Biserica – poarta prin care Dumnezeu unește cerul cu pământul
Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din Gorneana-Serbia, ca şi zidirea unei alte Sfinte biserici în Serbia, acolo unde trăiesc români, mai ales că, după 200 de ani, timp în care n-au mai avut drept de a se ruga în limba română, după ce bisericile care au fost construite de domnitorii români au fost înstrăinate de statul sârb, este un eveniment istoric în viaţa unei comunităţi aşa de oropsite cum este aceea a românilor din estul Serbiei, este un moment sfânt, un moment solemn, o binecuvântare şi o ploaie de har şi lumină fiindcă “se naşte şi se sfințește o nouă poartă a cerului prin care Dumnezeu unește cerul cu pământul, este o casă a lui Dumnezeu”.
Iată, ceea ce spunea Mircea Vulcănescu este mai actual ca niciodată şi, de aceea, nu trebuie să uităm că “destinul unui neam nu e dat odată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om. Istoria e plină de neamuri care s-au stins şi sunt şi neamuri care şi-au trădat destinul. Pentru fiecare din cei care avem temeiuri să ne simţim români, neamul se-nfăţişează ca o chemare”.
Da, Neamul românesc, pentru aceşti români din Valea Timocului şi Valea Moravei, este o nestinsă chemare către adâncurile sufleteşti, către limbă şi credinţa creştin ortodoxă. A fost nevoie să apară părintele Boian Alexandrovici, Boian al Lisăndroaichi, aşa cum se numeşte de fapt, pe limba lui maternă, limba română, pentru a li se lua „ceaţa de pe ochi”, pentru a redeveni ceea ce sunt, adică români.„Poporul român e una din minunile lui Dumnezeu în marşul lui pe pământ”, spunea Petre Ţuţea. Aşa apare tânărul Boian în această parte de Serbie: ca o minune, ca o binecuvântare, ca o alinare a rănilor ce păreau a nu se mai vindeca.
Iată că inițiativa Preacucernicului Părinte Boian Alexandrovici, Protopop al Daciei Ripensis și vicar al Timocului, de a-i chema la o sfântă, înțeleaptă și frățească întâlnire pe toți liderii spirituali și mireni de la sud de Dunăre, la Negotin, unde Biserica Ortodoxă Română din Serbia de răsărit îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul, în ziua de 25 Mai 2014, cel care, alături de Sfântul Niceta de Remesiana, este considerat, pe drept cuvânt, ocrotitorul spiritual al românilor din Serbia, este o dovadă de iubire pentru propriul Neam și de înțelepciune pentru găsirea Căii dialogului pentru Unirea în cadrul aceleeași limbi materne, Limba Română, dar și să se privească cu sinceritate și încredere în ochii prea multă vreme înlăcrimați și în sufletele prea mult timp golite de identitatea română, și să-și spună cu dragoste unul altuia, frate.
Biserica din Negotin cu Hramul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, în care are zidită o piatră din altarul bisericii Sfântului Niceta din Remesiana, este locul unde liderii români din Serbia își pot reafirma rădăcina lor milenară, dar și continuitatea lor sfântă pe acele pământuri.
Biserica este loc de unire și înălțare sufletească!
Așa să vă ajute Dumnezeu!
Ion BĂDOI