9.2 C
Roșiorii de Vede
vineri, aprilie 19, 2024

5 OCTOMBRIE 1902 – O DATĂ LEGITIMĂ

                                   5 OCTOMBRIE 1902 – O DATĂ LEGITIMĂ

 

             În dimineața zilei de 07 octombrie, în urmă cu 112 ani, după ce s-a bărbierit și și-a pus cele mai curate haine pe care le avea în ladă, acelea pe care le îmbrăca atunci când mergea la biserica din apropierea casei lui, biserică ridicată încă din anul 1889, Tudor Stancu, țăran plugar din Salcia,  a trecut pe la casele consătenilor, Voicu Stancu Mitroi și Ilie Gheorghe Mitroi, pentru a merge, așa cum stabiliseră cu o zi înainte, la primăria din sat.

           Tudor Stancu avea ”trei zeci și șese” de ani și, cu două zile în urmă, pe 05 octombrie 1902, iubita lui, Maria Mitroi, ” femeia cu care trăia”, cu șase ani mai tânără decât el, i-a dăruit un prunc, și acum a venit, în fața ”oficerului” de la primărie, să-l declare, așa cum spune legea și tradiția. Numele flăcăului, fiindcă le prorocise o bătrână din cătun că va fi băiat și va ”ajunge om însemnat”, și ea nu se înșela niciodată, îl aleseseră amândoi, cu mult timp înainte de a se naște, și au hotărât să-i pună numele  Zaharia. Se gândea mult Tudor Stancu la ce-i prorocise bătrâna, mai ales dimineața când auzea trenul coborând de la Rușii de Vede, nu departe de casa lui era linia ferată, și se îndrepta gâfâind spre gara de lângă sat, botezată cu mândrie de sălcieni Gara(stația) General Praporgescu și seara când se întorcea de la câmp și-și arunca ochii obosiți spre școală, zicându-și că de la aceste două instituții i se va trage feciorului său mărirea.

             În această frumoasă zi de octombrie, ” Petre N. Dogaru Adjutorul de Primar al Comunei Salcia și oficer al stărei civile”, îi aștepta în incinta primăriei fiindcă se auzise de două zile că în locuința locuitorilor Tudor Stancu și Maria Mitroi se născuse un copil de ”secs bărbătesc și de religiune ortodocsă”, iar datoria lui era să-l înregistreze pe cel mai nou cetățean al comunei Salcia în ”Registru Stărei Civile Pentru Născuți”. Era un registru nou, cel dinaintea lui se terminase în data 29 septembrie 1902, și avea pregătită fila de la numărul 102, ceea ce însemna că sălcienii erau iubitori de copii, câte 11-12 copii se nășteau în fiecare lună.

           Tudor Stancu, ”declarantele”, se afla în fruntea micii delegațiuni, urmat de martorii Voicu Stancu Mitroi, de ”patru-zeci”  de ani și Ilie Gheorghe Mitroi, de ”trei-zeci și șease”, amândoi fiind rudă cu părinții feciorului născut ”alaltă eri” și plugari din același sat.

            După ce i-a salutat și ascultat pe fiecare, așa cum era legea și datina, Petre N. Dogaru, ”Adjutorul de Primar al Comunei Salcia și oficer al stărei civile”, i-a mai pus câteva întrebări tatălui copilului, apoi l-a înscris în ”Registru Starei Civile Pentru Născuți” pe Zaharia, ca ”fiu ne-legitim” al lui Tudor Stancu și al Mariei T. ST. Mitroi.

          A semnat și notarul C.D.Petculescu în Actul de naștere, fără să bănuiască niciunul dintre cei prezenți că semnaseră pe un Act de naștere al celui mai ilustru dintre  toți născuții pe acele meleaguri, făcându-i și pe ei cunoscuți ca fiind părtași la ivirea lui pe lumea aceasta, săracă și desculță.

                          P.S. Câteva precizări pentru a respecta adevărul!

         Numele tatălui copilului, al ”declarantului”, este Tudor Mitroi, mai exact, conform acelor timpuri, Tudor Stancu Mitroi, Stancu fiind prenumele bunicului lui Zaharia, adică prenumele tatălui ”declarantului”.

        Mama copilului născut în ziua de 5 octombrie 1902 era de fel din Stănicuț sau Prințu Ferdinand, din neamul Delcea Bratu, și se numea Maria Tudor Stancu Mitroi.

        Martorii, Voicu Stancu Mitroi și Ilie Gheorghe Mitroi, erau rude apropiate cu tatăl copilului,observându-se și după numele pe care-l purtau.

         Petre N. Dogaru era ,într-adevăr, ”Adjutorul de Primar al Comunei Salcia și oficer al stărei civile”, dar trebuie făcută o singură și simplă precizare: nu se afla în localul primăriei când au sosit cei trei pentru declararea lui Zaharia, ci peste drum, la cârciumă, acolo unde-i plăcea să stea cel mai mult. Pentru că se ”cinstise”, și fusese ”cinstit” cu mai multe pahare decât ar fi trebuit, a refuzat să meargă în primărie pentru a-l înregistra pe cel născut ”alaltă eri”, pe 5 octombrie 1902, în casa părinților săi din comuna Salcia, asigurându-i, pe martori și pe tatăl copilului, că o va face mai târziu, ”doar ne cunoaștem și ne știm de-o viață, acum având altă treabă, mult mai importantă.”

         Nici notarul nu se numea ” Crajan D. Petculescu”, ci Cârjan D. Petculescu, dar ce importanță mai avea în mintea ”parfumată” a lui Petre Dogaru acest mic amănunt?!

       Unele date înregistrate în ”Registru Stărei Civile Pentru Născuți” erau ”ne-legitime”, dar, cu siguranță, data de 5 octombrie 1902 este legitimă.

                                                                                                     ION BĂDOI

 

 

 

 

 

 

Eliberat Cetificat de naștere  seria N.I. nr. 399125   la 16 II 1955 cu No. 128       

                           

                                           REGISTRU STĂREI CIVILE

                                                   PENTRU NĂSCUȚI

N.102

Zaharia Tudor Stancu

 

         În anul una mie nouă sute doi, luna Octombrie, ziua șeapte. Act de naștere al copilului Zaharia de secs bărbătesc, de religiune ortodocsă, născut alaltă eri, în casa părinților săi din comuna Salcia, fiu ne-legitim al lui Tudor Stancu de ani trei – zeci și șese de profesiune plugar, și al Maria T. ST. Mitroi de ani trei-zeci de profesiune casnică, ambi domiciliați în Comuna Salcia, după declarațiunea făcută de tatăl seu care ne a presentat copilul. Martori au fost Voicu Stan Mitroi de ani patru-zeci și altul a fost Ilie Gheorghe Mitroi de ani tei-zeci și șease, ambi de profesiune plugari domiciliați în Comuna Salcia care au subscris acest act împreună cu declarantele;Constata după lege de noi Petre N. Dogaru Adjutorul de Primar al Comunei Salcia și oficer al stărei civile.

 

       Tudor Stancu }Declarantele

        Voicu Stancu Mitroi }Martor

         Ilie Gheorghe Mitroi}Martor

 

P Primar Oficer P. N. Dogaru

                                          V/ Notar

                                      Crajan D. Petculescu

Certificat de deces 2519 din 6 XII 1974 emis de Cons. Pop. Sect 1 București

 

Articole Conexe

Ultimele Articole