitatea de supravieţuire, căci lumea recurgea la acte disperate de canibalism. Majoritatea documentelor prezentate în culegere atestă cazuri de canibalism în satele şi oraşele basarabene, scene de groază de ucidere şi folosire în alimentaţie a copiilor, bătrânilor, a trupurilor oamenilor decedaţi pe cale naturală.
Lucrarea este, deci, una de o factură documentară, care poate fi atât un instrument de lucru pentru specialişti, studenţi şi doctoranzi, dar şi o operă în sine, căci alegerea şi plasarea acestor documente atestă o bună cunoaştere a istoriei anilor cumpliţi 1944-1954. Însumând documente din mai multe fonduri arhivistice, cartea Victimele terorii comuniste din Basarabia este şi o invitaţie în fondurile secrete ale arhivelor noastre, la care puţini au acces. Astfel, cartea ne aduce arhiva acasă, într-o formă mult îmbunătăţită, ne deschide culise şi orizonturi, ne dă posibilitatea să avem opinii bazate pe documente şi nu ne impune concluzii fără argumente. Valoarea ei, din acest punct de vedere, este incontestabilă, dat fiind că, cu anii, aceste documente vor fi şi mai preţioase, şi mai căutate, şi mai didactice. Anunţată ca fiind un prim volum dintr-o serie de ediţii dedicate subiectului pe care îl abordează, lucrarea este o contribuţie demnă şi semnificativă la istoriografia naţională şi se încadrează în seria lucrărilor academice cu un potenţial mare.
Istoricul chişinăuean Alexandru Moraru a reuşit să atingă unul dintre cele mai râvnite obiective în cariera unui om de ştiinţă – a reuşit să editeze încă o lucrare a cărei valoare va creşte şi se va fructifica, o dată cu trecerea timpului.
Alexandru Moraru
Victimele terorii comuniste din Basarabia,
Documente secrete sovietice 1944-1954
Volumul I, Chişinău, 2010, 435 p.