ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ
Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã.
Studiu uman geographic
( X V )
Dr. Dorin Lozovanu
Conştiinţa şi identitatea etnică a românilor din Serbia
2. Identitate de vlahi (vlasi)
Etnonimul de vlah, vlahi, cu diversele variante în diferite limbi este cunoscut de mult timp ca fiind atribuit unei populaţii romanizate. La început triburile germanice au numit populaţia celtică cu acest apelativ, Wales sau Valonia fiind printre denumirile de această origine. Preluat de populaţiile slave, acest termen a fost atribuit populaţiei de limbă romanică cu care au intrat în contact slavii. Vlah, vlas, voloh, vloh sunt printre exoetnonimele utilizate în limbile slave pentru populaţia românească. La fel cu numele de vlahos în greacă sau olah în maghiară a ajuns să fie identificată populaţia românească din diversele regiuni. Deşi românii însăşi nu şi-au însuşit pe deplin acest etnonim, variante etno-toponimice au existat şi există până în prezent, identificând structurile politico-statale româneşti, cum ar fi Valahia (Vlahia), vlăhiile aromânilor din Grecia, Moldo-Vlahia Ungro-Vlahia etc. Slavii de sud au atribuit acest nume populaţiei româneşti atât de la nord cât şi de la sud de Dunăre, iar formaţiunile statale româneşti, în special Ţara Românească vecină, era conoscută în sârbă sau bulgară ca Vlaşka.
Astfel atribuirea etnonimului de vlah populaţiei româneşti din Serbia este de mult timp. Alta este situaţia argumentării unei etnii cu numele de vlahi, vlasi separată de cea românească. Cu precădere după cel de-al doilea război mondial, în Serbia, ca şi în Bulgaria, a început să se facă diferenţierea între români şi vlahi. Cauzele sunt inclusiv de ordin politic, pentru a evita eventualele revendicări iredentiste ale populaţiei româneşti, numeroase în regiunile de frontieră ale Serbiei şi Bulgariei. Prin crearea unei minorităţi separate de cea română, cu numele de vlahi, s-a urmărit diminuarea influenţelor etno-culturale şi politice româneşti în regiune. Paralel cu aceasta s-a promovat o politică de asimilare lingvistică şi culturală, care a sfârşit prin schimbarea identităţii populaţiei româneşti.
În prezent identitatea de vlah se manifestă prin câteva opinii diferite:
– Vlahii ca parte componentă a etniei sârbe. Opinie promovată de cercurile naţionaliste sârbeşti,
preluată şi de o parte din populaţie de limbă română. Vlahii ar constitui o subetnie a sârbilor, autohtonă în regiune, care are ca specific bilingvismul sârbo-vlah, care a existat întotdeauna. Se recunoaşte oarecare legături etnogenetice cu românii, însă se insistă pe identitatea etnică de sârbi, care este dominantă dintotdeauna la vlahi. Vlahii ar avea mult mai multe trăsături etnoculturale comune cu sârbii decât cu românii. Se face abstracţie de prezenţa vlahilor şi în teritoriile Bulgariei, ceea ce ar crea confuzii, cine ar fi acei vlahi, parte componentă a sârbilor sau bulgarilor?
– Vlahii ca etnie separată, minoritate etnică în Serbia, cu trăsături etnogenetice, etnoculturale şi
etnolingvistice proprii. Câteva variante diferite există, cum ar fi vlahii ca o etnie autohtonă, alta decât românii din România sau vlahii ca o etnie formată în urma interferenţelor româno-sârbe, având în acest caz un caracter etnogenetic mixt. Susţinătorii acestei opinii se bazează şi pe existenţa oficială a celor două etnii separate în Serbia, românii din Vojvodina şi vlahii din Serbia de est. În sprijinul ideii existenţei unei etnii vlahe se aduc argumentele ce individualizează populaţia vlahă (românească) din Serbia de est, ca trăsături etnografice specifice, lipsa identităţii româneşti, particularităţile lingvistice dialectale. Datorită utilizării doar a graiurilor locale româneşti, din cauza lipsei şcolilor în limba română, există tentative de creare a unei variante scrise a limbii „vlahe”, bazată pe dialectele locale, preponderent timoceanoungurean.
Astfel de tentative au existat încă din perioada de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când au apărut ziare în dialect românesc local, în grafia chirilică, cum ar fi „Vorba Noastră”. În prezent alcătuirea unor standarte literare pentru limba română dialectală nu a căpătat amploare, fiind utilizate întrun cerc redus de entuziaşti, alfabetul adoptat fiind atât chirilic cât şi latin. O problemă esenţială pentru definirea etnicităţii vlahe constă anume în utilizarea acestui etnonim, care se foloseşte preponderent în cazurile când se vorbeşte în limba sârbă, deoarece însăşi populaţia de limbă română nu şi l-a însuşit nici în vorbirea dialectală, etnonimul de autoidentificare fiind cel de rumân. În tendinţa de a combina cele două etnonime, de vlah şi rumân, există tentative de a crea un nume artificial pentru noua etnie vlahă din Serbia, cum ar fi cele de vlarumân sau rumânovlah. Diverse organizaţii culturale şi politice susţin ideia unei identităţi etnice de vlahi, ca minoritate etnică separată în Serbia, care nu ar avea legătură cu vreun alt stat vecin. Această idee este în general susţinută şi de mass-media, instituţiile ştiinţifice şi oficialităţile locale şi naţionale ale Serbiei.
– Vlahii ca o subetnie a românilor, este o variantă de compromis, care ar permite eliminarea
opoziţiei etnonimice vlah-român şi totodată crearea în principiu a unei identităţi comune. Argumentele care se aduc în susţinerea acestei idei sunt cele care demonstrează posibilitatea sinonimiei în cazul etnonimelor utilizate în diverse limbi pentru populaţia românească, cum este larg răspândit acest fapt şi la numeroase alte popoare (greci-elini, germani-nemţi-deutsch, albanezi-arnăuţi-sqiptari, unguri-maghiari etc.). Apoi se poate de argumentat şi specificul etnografic local al românilor vlahi, mai arhaici în limbă şi tradiţii ca românii din Vojvodina sau România.
Unul dintre considerentele de bază care stă la dubla recunoaştere a etnonimiei de vlahi şi români este legată de cadrul oficial de manifestare a acestei populaţii româneşti care figurează în datele recensămintelor ca minoritate etnică de vlahi (vlasi). Această opinie, de identificare dublă, vlahi-români ia amploare ultimii ani, numeroase organizaţii culturale şi politice ale
românilor-vlahilor din Serbia de est adoptând-o în prezent. Pe acest principiu a fost format în 2007 şi Consiliul Naţional al Vlahilor – Rumânilor din Serbia, separat de cel al românilor, care întruneşte românii din Vojvodina, dar are filiale şi în Serbia de est. Ideile sunt încă confuze deseori, unii acceptând identitatea comună românească iar alţii ezitând a se pronunţa asupra caracterului identitar comun românesc sau separat al rumânilor-vlahilor din Serbia de est. Astfel, adepţii ideii unităţii româno-vlahe, exprimată prin diversitatea de etnonimie, folosesc numele de vlah (vlasi) în limba sârbă (spre deosebire de cel de rumun devenit comun pentru alţi români), dar cel de rumân sau mai rar român pentru identificarea în limba română.
( Va urma )