15.2 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Alina Livia Nicu – salt iminent peste șotronul adolescenței

Dan Lupescu despre…

ALINA LIVIA NICU

            Născută la 24 octombrie 2004, în municipiul Craiova (Dolj), Alina Livia Nicu este, la vârsta de numai 12 ani și câteva luni, un copil de excepție, cu aripi viguroase de adolescent ce prospectează deja, cu maturitate incredibilă, virtuțile expresive și cadențele magice ale limbii literare române.

Pe o stradă cu nume de film american sau nerealist italian: Drumul Fabricii -, Alina Livia Nicu trăiește și visează, se joacă și meditează, râde, cântă și dansează, aidoma oricărui tânăr gata-gata să facă saltul iminent peste șotronul adolescenței și pragul țâșnirii spre purpura de foc a spiralei celeste, de neoprit, numită maturitate.

De pe Drumul Fabricii  (care Drumul Sărbătorii este, grație faptului că, acum vreo 50-55 de ani, aici s-a răsădit bunica ei maternă, fiica acesteia și, mai apoi, soțul său – viitorii părinți ai mamei Alinei Livia -, câteva familii de învățători, profesori și veri de-ai acestora, aducând cu ei Spiritul creator, cutezător, mândru și demn, al comunei Sărbătoarea, atestată în scris la 1517, reatestată la 1596, de Mihai Viteazul, Banul Craiovei) -, adică din prispa Luncii Jiului, de pe axa de legătură a Bulevardului Știrbei Vodă și a străzii Bucovățului -, Alina Livia Nicu urcă, zi de zi, din septembrie până în iunie, de șase ani, spre celebrul Colegiu Național Frații Buzești, despre care Profesorul Radu P. Voinea, de două ori președinte al Academiei Române, afirma răspicat, de la înălțimea autorității sale incontestabile: Aici se învață carte!.

Urcă, altfel spus, spre o citadelă a învățământului preuniversitar românesc, fondată la 1882, urcă la intersecția amintitului Bulevard Știrbei Vodă cu o altă stradă cu nume de Voievod: Matei Basarab, din vecinătatea postului public Radio România Oltenia Craiova și a Poștei Centrale a Băniei, vizavi de Casa în care a trăit Gheorghe Chițu, primar al Capitalei Olteniei la 1864-1866, parlamentar și ministru al Instrucțiunii Publice, unul dintre primii reformatori veritabili ai învățământului românesc.

Aici, la Frații Buzești, singurul locaș de lumină din lume botezat cu acest nume -, protagonista noastră i-a avut, în primele patru clase, ca învățător pe dl Marian Ciuperceanu (profesor pentru învățământul primar), iar de doi ani, de când a trecut pe sub arcadele ciclului gimnazial: pe doamnele Emilia Turcitu – profesor de Limba Română – și Maria Ionescu (profesor de Matematică și diriginte).

Anterior, asupra modelării viitoarei sale personalități s-a aplecat, cu multă răbdare și tact pedagogic, la Grădinița Pinochio din Craiova, doamna profesoară de Română Ileana Brânzan, educatoarea sa, despre care, într-un curriculum vitae de standard european (Europass) mărturisește tranșant că i-a trezit dragostea pentru Limba Română.

Dincolo de cununițele de lauri primite în anii de școală primară (când a obținut exclusiv calificative de Foarte Bine) și în cel dintâi de gimnaziu (încheiat cu media 10 – Premiul I) -, dulcea și zâmbitoarea puștoaică dintr-a VI-a la fostul L.F.B. se poate mândri cu o tolbă de premii și distincții la concursuri internaționale și naționale, câștigate nu doar la competiții de creații literare, eseuri, comunicare-ortografie (în română și franceză), dar și în altele, de istorie, arte vizuale, matematică, evaluare în educație… Numărul de anexe – din CV-ul său de cinci pagini, cu litere corp 9-10, la un rând – se ridică la 20. Comparabil cu al unui masterand ori chiar cu acela al unui doctorand.

Șocant sau nu, numele Alina Livia Nicu a apărut deja pe copertele a trei cărți, demne de toată lauda: Povestea unui joc: Scriitor… În clasa a doua (Ed. Universitaria, Craiova 2013), Familia, respectiv, Balsam pentru inima mea: Părculețul Sfântul Dumitru (ambele la Ed. Sitech, Craiova, 2015 și 2016), fiecare având ISBN, conform standardelor biblioteconomiei mondiale. În Revista Elevilor Colegiului Frații Buzești, atât de tânăra noastră scriitoare a semnat zece eseuri și poezii.

Pendulând, cu bucurie, din casa părinților, de pe Drumul Sărbătorii (Drumul Fabricii), spre Frații Buzești și înapoi -, Alina Livia Nicu, în toți anii săi fragezi, a citit și citește enorm, a scris și scrie cu o frenezie, nu dezlănțuită aleatoriu, ci, dimpotrivă, stăpânită cu inspirație, rigoare și admirabil, aproape de necrezut, simț al spiritului Limbii Române.

Talentul său literar este dincolo de orice îndoială. Alina Livia Nicu stăpânește, la modul impecabil, topica propoziției și a frazei, are profunzime și expresivitate, vibrație eclatantă și capacitate de a transmite emoția literar-artistică. Silaba sa calcă dumnezeiește Cuvântul magic, Ideea cu sunet de cristal și Spiritul Românesc cu tâmple sfredelind cerurile suprapuse ale Absolutului.

Cea mai recentă ispravă a Alinei Livia Nicu o constituie Premiul I la faza națională a Concursului MESAJUL MEU ANTIDROG cu tema Colorează-ți viața altfel, …fără droguri. Pornind de aici, Alina Livia Nicu a scris un eseu cu virtuți incontestabile de tabletă argheziană și poem în proză de o densitate, cadență și profunzime răscolitoare. Titlul gândit și ales pentru eseul său este, el însuși, o metaforă frapantă, cu valențe simbolice și alegorice demne de un scriitor consacrat: Colorează-ți viața cu zâmbetul ștergarului românesc din cânepă.

Doamne, cum tună și fulgeră, în acest titlu și în tot poemul în proză al Alinei Livia Nicu, Spiritul Culturii noastre tradiționale, Spirit geto-daco-tracic, incizat în Tăblițele de la Tărtăria, în ceramica de Cucuteni, Gumelnița, Vădastra, Cârna, Cârcea și în răbojurile noastre stră-stră-vechi, scris, cu iglița, pe iile românești, fără egal în lume, întrezărit în tainele frunții Gânditorului de la Hamangia și ale Sfinxului din Bucegi, în brățările dacice de aur și în atâtea și atâtea, mii, zeci de mii de mărturii tâlcuite în Limba Zimbro-Geților…

Prea Bunul Dumnezeu să-i dăruiască tinerei scriitoare Alina Livia Nicu sănătate și inspirație, echilibru, luciditate și stăpânire de sine! De acum încolo, totul depinde numai și numai de ea. Desigur că, înainte de orice, depinde de rânduiala Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt.

                                                    DAN LUPESCU

Craiova, 13 februarie 2017

 

 

Articole Conexe

Ultimele Articole