MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie
de Teşu SOLOMOVICI
Antonescu şi Rebeliunea Legionară
( VI )
Înfruntarea surdă dintre generalul Antonescu şi Horia Sima ajunsese într-un punct critic unde nu mai exista întoarcere. Horia Sima încercase în fel şi chip să-l înhame pe general la căruţa legionară şi după patru luni de guvernare în comun, generalul îi spune pe şleau Comandantului legionarilor:
– Dle Horia Sima, dvoastră aţi închiriat epoleţii şi onoarea generalului Antonescu şi vreţi să-l compromiteţi. Eu nu merg cu dvoastră pe drumul acesta. Eu vreau să aduc naţiunea românească pe drumul ordinii. Eu n-am nimic şi pe nimeni de protejat. Cine nu vrea să înţeleagă acest lucru este sau un nebun sau un vândut străinilor, ori un om care nu poate decât prin revoluţie şi răsturnarea Statului să ajungă să-şi câştige existenţa. Contra acestor specimene societatea românească trebuie să se apere. Pe vinovaţi îi voi pedepsi cu setea de răzbunare, pentru că am plecat cu ei pe drumul cinstei şi tocmai ei sunt exponenţii celei mai mari dezordini şi necinste, căutând să mă dezonoreze şi pe mine.
Horia Sima îl ascultă siderat pe general, aparent este un sfat pe care generalul îi dă Comandantului legionar, dar şi un ultim avertisment. Sima refuză să mai asculte, şi părăseşte biroul generalului fără să salute. El îi convoacă pe toţi şefii legionari şi explică de ce generalul a devenit un obstacol în calea victoriei Mişcării Legionare. Nu există altă cale decât înlăturarea Conducătorului Statului şi formarea unui nou Guvern, în întregime legionar.
Generalul, deşi supărat pe Horia Sima, amânase cât a fost posibil înfruntarea cu legionarii, cu atât mai mult cu cât nu era sigur de opţia Berlinului. Acum însă, după întrevederea cu Fuhrerul, nu mai avea dubii. Dualitatea puterii nu mai putea continua. Fără să i-o spună direct, Fuhrerul îi sugerase ce trebuie să facă.
Spre a curma abuzurile, care devin din ce în ce mai numeroase, Conducătorul Statului decide desfiinţarea Comisarilor de românizare de pe lângă întreprinderi. Decretul apare la 19.I.1941, provocând mare nemulţumire şi îngrijorare printre legionari, care îşi văd ameninţate interesele lor materiale.
La 20.I. 1941, ministrul de Interne, generalul Constantin Petrovicescu, este înlocuit, ca o consecinţă a asasinării maiorului german Doering, în plin centrul Capitalei. Horia Sima este alarmat. Îşi adună comandanţii şi hotărăşte imediat o desfăşurare de forţe în Capitală şi în întreaga ţară, cu intenţia de a intimida pe Conducătorul Statului şi a exercita presiuni pentru readucerea lui Petrovicescu. El dictează lui V. Trifa textul unui manifest, pe care dispune să-l tipărească în mii de exemplare şi-I ordonă mobilizarea studenţimii. Groza primeşte dispoziţii ca muncitorii să se adune la sediul din strada Roma, spre a-l asigura, iar Corpurile „Răzleţii”, „Vestitorii”, „Ajutorul legionar” şi ” Centrul studenţesc” au ordin să se adune în Piaţa Universităţii pentru manifestaţii zgomotoase. Aici ţin discursuri, se impart manifeste şi se răspândesc cuvinte de ordine:
” Vrem guvern legionar.”
” Trăiască Horia Sima, comandantul Legiunii.”
” Moarte masonilor şi jidanilor:”
De la Universitate, manifestanţii pornesc pe Calea Victoriei şi se îndreaptă spre Piaţa Victoriei. În oraşele de provincie au loc aceleaşi manifestaţii ostile membrilor nelegionar din guvern. Toată noaptea, grupuri compacte de legionari se adună în toate oraşele ţării şi pornesc pe străzi, intonând cântece legionare şi strigând ” Trăiască Horia Sima, Comandantul”. Este semnificativ şi ostentativ repetat cântecul ” Noi suntem echipa morţii”.
În ţară, rebeliunea izbucneşte în aceeaşi zi şi aproape în acelaşi mod în majoritatea localităţilor. Peste tot, grupuri de rebeli înarmaţi au ocupat prefecturile de judeţ, chesturile de poliţie, primăriile, telefoanele etc., iar la prezentarea noilor prefecţi şi şefi de poliţie pentru a-şi lua posturile în primire, legionarii refuză predarea lor, în multe părţi pe motiv că ei nu au primit acest ordin.
Informat de cele ce se petrec şi în provincie, generalul Antonescu lansează prin radio un apel către ţară ( arătând că numai cei străini de interesele superioare ale neamului caută să aducă anarhia în ţară pentru a-şi satisface poftele lor de cucerire şi stăpânire. Cere tuturor românilor să se unească în jurul statului şi regelui pentru ca în 24 de ore să readucă ordinea şi liniştea în ţară, spre a nu-i periclita existenţa. Rebelii ocupaseră însă tipografiile, aşa că Apelul nu va apărea.
