Despre canonizarea prostituţiei în România
Această „intelectualitate” românească (GDS, Dilema et comp) nu încetează să-mi provoace sila, mai ales de 8 ani încoace. Aud că a fost programat un miting de susţinere a bietului, moralului, incomparabilului, teologului, clasicistului, cosmonautului, filozofului, jurnalistului, profesorului, academicianului, ministrului etc etc A. Pleşu.
L-am cunoscut foarte bine, din păcate, foarte bine pe acest belfer cu studii superioare… la Păltiniş, vreme de 8 ani de zile, cît am coordonat Septuaginta. Voi scrie la un moment dat un text complet despre, fiindcă TREBUIE scris. Are părţi simpatice, e un ins citit, dar nu peste genunchiul broaştei, „spiritual”, are o ambiţie nemăsurată de parvenire şi o sete de notorietate aproape cancerigenă. Orice atac la ego-ul hipersensibil îi provoacă săptămîni de insomnie.
Învîrteşte bine limba română, scrie despre toate fără jenă şi fără complexe, a publicat vreo zece volume din care niciunul nu contează pentru specialiştii într-un anumit domeniu. A intrat în PCR, ca să parvină; a fost dat afară din PCR (chestie care l-a traumatizat); şi-a găsit refugiu călduţ la Tescani, unde citea, scria şi gîndea ce poftea, plătit fiind ca funcţionar al statului RSR; a fost numit ministru al culturii de către criminalul Ion Iliescu; în timpul Pieţei Universităţii 1990, atunci cînd o delegaţie a Ligii Studenţilor l-a invitat să se solidarizeze cu noi, „golanii”, Pleşu nu doar că a refuzat categoric, dar, asemenea lui Dinescu, le-a arătat amicilor mei uşa. Din acest motiv Dan Petrescu, secretar de stat în ministerul culturii, şi-a dat imediat demisia.
După „exilul” la Berlin şi întemeierea Colegiului Noua Europă (ca filială a Wiko Berlin) Pleşu a revenit frumuşel ca ministru de externe, sub Constantinescu, apoi consilier al actualului comunist reciclat de la Cotroceni. Cînd a văzut că glumiţa se îngroaşă a sărit din barcă la ţanc, aşa cum procedează de obicei. Acum, iată-l, E DIN NOU VICTIMĂ, DISIDENT, CARNE DE LINŞAJ etc. Acest ins, pe care am promis să-l pălmuiesc public oriunde îl întîlnesc şi indiferent de consecinţe, îmi dădea în 2006 lecţii de „patriotism” şi „moralitate”, reproşîndu-mi cu violentă intransigenţă şi mai ales susţinerea lui Paul Goma; el, profitor al TUTUROR REGIMURILOR din 1968 pînă astăzi. Faptul că „inamicul” Gâdea e un tolomac nu înseamnă că nu are perfectă dreptate în privinţa lui Pleşu.
Pleşu e pur şi simplu un aluat murdar, prizat de o parte a intelectualităţii româneşti fără adevărate repere, ţinută, în mod voit, departe de modelele autentice. Îmi pare rău că n-am aflat din vreme de mascarada mitingului „pentru Pleşu” din Bucureşti. Aş fi sacrificat cîteva ceasuri ca să merg acolo şi să le găuresc fesele acelor nesimţiţi amnezici. De ce nu fac mitinguri în apărarea memoriei lui Steinhardt sau Eliade, ale căror capodopere au fost pierdute de amicul lui Plesu, Liiceanu?
N-am văzut pînă acum niciun „intelectual” dilematic revoltat de asemenea pierderi teribile. Se adună ca oile pentru a susţine „onoarea” unui ins a cărui pilozitate morală o depăşeşte cu mult pe cea „glandulară”. Gâdea nu face decît sa preia vorbele, mai vechi, ale lui Ierunca, Goma, Doina Cornea şi Al. Paleologu (cu toţi aceştia Pleşu a avut mari probleme la driblaj).
Păcat că numai un post la care nu mă uit niciodată, precum Antena 3, spune ceea ce ar trebui spus pe adevăratele posturi naţionale de televiziune.
Cristian BĂDILIŢĂ