15.2 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Despre legea pensiilor

DECLARAŢIE POLITICĂ

Despre legea pensiilor

alexandru_mocanu3

Mandatul cu care PDL a venit la guvernare este angajamentul hotărât pentru modernizarea României şi aplicarea reformelor structurale. Prin Legea unitară a pensiilor  publice, reformarea profundă a sistemului public de pensii a devenit realitate.

Sistemul public de pensii a acumulat în ultimii 20 de ani deficienţă după deficienţă, până când a fost adus în pragul colapsului. Prin Legea unitară a pensiilor, corectăm şi armonizăm nu mai puţin de 80 de acte normative, care au făcut ca sistemul de pensii să fie inechitabil, în lipsă cronică de bani şi total depăşit de realitate.

Reforma sistemului de pensii aduce în primul rând siguranţa că pensiile vor fi plătite şi luna viitoare, şi anul următor, altfel riscăm să nu mai putem plăti nicio pensie de acum încolo, indiferent de partidele care vor fi la guvernare. Siguranţa pensiei pentru părinţii noştri, dar şi pentru cei care acum sunt tineri este garantată prin măsurile de însănătoşire a sistemului:

– Creşterea numărului celor care plătesc contribuţii, în condiţiile în care acum avem un raport dramatic, de 0,9 salariaţi la 1 pensionar;

– Cei care activează ca liber profesionişti,  manageri sau în asociaţii familiale vor plăti contribuţia la fel ca toţi ceilalţi salariaţi;

– Nu vor mai exista pensionari privilegiaţi şi pensionari de rând, pentru că anulăm toate legile vechi care făceau ca unii pensionari să fie mai pensionari decât toţi ceilalţi;

– Parlamentarii, diplomaţii, personalul aeronautic civil, al Curţii de Conturi, din instanţele de judecată, etc. sunt de acum pensionari obişnuiţi, atât prin modul de calcul al pensiei cât şi prin vârsta de pensionare;

– Pensionările anticipate parţiale sunt descurajate: poţi ieşi la pensie doar cu 5 ani înainte şi penalizarea este de maxim 45% din valoarea pensiei;

– De pensie trebuie să beneficieze doar cei care nu mai pot munci de bătrâneţe sau sunt bolnavi, nu şi cei care doresc să muncească la negru şi să primească şi pensie de la stat;

– Descurajarea pensionarilor de invaliditate abuzive. S-a dovedit, în urma verificărilor  guvernului, numărul mare al celor care profită de pensia de invaliditate deşi sunt perfect sănătoşi.

Insist doar asupra câtorva aspecte ale legii, care au devenit, între timp, „cartea de căpătâi” a demagogiei opoziţiei:

A. Majorarea şi egalizarea vârstei de pensionare. Nimeni nu iese mai târziu la pensie anul acesta şi nici în următorii 3 ani.  Creşterea vârstei de pensionare pentru femei se va face în  decurs de 20 de ani. În baza legii 19/2000, la finalul lui 2014, femeile se vor pensiona la 60 de ani iar bărbaţii la 65. După 2015, intră in vigoare prevederea nouă conform căreia, în decurs de 15 ani vârsta de pensionare pentru femei va creşte treptat, de la 60 de ani în 2015 la 65 de ani în 2030. Este o creştere corelată cu creşterea speranţei de viaţă la momentul pensionării (nu a speranţei de viaţă, care este cu totul altceva!), care în 2030 va fi la bărbaţi  de 16,2 ani, iar la femei de 19,7 ani. Este o creştere care are loc în aproape toate statele europene care se confruntă cu aceeaşi problemă: Germania, Danemarca şi Norvegia iau în calcul trecerea de la 65 la 67 de ani, Austria de la 60 la 65, iar Ungaria de la 62 la 65.

B. Creşterea valorii punctului de pensie. PDL asigură o creştere adevărată, sănătoasă şi de durată a pensiilor din 2012. Doar prin reformarea de acum a sistemului, putem avea în 2 ani o creştere solidă a pensiilor şi fără să fie pusă în  pericol de lipsa banilor din fondul de pensii. Din 2012 până în 2020, punctul de pensie se va majora anual cu 100% rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Din 2021 până în 2030, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% rata inflaţiei, iar raportarea la salariul mediu brut va scădea cu cate 5% pe an. Din 2030, punctul de pensie se va majora anual doar cu 100% din rata inflaţiei.

C. Atacarea legii pensiilor la Curtea Constituţională. Este doar o încercare a PSD de a-şi ascunde greşeala de la votul legii, în ochii cetăţenilor. Ipocrizia declaraţiilor publice ale PSD a ieşit la iveală în momentul când au părăsit lucrările Camerei. Conştienţi că îi poate costa mult acest gest iresponsabil, încearcă acum să-şi spele ruşinea prin atacarea legii la CCR. PSD îşi caută o nouă tribună de unde să mai pozeze în apărătorul pensionarilor şi, astfel,  implică CCR într-un joc politicianist, perfid. Să ieşi din sala Plenului când se votează cea mai importantă lege pentru pensionari arată lipsa de interes pentru aceşti oameni. PSD a ales să părăsească plenul şi a demonstrat că, de fapt, nu este interesat de situaţia pensionarilor din România. Este un gest inadmisibil pentru orice partid social-democrat care se defineşte prin protejarea categoriilor sociale vulnerabile. Pentru social-democraţii din România însă, pentru PSD, este un dezinteres cu care ne-am obişnuit deja. O dovadă în plus că în spatele vorbelor frumoase adresate pensionarilor este doar un mare gol.

D. Punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut. Este pură demagogie. Când ceri un punct de pensie mărit trebuie să arăţi de unde ai bani pentru a-l creşte. Este însă şi o lipsă de responsabilitate periculoasă. Cel mai mare risc pentru români, pentru stabilitatea economică şi socială sunt promisiunile politicianiste. În loc să le spună cinstit oamenilor care este adevărul, îi amăgesc cu promisiuni fără nicio acoperire în realitate. Apoi, ştiu gureşii din PSD şi PNL cât a fost salariul mediu brut în august 2010? Nu cumva astăzi, valoarea punctului de pensie este chiar mai mare de 45%? Dar nefiind altceva decât politruci, ei nu ştiu că important nu este procentul ci baza la care se raportează!

În ceea ce priveşte activitatea din Parlament, atrag atenţia asupra derapajului periculos în care alunecă PSD. De la începutul acestei sesiuni parlamentare, PSD şi-a devoalat strategia de gherilă:  nu participă la lucrările din Plen, ca apoi să „depună” plângeri  pe holul Parlamentului şi pe la televiziuni. În loc să participe democratic la lucrările Camerei, PSD alege hărţuirea procedurală, reclamaţiile, contestările. Asta arată că nu au nicio preocupare constructivă în Parlament. Au o singură preocupare şi un singur obiectiv: circul demagogic şi hărţuirea adversarilor politici.

Comportamentul PSD distruge şi ce a mai rămas din credibilitatea Parlamentului. Ca parlamentar, mă delimitez public de atitudinea iresponsabilă a colegilor din PSD, pentru că prin atitudinea lor nu fac altceva decât să ţină Parlamentul cât mai departe de problemele reale ale cetăţenilor. Or, cu asta eu nu sunt de acord.

Alexandru MOCANU

Senator PDL de Teleorman

20.09.2010

Articole Conexe

Ultimele Articole