În seara zilei de 21 ianuarie, când Horia Sima crede că a sosit momentul să-şi impună pretenţiile, îi trimite la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe prof. P. Panaitescu , rectorul Universităţii, şi ing. V. Chirnoagă, rectorul Politehnicii, ca mandatari ai săi, pentru a propune generalului o împăcăciune, însă numai cu următoarele două condiţii:
– Să se retragă mai întâi toate trupele în cazărmi şi după aceea se vor retrage legionarii;
– Să se constituie un guvern numai din legionari desemnaţi de Horia Sima.
În acelaşi timp soseşte la general şi o delegaţie a familiei legionare „ Generalul Cantacuzino-Grănicerul”, formată din 11 membri, generali şi profesori din aşa-zisul Senat legionar – care intervin pentru împăciuire.
Generalul Antonescu arată tuturor că doreşte mai mult ca oricând să readucă liniştea în ţară şi admite toate condiţiile, însă cere ca, în primul rţnd, să se retragă rebelii din caazrma gardienilor publici, care, înar,aţi cu pistoale, mitraliere şi chiar cu care de luptă, ameninţau direct preşedinţia Consiliului de Miniştri. Conduce personal pe membrii delegaţiei pe coridorul din spatele clădirii de unde se observă că toate armele sunt îndreptate în contra localului ocupat de Conducătorul Statului.
După retragerea acestora, va ordona să se retragă trupele din toate părţile Bucureştilor şi din toată ţara. În al doilea rând, va constitui un guvern legionar însă numai cu persoane de competenţă şi cu experienţă în materia respectivă. Intransigent, Horia Sima nu cedează. Mai târziu pune noi condiţii prin d-l grecianu, şi anume:
– Generalul să se retragă de la conducerea efectivă şi de la controlul treburilor statului, ce are în calitatea de prim-ministru.
– Horia Sima să fie prim-ministru.
– Guvern 100% legionar.(……………………………………………………………………………..)
Evident că generalul, în calitatea sa de Conducător al Statului răspunzător în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei sale de destinele poporului, nu putea admite aceste condiţii, care ar fi egalat cu o capitulare ruşinoasă şi ar fi aruncat ţara în cea mai mare anarhie, deschizând drumul terorii şi a bunului plac.
O nouă încercare a delegaţiei familiei legionare „ Generalul Cantacuzino-Grănicerul”, care propune să se discute direct cu Horia Sima formarea unui cabinet legionar cu elementele de competenţă şi cu experienţă, eşuează.
Aşadar, după o noapte întreagă de întrevederi şi discuţii, cu toată bunăvoinţa şi dorinţa Conducătorului Statului de a se ajunge la o înţelegere pe cale paşnică, nu s-a putut pune capăt dezordinii din ţară din cauza intransigenţei lui Horia Sima, care înţelegea să-l înlăture complet pe generalul Antonescu de la conducerea statului. Toate convorbirile şi întrevederile din timpul nopţii de 21/22 ianuarie par să nu fi avut decât scopul ca legionarii rebeli să câştige timp pentru organizarea rezistenţei şi pentru câştigarea opiniei publice.
În dimineaţa de 22 ianuarie, legionarii se găsesc în plină rebeliune. În timpul nopţii au organizat toate sediile şi localurile ocupate în centre de rezistenţă. Folosind muncitorii de la „S.T.B.” ŞI „ Distribuţia”, au baricadat cartiere întregi cu maşini, tramvaie şi autocisterne încărcate cu benzină pe care le pregătesc a fi incendiate în momentul când amata îi va ataca cu carele de luptă.
Toate faptele arătate mai sus, care pe măsură ce sunt aduse la cunoştinţa Conducătorului Statului, „ i se înfig în inimă ca nişte săgeţi veninoase”, şi-l încredinţează că „ nimic nu se poate obţine pe calea blândeţii şi omeniei”. Cu toate loviturile primite şi cu toate ororile comise de rebeli, generalul ordonă armatei să nu atace. El nu a pierdut speranţa că nebunia va înceta şi că până la sfârşit legionarii se vor supune legilor, renunţând la acţiunea de distrugere a statului. Către amiaza zilei de 22 ianuarie, însă, rebelii nu numai că nu încetează bestialele lor crime, dar devin din ce în ce mai ameninţători.
În faţa acestei situaţii generalul se hotărăşte să treacă la represiune şi ordonă armatei să-şi facă datoria. Se dau instrucţiuni ca oriunde rebelii se supun să fie trataţi cu omenie; dar să se acţioneze energic acolo unde va întâmpina rezistenţe. Aşadar, în după-amiaza zilei de 22 ianuarie se începe în toată ţara acţiunea de reprimare, care în mai puţin de 24 de ore va readuce ordinea şi liniştea.
( Va urma )
