17.1 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

Apelul lui Dorin Chirtoacă către oamenii politici europeni

Stimaţi domni,

În Republica Moldova au loc încălcări grave ale drepturilor omului. Ca urmare a manifestaţiilor de protest din data de 7 aprilie 2009, când sediile Parlamentului şi Preşedinţiei RM au fost devastate, poliţia a declanşat un val de teroare  şi intimidare în masă a cetăţenilor, în special a tinerilor, inclusiv minori. Sunt arestaţi atât participanţi la devastare, cât şi manifestanţi paşnici, dar şi persoane care nu au participat la proteste, inclusiv jurnalişti.

Poliţia intervine în forţă, răpeşte persoane din stradă, licee, universităţi, cămine studenţeşti, inclusiv din preajma bisericii (ex: cazul Alexandru Gritcu) după slujba de Paşte (Paştele Catolic). Procedura de reţinere nu este respectată. Cei arestaţi, băieţi sau fete, sunt bătuţi cu cruzime, supuşi unui tratament inuman şi degradant. Sunt înregistrate cazuri de tortură, este atestat un caz de deces. Unele arestări nu sunt declarate. Până în prezent sunt părinţi care nu-şi găsesc copiii şi nu pot obţine informaţii despre locul aflării lor.

Cei care au fost eliberaţi mărturisesc că cetăţenii reţinuţi sunt ţinuţi în condiţii mizerabile (15-20 de persoane în 10 mp), bătuţi cu bestialitate şi impuşi să semneze declaraţii false. Procesele de judecată au loc direct în comisariatele de poliţie, fără drept la apărare sau asigurat sumar. Accesul în locurile de detentie este îngrădit în totalitate, inclusiv pentru avocaţi sau pentru organizaţii de protecţie a drepturilor omului. Accesul a fost refuzat inclusiv pentru primarul Chişinăului, deşi acesta a insistat de mai multe ori.

Datele furnizate de poliţie afirmă că au fost arestaţi în jur de 200 de cetăţeni. Presa din Chişinău, însă, a întocmit în baza apelurilor rudelor celor dispăruţi o listă de peste 800 de cetăţeni arestaţi. În mun. Chişinău au fost internaţi în spitale peste 50 de cetăţeni bătuţi de poliţie. Dispunem de informaţii că pentru a ascude maltratarea tinerilor, aceştia sunt luaţi din mun. Chişinau şi duşi în comisariate raionale de poliţie (ex: Vulcăneşti, Taraclia) sau spre destinaţii necunoscute.

În acest sens, solicităm implicarea Dumneavoastră pentru:

  • Oprirea tratamentului inuman şi degradant, a torturii în locurile de detenţie;
  • Încetarea terorii, a răpirilor de persoane, a ameninţărilor şi a intimidărilor;
  • Asigurarea accesului avocaţilor, a ONG-urilor şi a presei în locurile de detenţie;
  • Garantarea drepturilor persoanelor reţinute, în primul rând la apărare;
  • Informarea deplină asupra reţinerilor efectuate şi a incriminărilor aduse;
  • Pedesirea celor vinovaţi de comiterea abuzurilor menţionate;.

Fapte si fotografii:

Avem numele, datele de contact si depozitiile pe video ale persoanelor menţionate, numele altor persoane maltratate, arestate precum şi nume de persoane despre care nu se ştie nimic.

Sergiu Cretu – fractură de humerus: 23 ani, student, participant paşnic la protest, bătut în comisariatul de poliţie.

nu a acceptat să fie fotografiat

ranit1

ranit2Tânăr care a solicitat anominatul – fractură de humerus, comoţie cerebrală, contuzii de ţesuturi: 23 ani, student, participant paşnic la protest, bătut în parc de poliţişti cu şi fără uniformă.

ranit3

Tânăr care a solicitat anominatul – tortură (comoţie cerebrală, contuzia ţesuturilor moi): 19 ani, nu a participat la manifestări, insultat, umilit şi bătut în comisariatul de poliţie.

ranit4

Popa Andreicomoţie cerebrală, contuzie facială, 18 ani, nu a participat la protest, bătut în comisariatul de poliţie, nu a primit hrană şi apă 24 de ore, deţinut împreună cu 22 persoane în 12 mp.

ranit5

Roscot Denis – comoţie cerebrală, fractura oaselor nazale, contuzie facială: 20 ani, student, participant paşnic la protest, bătut în comisariatul de poliţie, impus să semneze declaraţii false, încătuşat de pat în spital timp de o noapte.

ranit6Damian Hancu – tortură (comoţie cerebrală, degete fracturate, contuzii ale ranit7ţesuturilor moi): student la facultatea de drept în Lyon, ranit8ranit9Franta, 23 ani, protestatar paşnic, nu a participat la acţiuni violente, reţinut pe 7 aprilie, în centrul Chişinăului, în urma unor discuţii cu jurnalişti suedezi. Torturat de poliţie. Impus să semneze declaraţii precum că ar fi fost instigat şi plătit de opoziţie să participle la proteste. Există marturia audio a lui Damian Hancu în limba engleză, certificatul medico- legal şi cererea adresată procuraturii .

mort1Valeriu Boboc – mort, coaste rupte în urma unor lovituri, plagă la mort2cap în urma unor lovituri cu obiecte contondente: 23 ani, muncitor, căsătorit, tată a unui copil de 1,5 ani, participant paşnic la ultima parte a manifestaţiei din 7 aprilie, a venit în piată după ora 17:00 când devastarea Parlamentului şi Preşedinţiei se încheiase. Ucis în urma descinderii în forţă a poliţiei asupra protestatarilor la miezul nopţii de 7 spre 8 aprilie. Conform poliţiei – găsit mort în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cauza decesului conform actului de constatare a decesului (anexat): intoxicat cu toxic necunoscut.

damian-hancu-complaint-to-prosecutordamian-hancu-raport-medico-legal-p1

damian-hancu-raport-medico-legal-p2

damian-hancu-raport-medico-legal-p12

Cu respect,
Dorin Chirtoacă,
Primar general al municipiului Chişinău

Articole Conexe

Ultimele Articole